Rednic, despre „rețeta” victoriei cu U: „S-a văzut omogenitatea, am alergat foarte mult și nu i-am dat spații lui Nistor! Să visăm e gratis!”

UTA a jucat curajos pe „Cluj Arena” și a cules roadele, trei puncte mari în fața Univresității și de la „cota 30” poate privi din nou spre zona play-off. Mircea Rednic l-a surprins pe Ioan Ovidiu Sabău cu un pressing ridicat, cu mulți fotbaliști cu profil ofensiv, care au și au prins o zi bună în marea lor parte.
Așa cum altădată a fost „victima” VAR-ului, de această dată, „Bătrâna Doamnă” a avut șansă că arbitrajul video a identificat un offside la Nistor, căci, altfel, meciul ar fi început de la scorul de 1-0 pentru gazde, la greșeala lui Kucher și „capul” lui Kelven. „Dacă era validat golul lor, ar fi primit încredere. Au fost trei sau patru cornere, la început a fost o presiune mare din partea celor de la U. VAR-ul a ținut și cu noi astăzi, dar a fost o decizie normală”, a comentat faza respectivă Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei.
Apoi, la rampă a ieșit kenyanul Omondi, care și-a creat de unul singur reușita de 0-1 (min. 13), apoi a fost decisiv și la reușita lui Luckassen (36), pentru ca în startul reprizei secunde să marcheze și pentru 1-3 cu o execuție norocoasă, care a fost atinsă ușor și de Gheorghe și Fabry (55). Reușita meciului i-a aparținut lui Daniel Popa (min. 45+4), cu execuția sa superbă, din unghi, dar avea să se dovedească doar una bună pentru statistică.
„Trei puncte, o victorie meritată, un meci frumos și de o parte și de cealaltă”
Mircea Rednic consideră că victoria echipei sale este nu poate fi pusă la îndoială și susține că una dintre „chei” a fost blocarea lui Dan Nistor, „decarul” lui U. „Trei puncte, o victorie meritată, un meci frumos și de o parte și de cealaltă. S-a jucat deschis, cu ocazii multe, puteam să mai înscriem. Era normal, mai ales după meciul bun cu Sepsi nu am mai făcut schimbări. Am jucat cu aceeași echipă și s-a văzut omogenitatea, toată echipa a alergat foarte mult, am blocat zonele. De aceea nici nu au fost schimbări, cu Diogo în stânga, cu cei doi fundași centrali care se înțeleg foarte bine, cu Tibi în dreapta. Marcelo și Mihai au jucat în fața lor și au făcut o risipă de energie mare la acest meci. Pe viteză știam că o să avem spații și știam că zona vulnerabilă e cea centrală. Sunt jucători puternici, dar sunt greoi și noi am profitat de lucrul acesta, am reușit să-i surprindem și să și înscriem. E important că nu i-am dat spații lui Nistor să paseze printre ei, să reușească pasele lui alea pe care le inventează el. I-am blocat foarte bine, doar la faza golului am fost surprinși. Era 2-0, era ultimul minut de prelungire al reprizei, am avut mingea undeva în zona laterală, am vrut să filozofăm și ne-au surprins și am luat gol. Mă bucur că în repriza a doua am intrat bine în joc, am avut și o posesie bună, i-am surprins pe viteză. Astăzi și Omondi și Micovschi au făcut-o foarte bine, dar și Fabry și Kevin”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.
„Am avut emoții, nu te poți juca cu U”
Pe de altă parte, „Puriul” susține că nu a fost prea liniștit pe margine și când UTA a avut dublu avantaj pe tabelă. „Puteam să mai scriem, îmi pare rău, au fost câteva situații de genul ultima pasă sau un pic de egoism. Nu te poți juca cu U Cluj care au câștigat în prelungiri și ei. Și la 2 și 3-1 mi-a fost teamă că e un scor periculos. Am mai pățit-o cu Universitatea Craiova, tot aici, am avut 2-0, 3-0, VAR-ul ne-a anulat golul cu offside la limită și au dat gol în ultimul minut al reprizei, după care în repriza a doua ne-au dominat, au egalat și era cât pe aci să pierdem meciul. Azi mă bucur că au avut o reacție bună, în repriza a doua au intrat la fel de concentrați, nu s-au relaxat și am reușit să-i blocăm, iar pe contraatac am avut multe situații”, a adăugat Rednic, care a dezvăluit și scurta „pasă” cu fostul său coleg și elev (la Rapid) Ioan Ovidiu Sabău: „Păi și eu am fost supărat după meciul tur. El a zis înainte de meci că cel mai bun să câștige și apoi a recunoscut că am fost mai buni”
„Ar fi păcat să nu câștigăm al treilea meci la rând”
UTA are șansa să lege trei succese la rând în SuperLigă odată cu vizita codașei din Botoșani și să se bată pentru locul 6. „O victorie meritată, ne bucurăm astăzi, mâine liber, pentru că jucăm luni. O să tratăm foarte serios acest jocul cu Botoșani, vrem să reușim și noi sezonul ăsta să legăm trei victorii. Sunt sigur că va fi o atmosferă super. Ar fi păcat de tot efortul care s-a făcut până aici să nu reușim să câștigăm al treilea meci la rând. Dacă vom câștiga și îmi doresc și am încredere că vom face acest lucru, atunci putem să vorbim și noi cum vorbesc alții de play-off. Să visăm e gratis, dar eu cred și sunt convins că echipa de la meci la meci va arăta mai bine”, a mai punctat experimentatul antrenor al arădenilor care a încheiat cu replica .
Partida UTA – FC Botoșani e programată luni, 12 februarie, de la ora 17, pe arena „Francisc Neuman”.
FOTO: Vlad Sârb


are dreptate mister REDNIC și ne supăram imediat când spune nu sunt condiții in comuna arad pentru performanță sportivă…mergeți să vedeți cum arată terenul de la icrti…!!?!? groaznic….pe terenul mare a fost șantier, unde să facă tehnică si antrenamente mister cu echipa:?!?!? puneți un gazon nou in aradul nou pe motorul!!!! acolo ar fi spuer sa faca uta antrenamente!!!
Pe Omondi sper ca nu îl pierdem la fel cum am pățit-o cu Roger, Otele sau Abeid. Prelungiți contractul de pe acum! Bine, și plasați la contract… ne va ajuta mult! Asa benzi tot sa avem (poate se încearcă ceva și cu Micovski sa rămână și din vara la noi)
Ce să-ți facă arbitrul, când joci fotbal.? Pe lângă o notabila calitate, la orizont identitatea. Deocamdată cu titlul,, echipa greu de invins”. Ajunge.? Nu . E fundația care se cere îmbogățită cu structuri sigure. ȘI TOTUȘI IACOB.!!
,, Bucătarul” a găsit rețeta succesului? Gustul victoriei este deosebit.
Felicitari Rednic, telicitari UTA !
Da MIRCEA, are dreptate REDNIC in ceea ce priveste conditiile de performanta dar ce vina are omul de rand care vine la meciuri ? Sa se duca sa se adreseze autoritatilor si Presedintelui Meszar.Tie ti se pare normal sa fii de acord ca, orasul tau sa fie numit comuna etc ? Pai daca acest teren de la icrti arata groaznic cum spui tu, asta nu inseamna sa generalizezi !!! Pt. aceasta victorie foarte frumoasa, ii transmit lui REDNIC MULTE FELICITARI PT. modul la SUPERLATIV cum a pregatit acest meci la victorie !!! FORTA UTA Arad.