Utistul Joao Pedro e în echipa etapei LPF, dar Mircea Rednic e ignorat și când trei rezerve au decis meciul cu Voluntari!

Invitații din emisiunile de sport de aseară au spus că UTA – FC Voluntari (4-3) poate fi considerat unul dintre cele mai bune meciuri ale sezonului. Și tot acești au subliniat inspirația lui Mircea Rednic, care a adus de pe bancă marcatorii echipei sale, Joao Pedro fiind chiar autorul unei „duble”.
Chiar „Puriul” a recunoscut la final că nu i s-a mai întâmplat niciodată în cariera sa lungă de antrenor, ca trei rezerve să se înscrie pe lista marcatorilor, doar că pentru cei de la Revista LPF acest lucru, evident, nu a fost suficient. Cu tot respectul pentru Gică Hagi, care a dat lovitura cu Farul în Giulești, în play-out, antrenorul etapei nu putea fi altul decât Mircea Rednic. Sau poate așteptările noastre sunt prea mari.
Pe de altă parte, UTA nu a făcut cel mai bun meci al său, dar Joao Pedro nu putea lipsi din „11-le” ideal, cu atât mai mult cu cât a înscris de două ori, iar reușita de trei puncte a venit în cel de-al 6-lea minut de prelungire, după un voleu bine țintit. ”Cel mai spectaculos meci, UTA – FC Voluntari 4-3 a fost decis de schimbările inspirate făcute de Mircea Rednic, prima dintre ele fiind introducerea mijlocaşului portughez, care a înscris de două ori” – e explicația celor de la LPF, care spun chiar ei că antrenorul arădenilor a decis câștigătoare prin schimbări, dar „Regele” e „Rege”.
Așadar, cel mai bun „11” al etapei inagurale din play-off/out arată astfel: L. Popescu (Universitatea Craiova) – Boli (Farul Constanța), M. Popescu (Farul Constanța), Badelj (Universitatea Craiova), Opruţ (FC Hermannstadt) – Roguljic (Universitatea Cluj), J. Pedro (UTA Arad), Nistor (Universitatea Cluj) – Al. Băluţă (FCSB), L. Munteanu (Farul Constanța), I. Stoica (FC Hermannstadt). Antrenor: Gheorghe Hagi
Galerie FOTO de la meciul UTA – Voluntari, semnată Mălina Guler


Bun venit și goluri, Iacob este mare diferență cum ai prestat prima repriză, și a doua, repriza 2 ieșiri pe centrări ca niciodată, deci antrenorul are dreptate, și pt nea giruta ce faci bade? De lângă tine se strigă la Rednic, parcă ziceai că tribuna 1,cei mai tari, 10 fulare pe 5 rânduri, scz nu mă pot abține, vreau să vă zic mai multe dar tac pt vârsta voastră, atât, Hai UTA, hai ARADUL 🖐️🍺
Felicitari lui JAO PEDRO pt. golurile foarte frumoase inscrise,doua suturi formidabile ca, la mondiale,un suteor foarte bun,inca odata BRAVO PEDRO. In repriza 1a, echipa nu prea a mers mai ales datorita greselilor din aparare ,greseli in care baietii au fost atentionati de la inceput ca, Voluntari sunt periculosi la fazele fixe avand fundasi cu talie si ce nu trebuia sa se intample, asta s-a intamplat, au inscris !!! La pauza meciului , baietii au fost mustruluiti bine la vestiare de Mircea Rednic lasandu-se si cu scantei dar daca,Mister a vazut ca, totusi jocul baietilor nu s-a schimbat , a avut marea inspiratie de ai introduce pe teren pe Omondi , Tudorie si Jao Pedro si incredibil ,ei au fost marcatorii golurilor decisive care a adus VICTORIA mult dorita. La fel de adevarat este ca, daca la scorul de 2-2 Fl. IACOB nu apara acele 2 mingii foarte grele ale ilfovenilor pr care scria goluri, nu se stie care ar fi fost istoria acestui meci.Se stia de la inceput ca, Voluntari isi va vinde scump pielea dar nu imi inchipuiam ca, vor juca asa de bine,poate cel mai bun meci al lor din acest campionat pana acuma. Bine ca, totul s-a terminat OK. si in continuare tot asa sa fie, FORTA UTA Arad !!!
Pt noi, dl. Mircea Rednic, e antrenorul campionatului, nu doar a etapei (merita pe deplin)… multa baftă dle Rednic!
PS. Nu băgați în seamă toți samantarii… asa e la noi, nu o sa fie NICIODATĂ 100% fericire, exista și frustrați