UTA AcademieUTA Arad

„Roș-albi” de bronz în Liga Elitelor U17, Calotă – omul finalei mici de la Buftea: UTA – Farul 4-1




Academia UTA urcă pe podiumul național la finalul sezonului 2023-2024 prin echipa sub 17 ani, pregătită de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț. La Centrul Național de Fotbal Buftea, „roș-albii” au depășit-o cu 4-1 pe Farul Contanța în finala mică a Ligii Elitelor, luându-și o mică revanșă pentru finala pierdută în 2021 (1-5), la aceeași cateogorie de vârstă, în fața Viitorului, transformat între timp în Farul de Gică Hagi. Debutant în SuperLigă de Mircea Rednic, Alessio Calotă a fost „omul de bronz” al arădenilor, cu două goluri și o pasă decisivă, dar – evident toată echipa în „alb-roșu” a făcut o partidă excelentă.

Utiștii și-au făcut rapid meciul (mai) ușor, modificând tabela încă din minutul 5. Atunci, Calotă a recuperat un balon la mijlocul terenului, l-a întors de mai multe ori pe Rîpeanu, a ajuns până în careul advers, de unde i-a pus mingea pe tavă lui Dario Huc: 1-0! Constănțenii nu au acuzat șocul și au avut câteva atacuri periculoase, doar că Lucas Roșu a fost de netrecut între buturi, aducându-și o contribuție importantă la păstrarea avantajului pentru echipa sa. Portarul arădean a intervenit decisiv de două ori în fața lui Sima și o dată în fața lui Gheorghe.

Apoi, finalul de repriză a aparținut clar arădenilor, care în 7 minute s-au dus la 3-0 și au decis – practic – câștigătoarea. În minutul 39, portarul Roșu a degajat, Huc a deviat balonul pe spate pentru Alessio Calotă, acesta a făcut o cursă până în careu și l-a învins pe Maer cu un șut la colțul lung. Scorul de neprezentare s-a făcut în prelungiri, când fundașii Farului au respins greșit, Țăroi și Eric Bărbat au combinat ca la antrenament, ultimul fiind cel care și-a trecut numele pe lista marcatorilor.  iar Eric Bărbat i-a pasat cu capul lui Țăroi, acesta a preluat și i-a retrimis lui Bărbat, care a punctat cu un șut pe jos.

Deși a operat trei modificări la pauză, Farul nu a reușit să reintre în joc, ba, mai mult, a încasat și golul 4. Era minutul 57, când Huc i-a pasat pe culoar lui Alessio Calotă, aceasta a driblat și portarul și a trimis în poarta goală din 14 metri. Și în această repriză, Roșu a oprit câteva atacuri bune ale „marinarilor”, cu excepția fazei din minutul 79, când Sima l-a învins cu un șut cu exteriorul, din 12 metri, din poziție de unu la unu cu acesta. Pe câteva contre tăioase, UTA își putea mări avantajul, în special prin Popa-Leca, care a preferar un șut modest, în locul unei pase către Bărbat, care era cu poarta goală.

Ultimul fluier al arbitrului trimite medaliile de bronz la Arad. Festivitatea de premiere va avea loc după finala mare, ce începe la ora 12,30, între FCSB și U. Craiova.

Formații:

UTA: L. Roșu – Felea, Indreica, Marinescu, Ștef – Bărbat, Șiclovan (60 M. Rusu) – Calotă (74 Crainic), Țăroi (80 Centye), Dragoș (74 Nițu) – Huc (60 Popa-Leca). Rezerve neutilizate: Pleșca – Groza, M. Ene, Baba. Antrenori: Mihai Petcuț, Costel Bogoșel

Farul: Maer – C. Gheorghe, Căldăraru, Rîpeanu, Tinjala – Marchidan, D. Păun, Sima – Pătru, Somandru, Berchez. Au mai jucat: M. Coman, Oancea, Avramescu, Popeșteanu, Sima. Antrenor: Daniel Ochia

Arbitri: Arthur Răcoare (Curtea de Argeș) – Alexandru Crăciun (Onești), Cosmin Ciocan (Turnu Măgurele) – Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea)








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Maxime felicitari si asta in conditiile in care o buna parte dintre ei sunt 2008,nu 2007!
    Bravo!
    Obiectiv:echipa mare!

    24
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button