Liderul s-a deblocat mai greu, oaspeții lansează acuze: Viitorul Arad – CS Beliu 3-1

Liderul a mai trecut un hop important în drumul său spre titlul de campioană județeană, luând toate punctele din „cionirea” cu incomoda formație din Beliu. Aceasta a dat o replică curajoasă și a ținut-o pe Viitorul în șah până în minutul 72, după care gazdele au marcat de trei ori, iar reușita ui Purtan a contat doar pentru statistică.
„Roș-albii” au fost puțin luați prin surprindere de jocul simplu al belenilor, care s-au apărat destul de bine și au pornit pe contre tăioase, la capătul cărorara Mâneran sau Purtan nu au putut marca. Primul s-a aflat cu poarta goală, dar a scăpat mingea de sub control, iar golgheterul belenilor a ratat din poziție de unu la unu cu Gârlea. O situație bună a avut și Popovici, dar Pantea a intervenit la sacrificiu și a evitat golul. De partea cealaltă, o ocazie mare de 1-0 a avut Bădăuță, care a fost lansat perpendicular pe poartă de Kocsis, dar șutul său a fost respins cu piciorul de Mitrea. Vezan a fost și el la originea a doua acțiuni, dar mai întâi șutul-centrare prin fața porții a fost respins de Gârlea, iar centrarea sa a fost reluată pe lângă de Gâlcă. Pe final de repriză, oaspeții au solicitat un penalty sau măcar o lovitură liberă de pe 16 metri, la duelul dintre Purtan și Munteanu, dar nu s-a acordat nimic.
Parcă meciul a fost și mai echilbrat în prima parte a reprizei secunde, când – totuși – Viitorul a avut o dublă ocazie, cu Mitrea intervenind decisiv atât la Vezan, cât și la Bădăuță, care era sigur cu el în 7 metri. A fost nevoie de urcarea în atac a fundașului Bier, ca se deblocheze tabela. În minutul 72, Blickling a centrat din bandă și experimentatul fundaș a marcat cu capul din 7 metri: 1-0. 8 minute mai târziu, din pasator, Blickling a devenit marcator, după lansarea lui Vezan, un balon făcut pe lângă Mitrea și un lob perfect în plasă. Scorul de neprezentare s-a făcut dintr-un penalty făcut de Rusu, în duelul cu Pantea, care a și trebuit să fie schimbat, fiind accidentat. A marcat de la punctul cu var Cristian Munteanu, după care Bădăuță putea marca și e, de la 20 de metri, dacă bara nu l-ar fi salvat pe Mitrea. Concluzia a scris-o Purtan, după o acțiune în stângă și un lob peste Gârlea.

Pavel: „Nu am avut nici un moment emoții că nu vom câștiga acest meci”
Până la urmă, pentru trupa lui Giovanni Catanzariti contează cele trei puncte și faptul că se apropie și revenirea pe gazon a lui Sergiu Popa, accidentat deja de aprooape o lună. „Toată săptămâna le-am spus băieților că vom avea un meci greu, cu o echipă care va face totul să ne scoată din joc prin trageri de timp și discuții cu arbitrii. Cam așa a și fost, dar ne-amvăzut de treabă și trebuia să vină și golul la câte acțiuni și ocazii ne-am creat. Nu am avut nici un moment emoții că nu vom câștiga acest meci, doar primul gol s-a născut ceva mai greu. Îi felicit băieți că și-au văzut de joc, nu era simplu să ai nervii tari cu o formație specială, să-i zic așa, a campionatului și, deci, incomodă. Avem două săptămâni să ne pregătim de vizita la Vinga, căci avem rundă liberă weekendul ce vine”, afirmă Flavius Pavel, antrenorul celor de la Viitorul.

Filipaș: „ A fost o atmosferă ostilă care nu face cinste liderului clasamentului”
Beliu nu a fost foarte departe de un rezultat pozitiv în Sînnicolau Mic, iar Costel Filipaș a punctat și alte lucruri ce nu i-au convenit. „Prima repriză a fost echilibrată, cred că ocaziile mai mari le-am avut noi, plus acea situație de fault la marginea careului sau poate chiar în careu la Purtan. După pauză am început destul de bine, l-am introdus pe Mașniță care a avut un șut bun, dar a prins portarul. Am luat golul în inferioritate numerică după ce Onoc a fost ținut la margine minute bune de centralul Nicoraș care, probabil, a apreciat că jucătorul a simulat la un fault. Mai întâi a fost o lovitură liberă respinsă în corner, Nicoraș nu i-a permis să intre, apoi după corner a fost iar lovitură liberă și tot nu i-a permis să intre și apoi a fost faza primului lor gol. Am ieșit la joc, am mai luat două goluri, un contraatac și un penalty. Am marcat și noi la ultima fază prin Purtan. Din păcate , a fost o atmosferă ostilă care nu face cinste liderului clasamentului, din minutul 1 am fost înjurați de către cei de pe banca echipei gazdă, inclusiv de către medicul lor, iar jucătorii echipei gazde, mai ales portarul Gârlea, au incitat jucătorii noștri cu apelative de genul <<țarani>> și înjurături foate urâte, centralul Nicoraș neluând nici o măsură. Dacă noi am face așa ceva la Beliu, probabil că eram demult excluși din campionat. Încercăm să ne refacem după efort și să ne jucăm cu seriozitate șansa în Cupă, la Curtici, miercuri, în competiție eliminatorie, iar în campionat vrem să facem puncte”, a precizat și antrenorul oaspeților de azi.
Formații:
Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Bier (88 Narsesovici), Munteanu, Pantea (86 P. Pavel) – Fl. Gîlcă (86 Roșu), Kocsis – Blickling, Vezan, Bulboacă (84 Rotar) – Bădăuță (86 Al. Catanzariti)
Beliu: Mitrea – B. Rusu, F. Bogdan, Călăceanu, Hulbăr – Onoc (86 Moise) – Mâneran (81 Morar), Purtan, Cotoc (51 Mașniță), Chifa – Popovici (51 Zamă).
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Ionuț Sîrban, Sebastian Boiț
Observatori AJF: Mircea Toderici, Andras Mako


Domnule Filipas, asa sportivi cum sunteti si corecti de ce nu pomenesti de faptul ca Maneran scuipa catre medicul Viitorului aflat pe banca trebuind sa il schimbi ca avea deja galben?Sau asta nu se pune!Trageri de timp din prima repriza,simulari grosolane….sunteti penibili!
Pavele erai disperat ,înjurai ca un birjar și tu și jucătorii tai , dacă nu era arbitru nu dădeați gol niciodată. Rușine vati făcut de râs!!! Dar dacă nu poți pe fotbal intervin alte lucruri.
Neutru… Oare în tot campionatul și toate meciurile câștigate nu s-a jucat fotbal din partea celor de la Viitorul? Cred ca locul în clasament spune multe. Interesant în minutul 70 antrenorul celor de la Beliu a strigat jucătorilor sa joace fotbal ????
CostelFilipas ,stai liniștit.nu sunteți primi pe care va înjură …am asistat la un meci de cupa Viitorul-Macea…așa înjurături din partea unor jucători și a persoanelor din staff-ul celor de la viitorul rar mi-a fost dat să aud și sunt greu de reprodus .ce ii mai grav este ca au fost asupra unor femei venite de la macea.sunt convins ca ai dreptate in tot ce ai declarat,voi sa aveți înțelepciune sa nu faceți la fel.sanatate și numai bine la toata lumea!
Unu, ai uitat sa specifici un aspect de la meciul cu Macea, acele doamne erau destul de agitate fiind în stare de ebrietate.Acele doamne au înjurat copii care erau în galerie.
Cât despre meciul de astăzi Viitorul – Beliu din păcate am văzut doar simulări și tragere de timp din partea celor de la Beliu. Noi, cei din tribuna am auzit tot meciul la orice contact „AU”. Felicitări, Viitorul Arad!