Viitorul, peste Sântana și titlul județean pare a se colora în „roșu-alb”! Pavel: „Am marcat pe ceea ce am pregătit” v.s. Abrudean: „Exact de ce ne era frică” + FOTO

Principalele pretendente la câștigarea titlului județean în acest sezon s-au duelat în cea de-a doua etapă a returului, iar rezultatul final ar putea fi decisiv în stabilirea campioanei. Viitorul Arad a dispus cu 2-1 de Unirea Sântana, prin „dubla” lui Vezan din primele 18 minute, Olteanu doar reducând din avantaj pentru „roș-negrii”, care riscă să piardă locul 2 în această după-amiază, dar mai ales rămân la 6 puncte sub echipa lui Giovanni Catanzariti. Iar aceasta a sărbătorit victoria alături de galeria formată din juniori din cadrul clubului, care au cântat, au scandat și au aprins și torțe.

Pavel: „Felicit toată echipa pentru abordare și dăruire, am știut să și suferim în unele momente ale jocului”
Viitorul a făcut „aur” din startul perfect de meci, cu toate că a tremurat puțin pe final când „uniriștii” au trimis câteva centrări periculoase în careu, dar au avut și două situații prin Pașca și Calvin. „Vezan a făcut diferența prin cele două goluri, dar vreau să felicit toată echipa pentru abordare, pentru atitudine și dăruire. Am știut să și suferim în unele momente ale jocului, când ei au venit peste noi, dar nu cu ocazii mari, cu centrări din lateral. Mă bucur că am reușit să dăm două goluri pe exact ceea ce am pregătit și săptămâna asta. Nu prea facem la antrenamente faze fixe, pentru că noi trebuie să propunem și să jucăm fotbal, având în vedere că toate echipele o să încerce să se apere cu noi. Am pregătit jocul să începem sus, în teren la ei, am avut 2-0, după care am încercat să conservăm rezultatul. Ei au venit cu mingi din lateral, ne-au surprins puțin pe benzi. La pauză am remediat cât de cât, păcat de golul lor pe o lipsă de dublare la marcaj. E devreme să vorbim despre locul 1, acum, de exemplu, avem o deplasare foarte grea la Felnac, din care – însă – vrem să luăm tot trei puncte. În rest, e adevărat ce se spune că un campionat se câștigă cu echipele mici. Ne-am încurcat în prima etapă a anului la Vladimirescu, cred că nimeni nu se aștepta, din fericire am remediat cu victoria de astăzi. Ne bucurăm, șase puncte sunt șase puncte și avem meciurile directe cu ei. Am mai avut o primă consistentă promisă din partea președintelui, e pregătită la hotel. Din păcate, au nu o să fiu lângă băieți pentru că sunt naș, dar știu și ei cât mă bucur pentru această victorie”, a spus Flavius Pavel, antrenorul celor de la Viitorul, alături de Alexandru Radu.

Abrudean: „Acum Viitorul are prima șansă la câștigarea campionatului, dar e devreme să tragem concluzii”
După prima rundă a returului, Sântana se apropiase la trei puncte de Viitorul, însă după eșecul din derby distanța să mărește din nou, ba chiar ajunge la 6 puncte. Adrian Abrudean regretă startul ratat de meci, dar și ocaziile irosite pe finalul meciului. „Astăzi nu aveam voie să pierdem, un egal ne ținea în viață, dar așa, din punctul meu de vedere, Viitorul are de acum clar prima șansă la câștigarea campionatului. Dar, totuși, este devreme ca să tragem anumite concluzii. Îmi pare rău de începutul nostru de joc, când am avut o evoluție modestă, temătoare, care a culminat cu două goluri primite. Exact de ce ne era frică, au fost două faze fixe, la care nu aveam voie să facem fault. Am avut o poziționare corectă, dar – până la urmă – ajungi în dueluri pe care, dacă nu le rezolvi, ai anumite probleme. În momentul în care am fost conduși cu 2-0, este clar că noi am vrut sau chiar am reacționat, dar era foarte greu să egalăm. Cu toate că în repriza a doua am dominat, dar cam steril. Ne-am creat niște ocazii din anumite mingi aruncate pe careu, pentru că doar așa putem fi periculoși. În momentul de față, suferim la momentul posesiei în ultima treime și nu am reușit să fim nici foarte eficienți. Ne-am apropiat la un gol, am pus presiune pe final, dar nu am reușit să marcăm. Pașca a avut două ocazii mari, probabil că, dacă ar fi avut o experiență mai mare, le rezolva altfel. Nu poți să ai mai multe situații într-un asemenea meci, cu o echipă experimentată, care a știut ce să facă la 2-0. A făcut pasul puțin în spate, era normal să conserve rezultatul. Nu comentez arbitrajul, din punctul meu de vedere a fost un arbitraj care nu cred că a influențat rezultatul. Asa dacă într-adevăr, la faza în care noi am avut gol anulat a fost poziție de offside la Nistor, care se zice că a influențat faza. Repet, cred că diferența s-a făcut pe începutul jocului în care noi am luat cele două goluri ușor. Până la urmă, din punctul meu de vedere, acest joc trebuia câștigat, nu jucat, ca să zic așa. Prioritar era rezultatul, însă cei de la Viitorul au reușit să ne bată, chiar dacă, să zicem, au suferit un pic ca joc în anumite momente”, a punctat Adrian Abrudean, antrenorul celor din Sântana.
Peste o săptămână, Viitorul are deplasare de risc maxim, la Felnac, în timp ce Sântana nu ar trebui să aibă probleme acasă, cu Vinga.
Galerie FOTO de la meciul Viitorul Arad – Unirea Sântana 2-1

