Debutanta a stârnit „Furia Roja”, Germania în alertă: Spania – Georgia 4-1

Ca și în celălalt meci din optimi, de astăzi, echipa cotată cu șansa a doua a trecut în avantaj pe tabelă, doar că la această oră își face deja bagajele pentru a se întoarce acasă. Gruzinii (debutanți la un turneu final european) au înnebunit la augolul Spaniei, doar că diferența a fost atât de mare, încât tot ce au făcut a fost să dezlănțuie Furia (Roja). S-a terminat 4-1 pentru iberici, dar putea fi și mai rău pentru trupa lui Willy Sagnol, iar raportul ocaziilor (36-4) vorbește de la sine.
O centrare în careul mic al lui Kakabadze l-a găsit pe Le Normand cu fața la propria-i poartă și a ieșit cel de-al 9-lea gol de la europenele din Germania. Băieții lui Luis de la Fuente au egalat până la pauză, prin Rodri, omul-trofeu el ediției 2022-2023 a Champions League.
Spania a susținut un monolog și în repriza a doua și a înscrie de alte trei ori, reușitele lui Nico Williams și Dani Olmo fiind adevărate „bijuterii”. La golul doi, semnat F. Ruiz, a pasat Lamine Yamal, cel care a mai bifat un record. La 16 ani şi 353 de zile, „aripa” Barcelonei a devenit cel mai tânăr pasator decisiv, dar și jucător care apare în faza eliminatorie a unui turneu final de Campionat European.
Așadar, ibericii avansează fără probleme în sferturile de finală a turneului final, unde dă peste reprezentativa țării gazdă, Germania. Confruntarea e programată pe 5 iulie, de la ora 19, pe Stuttgart Arena.
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 18): Kakabadze a centrat de pe dreapta, iar Robin Le Normand a trimis mingea în propria poartă.
1-1 (Min. 39): Williams i-a pasat lui Rodri care a marcat cu un șut plasat de la 18 metri lateral stânga, pe jos, la colțul lung.
2-1 (Min. 41): Lamine Yamal a centrat și Fabian Ruiz a înscris din 7 metri, cu capul.
3-1 (Min. 75): Nico Williams a făcut o cursă pe stânga, din propria jumătate, a mai driblat un fundaș în marginea careului și a marcat la colțul lung
4-1 (Min. 83): Dani Olmo a marcat din marginea careului mare cu un șut plasat, după o pasă a lui Oiarzabal.
Spania: Unai Simón – Carvajal (82 Jesus Navas), Le Normand, Laporte, Cucurella (66 Garcia) – Pedri (52 Olmo), Rodri, Fabián Ruiz (82 Merino) – Yamal, Morata (66 Oiarzabal), Nico Williams. Selecționer: Luis de la Fuente.
Georgia: Mamardashvili – Kakabadze, Gvelesiani (79 Kvekveskiri), Kashia, Dvali, Lochosvili (63 Tsitaishvili) – Kochorashvili, Kiteishvili (41 Altunashvili), Chakvetadze (63 Davitashvili) – Kvaratskhelia, Mikautadze (79 Zivzivadze). Selecționer: Willy Sagnol
Arbitri: François Letexier – Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni (toți din Franța). Rezervă: Serdar Gözübüyük (Țările de Jos)
Arbitru VAR: Jérôme Brisard, Asistenți VAR: Willy Delajod (ambii din Franța), Paolo Valeri (Italia)
Programul optimilor de finală
Sâmbătă 29 iunie
meciul 38, ora 19: Elveţia – Italia 2-0
meciul 37, ora 22: Germania – Danemarca 2-0
Duminică 30 iunie
meciul 40, ora 19: Anglia – Slovacia 2-1
meciul 39, ora 22: Spania – Georgia 4-1
Luni 1 iulie
meciul 42, ora 19: Franţa – Belgia
meciul 41, ora 22: Portugalia – Slovenia
Marţi 2 iulie
meciul 43, ora 19: România – Olanda
meciul 44, ora 22: Austria – Turcia
Sferturi de finală
Vineri 5 iulie
meciul 45, ora 19: Spania – Germania
meciul 46, ora 22: câştigătoarea meciului 41 – câştigătoarea meciului 42
Sâmbătă 6 iulie
meciul 48, ora 19: Anglia – Elveția
meciul 47, ora 22: câştigătoarea meciului 43 – câştigătoarea meciului 44
Semifinale
Marţi 9 iulie, ora 22
meciul 49: câştigătoarea meciului 45 – câştigătoarea meciului 46
Miercuri 10 iulie, ora 22
meciul 50: câştigătoarea meciului 47 – câştigătoarea meciului 48
Finala
Duminică 14 iulie, ora 22
câştigătoarea meciului 49 – câştigătoarea meciului 50
sursă foto: captură TV BBC

