Gloria LT Cermei - arhivă Liga 3

Cermeiul s-a întărit pentru un final liniștit de sezon și dă primul examen al primăverii la Timișoara: „O respectăm pe Poli, dar ne jucăm șansa”







Gloria Lunca Teuz Cermei are toate șansele să scape de postura în care s-a aflat în vara anului trecut, când a fost „pescuită” de Federația Română de Fotbal de pe ultima poziție a seriei a 8-a a Ligii a 3-a din lipsă de combatante. Înainte de stagiunea de primăvară, „sămădăii” ocupă locul 7, cu 12 puncte strânse, la 4, respectiv 6 lungimi de undă față Socodor și Ineu, formațiile aflate sub linie în acest moment. Însă, optimismul la Cermei e mai degrabă legat de campania de achiziții din această iarnă și de pregătirea făcută de Radu Popa, Claudiu Ghiță, supervizați de Roland Nagy.

Gloria Lunca Teuz a pus mâna pe câțiva jucători tineri cu potențial, cum ar fi portarul Rusu, fundașul F. Nica, mijlocașii Iosu și I. Sas și atacantul Novac, dar și jucători ceva mai experimentați, precum Tănase, Ghighilicea, Sevici, Vasinc sau Cornicioiu. „Ne-am atins obiectivele cu privire la transferuri, Radu Popa a avut o contribuție majoră, a fost inspirat la alegerea jucătorilor noi. Încercăm să câștigăm toate meciurile pe care le vom avea în această primăvară. Noi deja ne pregătim pentru sezonul viitorul, avem 10-12 jucători sub 21 de ani, plus cei experimentați care formează un grup pe care, dacă reușim să-l ținem unit, vom face o figură frumoasă. Ăsta a fost gândul nostru în această iarnă, să facem un schelet pentru sezonul următor, să reușim și noi performanțe mai bune, să onorăm astfel cei 8 ani de fotbal la nivelul Ligii a treia la Cermei. Nu știm ce ne rezervă fotbalul, dar suntem pe un drum bun și vrem să reușim o clasare bună, fără emoții. Abia așteptăm să treacă și să pornim cu încredere sezonul următor”, a dezvăluit Petre Bulza, președintele cermeianilor.

Iar noua echipă din Țara Sămădăilor începe abrupt anul, cu o deplasare la Timișoara, cu Poli, echipa de pe locul secund în seria a 8-a a Ligii a III-a, ce are ca obiectiv participarea la barajul de promovare în Liga a II-a. Meciul se va juca sâmbătă, la ora 15, pe stadionul „Electrica”, cu antrenorul Paul Codrea având o serie de probleme de lot: căpitanul Bocșan și Pureca sunt suspendați, Marincu va lipsi din motive medicale, iar Huminic și Careba sunt accidentați pe termen lung.

În pauza de iarnă, Poli a susținut nu mai puțin de opt meciuri de pregătire, toate pe teren propriu, dar niciunul pe stadionul Electrica. Cinci partide au fost câștigate, două s-au terminat remiză, iar una a fost pierdută. „Am respect pentru Timișoara și clubul Poli care va renaște după ce vor avea primul stadion de 10 mii de locuri în doi ani, după cum s-a anunțat și mai apoi pe cel de 30 de mii de locuri, peste vreo 4 ani. Îi știm, îi cunoaștem pe majoritatea jucătorilor, David Popa și Victor Prună au fost la noi, iar cu conducătorii lor, Pantilimon și Mușat, avem relații foarte bune. Drept dovadă, poarta noastră este apărată de Balica, un junior polist de mare viitor. Noi mergem să ne jucăm șansa, în tur am pierdut greu acasă, la limită, după ce am ratat nepermis de mult”, a adăugat Bulza.

Formații probabile:

Poli: Murariu – Haloş, Vlaicu, R. Ciurel, Pamfile – Prună, Olariu, Oprea – Curescu, D. Popa, Mura.

Cermei: Balica – Siminiceanu, Lazăr, Siminic, F. Nica – Tănase, Iosu – Ghighilicea, Sîntean, Sevici – Vasinc.

Arbitri: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt) – Ioan Humiţa (Armeniş – Caraş Severin), Ionel Albulescu (Craiova)

Observatori: Cosmin Danciu (Hunedoara), Călin Orbonaş (Ilia)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button