UTA se agață de locul de play-off în „fieful” rivalei Rapid, Rednic e optimist: „Cu echipele care atacă întotdeauna am făcut meciuri bune”

La distanță de patru zile, UTA trece de la o fostă campioană a României la alta. Succesul cu 1-0 cu Petrolul le-a permis arădenilor să ajungă în zona play-off, dar acum are dificila sarcină de a-și apăra poziția în deplasarea din Giulești, contra Rapidului. Aici, miercuri, de la ora 21, arădenii dau peste o formație rănită după eșecul de la Iași, urmat de ieșirea nocturnă a lui Albu și Borza, care au fost excluși din lot pentru duelul cu „roș-albii”. După 27 de runde, Rapidul ocupă locul 3 în clasamentul SuperLigii, cu 48 de puncte, în timp ce UTA e pe poziția a 7-a, cu 37 de puncte.

Rednic: „ Mi-aș fi dorit ca Rapid să câștige la Iași, ne vor trata cu seriozitate”
Chiar dacă a pierdut în Copou, Rapidul încă visează un titlu de campioană pe care nu-l mai câștigă din sezonul 2002-2003, cu Mircea Rednic pe bancă. Cu patru ani înainte, fostul fundaș luase tiltul și din postura jucătorului echipei din Giulești. „Mă gândesc la ambele titluri, dar au trecut ceva ani de atunci și asta spune multe. Iar eu am câștigat având anumite condiții, iar după ce am plecat eu Rapidul a avut condiții mult mai bune după ce am plecat eu și se poate vedea după restanțele sau litigiile pe care jucătorii le-au câștigat atunci, ce se ridicau la sume de mii de euro. În perioada aceea, eu nu cred că se depășea 200 de mii de euro fondul de salarii, iar după ce am plecat eu, chiar și antrenorul Peseiro a avut vreun un milion și rezultate nu au mai fost”, își amintește „Puriul”, care își ancorează discursul și în prezentul grupării „alb-vișinii”: „E un alt Rapid acum, într-un stadion nou, cu o atmosferă foarte bună și cu un acționar care e ambițios. Toată lumea îl cunoaște și mai mult ca sigur an de an își propune să joace la titlu. E o echipă cu un lot bun, cu jucători de valoare și un antrenor cu experiență, bun. Eu cred că a fost un accident la Iași și mai mult ca sigur ne vor trata cu mare seriozitate, mai ales după incidentele care au fost după meci. Mi-aș fi dorit ca Rapid să câștige la Iași”, a mai punctat „Puriul”.
„Nu mergem doar să ne prezentăm, încercăm să luăm cel puțin un punct”
Chiar dacă susține că obiectivul echipei sale rămâne salvarea de la retrogradare, Mircea Rednic încearcă să țină ridicată ștacheta înainte de deplasarea de mâine seară. „Dacă nu erau ultimele trei meciuri, ca antrenor puteam spune că nu avem nimic de pierdut cu Rapid. Cu toate că obiectivul nostru a fost și este să ne salvăm de la retrogradare. Acum am ajuns în situația asta, chiar am fi fraieri să nu profităm. Toată lumea e entuziasmată, toată lumea visează și e bine ca în viață să visezi. Și noi și jucătorii ne gândim, e clar că nu ne ducem acolo doar să ne prezentăm, e clar că mergem ca să încercăm să luăm cel puțin un punct. Și am făcut-o contra echipelor bune. Chiar și contra lor, țin minte că am avut un gol valabil…Că nu se putea da, nu era VAR, nu era bine poziționat ca multe care au trecut…Dar ca joc a fost ok și noi întotdeauna am făcut jocuri bune cu echipele care joacă, care atacă, care nu vin să se apere”, mai afirmă antrenorul utist, care i-a lăsat acasă pe Vulturar și Pop, jucători pe care Rapidul nu-i lasă să joace împotriva echipei de care aparțin, dar și pe Conte (suspendat) și Stahl (accidentat).

Bergodi: „Ei sunt pe val, noi cu moralul așa și așa, dar suntem pregătiți, nu căutăm alibiuri”
Așadar, Cristiano Bergodi se va afla față în față chiar cu ultimul antrenor care a adus titlul în Giulești, în urmă cu 21 de ani. „Mircea Rednic e un mare antrenor care a făcut ceva deosebit la Rapid. De fapt, pe unde a fost a făcut treabă bună, e simpatic, glumeț, îmi plac astfel de persoane. E un antrenor bun, cu experiență mai mare decât mine, dar suntem apropiați ca vârstă și vedem mâine…Nu cine va fi mai bun, pentru că joacă Rapid cu UTA, și nu Mircea cu mine. Dar, consider că Mircea Rednic este unul dintre cei mai buni antrenori din ultimii 20 de ani din România. În urmă cu câteva săptămâni nu se vorbea despre UTA în play-off și va fi un meci foarte dificil. Întâlnim o echipă antrenată bine, de un antrenor mare și care e pe val, în ultimele 5 meciuri a câștigat 4. Ei sunt pe val, noi cu moralul așa și așa, dar suntem pregătiți, nu căutăm alibiuri. Este un meci foarte important pentru noi, venim după o înfrângere la Iași. Este un meci de fotbal, vorbesc cu băieții ca să le dau încredere. Am lucrat bine două zile și sper că mâine să arătăm bine cu UTA, e un test important. Am analizat echipa lor, dar noi vrem să câștigăm partida, sunt 3 puncte foarte importante. UTA joacă bine, joacă un fotbal foarte simplu, cu posesie, nu se complică, toți jucătorii știu ceea ce trebuie să facă. Au trasee, e o echipă bună, spune asta și parcursul lor, au patru victorii anul acesta. După noi, ei stau cel mai bine, dar noi nu trebuie să pierdem nici un punct pentru că am pierdut la Iași. Trebuie să încercăm să câștigăm tot pentru a micșora distanța față de primul loc”, a declarat „principalul” Rapidului, care, pe lângă Borza și Albu, nu va conta nici pe Onea, Kait și Emmers, toți trei cu probleme medicale. Așadar, probleme la fundașii laterali pentru Bergodi, care ar putea sistemul de joc pentru meciul de miercuri seara.
Formații probabile:
Rapid: Aioani – Cristea, Săpunaru, P. Iacob – Braun, Oaidă, Djokovic, Krasniqi – Cîrjan – Rrahmani, Burmaz.
UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – C. Mihai, Freitas – Micovschi, Pedro, Omondi – Luckassen.
Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – George Neacşu (Câmpulung Muscel – Argeş), Adrian Popescu (Craiova). Rezervă: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov).
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare), Andrei Moroiță (Ploiești).
Observator FRF: Corneliu Fecioru (București)
Delegat LPF: Viorel Anghelinei (Galați).


Sigur ca jucind in Giulesti cu o masiva galerie in spate, pe hirtie, Rapidul este echipa cert favorita in obtinerea celor trei puncte puse in joc astazi. Si asta cu atit mai mult cu cit Rapid, pur si simplu, si-au shocat crunt suporterii la Iasi, iar meciul de astazi impotriva UTA-ei ar fi teoretic o oportunitate de re-armonizare a relatiei jucatori-suporteri.
In acelasi timp insa, ma simt dator sa-i atentionez pe fanii Rapid-ului ca UTA este pe un trend ascendent din punct de vedere fizic dar mai ales psihic. Jucatorii nostrii Incep sa creada mult mai mult in sansele lor ABSOLUT REALE de a intra in playoff si nu cred ca vor precupeti nici un efort astazi in dorinta de a obtine toate cele trei puncte si as-si lua revansa (0-4) in play – off contra FCSB !
O paine se poate manca pe partea lui Braun, Djokovic, Carjan. Dar sunt sigur ca se stie asta. In plus in poarta nu mai e Moldovan.
Chiar daca ei vor fi in tribune, noi, mult mai multi vom tine cu voi de acasa.
Unde scrie ca Farul trebuie sa fie neaparat in Play-OFF???Un egal cu U Cluj,un pas gresit si „La revedere,tabara draga”..
Nu prea cred sa nu reusim 6 puncte in ultimele 3 etape si de ce sa nu incepem macar cu primul punct in seara aceasta?
Parerea mea ca restul contracandidatelor la Play-Off au program mai greu decat noi,repet…consider ca se joaca pentru 2 locuri(5-6).
„…eu am câștigat având anumite condiții, iar după ce am plecat eu Rapidul a avut condiții mult mai bune…și rezultate nu au mai fost”
Citat din cartea denumita „EU si numai EU”.