Stranieri aradeni

Un fost campion național cu ACU Arad – premiat de Lothar Matthaus – s-a stins din viață la doar 31 de ani, a mai jucat și pentru Național Sebiș!







Lumea fotbalului din vestul țării a fost zguduită marți de vestea decesului fulgerător al lui Mădălin Galea, la doar 31 de ani, după ce a suferit un infarct. Mădălin a evoluat și pentru două echipe din județul Arad, câștigând și un titlu național la juniori A pentru ACU Arad, în 2010. Fostul mijlocaș ofensiv a mai evoluat în Liga a 3-a și pentru Național Sebiș.

De altfel, gruparea de pe Crișul Alb și-a prezentat condoleanțele pe contul de Facebook: ”Drum lin spre ceruri, Mădălin. Cu durere în suflet vă anunțăm că inima fostului nostru jucător, Galea Mădălin, născut în anul 1992, a încetat să mai bată. Condoleanțe familiei!”.

Mădălin Galea a mai jucat în cariera sa pentru Minerul Ștei, CF Liberty, CF Bihorul Beiuș și CS Oșorhei, renunțând la cariera sa în urmă cu circa 5 ani.A  fost un junior talentat, iar în palmaresul lui figurează două titluri naționale de juniori. În iunie 2008, CF Liberty câștigat titlul național la juniori B (16-17 ani) după o finală cu Gloria Bistrița desfășurată la Salonta, scor 2-1. Doi ani mai târziu, în iunie 2010, grupa de juniori A a evoluat pentru ACU Arad și a învins în finala Campionatului Național pe CFR Cluj cu 3-1 (0-0), iar Mădălin a fost eroul finalei. Bihorenii împrumutați la Arad, antrenați de Gheorghe Ghiț, s-au impus prin golurile înscrise de Răzvan Lupu 52, Mădălin Galea 65 și 71, respectiv Sergiu Negruț 47. Premierea a fost făcută atunci de fostul mare fotbalist german Lothar Matthaus.

Tatăl său Vasile Florin Galea a fost un fotbalist apreciat la Oțelul și Minerul Ștei, iar fratele Cătălin Galea este jucător la FC Universitatea Oradea.

Înmormântarea lui Mădălin va avea loc vineri, la ora 13:00, în localitatea Hodiș, comuna Holod. Dumnezeu să-l odihnească în pace!










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button