Progresul Pecica

Fundașul Bain – singura noutate certă de la reunirea celor de la Progresul Pecica, care au ajuns la zece „divorțuri” estivale!


Într-o vară a incertitudinilor la multe echipe de Liga a 3-a din vestul țării, Progresul Pecica are ideile clare. Vrea să ridice ștacheta față de sezonul trecut, în care a evoluat în premieră în grupele Cupei României și a fost la o victorie distanță de play-off. Procesul nu va fi ușor, mai ales că s-ar putea ca directorul sportiv Cristi Pilan să plece la Bistrița și în acest moment, gruparea „galben-albastră” mai are de lucrat mult la nivel de lot de jucători.

Nu mai puțin de zece jucători trebuie înlocuiți cu alții și până la această oră există un singur transfer cert, cel al fundașului central Adrian Bain (22 de ani). Acesta vine de la Lipova, pentru ca înainte să joace pentru Dumbrăvița și Ripensia. În rest, sunt câțiva jucători în probe, precum mijlocașii Răileanu (18 ani, Vladimirescu) și canadianul Cesar Ndadobu, dar și fundașul stânga Alex Pașc, care a mai jucat în amicalele cu UTA pentru pecicani.

Antrenorii Dan Stupar și Bogdan Bozian îi așteaptă la antrenamente doar 13 jucători și pentru că Szep sau Bănățan au fost învoiți, iar Arsene acuză o problemă medicală. Dar, de zilele următoare se așteaptă sânge proaspăt de la UTA, respectiv fotbaliștii născuți în anul 2006, Blaga, Hara, Mihnea, Cutuiuș sau Buza, cu mențiunea că și acesta din urmă acuză ceva probleme medicale.

Altfel, pecicanii s-au despărțit în această vară de: Toma Bodri, Luca Bodri, Abdullahi Nasiru, David Shiaondo, Fred Nortey, Raul Moraru, Angelo Iuga, Ioan Pop, Patrick Pașcalău și Victor Gomboș și mai au nevoie de întăriri în fiecare compartiment.

Progresul și-a programat șase amicale estive, la care se adaugă și meciurile din Cupă, ce încep pe 31 iulie. Adversarii din testele verii sunt: Curtici (20 iulie), Dumbrăvița (24 iulie), Cermei (27 iulie), Sânicolau Mare (10 august), Peciu Nou (17 august) și Ghiroda (21 august).








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button