Stranieri aradeni

Dennis Man a ajuns la a 13-a reușită stagională, în seara în care a fost premiat de cei de la Parma! + VIDEO




Dennis Man a strălucit în seara în care a fost premiat pentru meciul cu numărul 100 în tricoul Parmei. Brescia a condus cu 1-0 pe Ennio Tardini, prin reușita lui Jallow (min. 16), dar emilianii au întors partida după pauză.

În minutul 52, arădeanul Man a fost cel care a profitat de eroarea de ultim apărător al lui Papetti, a pătruns în careu și l-a bătut pe Avella cu un șut bine plasat la colțul lung. Reușita de trei puncte a liderului din Serie B a căzut în penultimul minut de joc, când Del Prato a înscris cu o lovitură de cap. Gazdele rataseră și un penalty obținut de Mihăilă în finalul primei reprize, prin Benedyczak.

Dennis Man a fost integralist pentru echipa lui Fabio Pecchia și a fost notat cu 7,7 de flashscore, adică a fost desemnat MVP-ul partidei. Fotbalistul crescut de UTA a ajuns la 13 goluri stagionale în tricoul Parmei, mai având și 6 „assituri” în „repertoriu”.

Parma a ajuns la 62 de puncte acumulate în 29 de etape și este lider detașat în Serie B. Pe 2, și el loc direct promovabil, este Cremonese, cu 53 de puncte, în timp ce pe poziția a treia, prima de baraj, se află Como, cu 52 de puncte, ambele echipe cu câte un meci mai puțin jucat.

Rezumat VIDEO Parma – Brescia, scor 2-1








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button