Live-text SuperLiga, etapa a doua, ora 19: Universitatea Craiova – UTA 4-2, final

De la ora 19, UTA intră pe teren în cadrul etapei secunde a SuperLigii. O face cu ocazia deplasării de pe „Ion Oblemenco”, în compania Universității Craiova, echipă cu pretenții de titlu, antrenată de Constantin Gâlcă. Acesta a apelat din primul minut la Mitriță, dar nu și la jucătorii prezenți la Euro, Bancu și Mekvabishvili.
Dincolo, Mircea Rednic nu-l are la dispoziție pe Cîmpanu și l-a titularizat în premieră pe experimentatul Cornel Râpă, în timp ce Rodrigues va juca în stânga. Suspendat cu Rapidul, Ezekiel e titular în fața lui Dumiter.
Formații:
U. Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Zajkov Badelj – Crețu, Houri – Paradela, Mitriță, Bană – Koljic. Pe bancă: Lazar, S. Lung – Vldădoiu, Gaspar, Sierra, Bancu, Mekvabishvili, Danciu, A. barbu, Mora, Baiaram, A. Ivan. Antrenor: Constantin Gâlcă
UTA: R. Popa – Râpă, Conte, Benga, Rodrigues – Cr. Mihai, Van Durmen – Costache, J. Pedro, Omondi – Ezekiel. Pe bancă: Iliev – Trif, Fabry, Iurasciuc, Ekmecki, Halaf, Cristea, An. David, Dumiter. Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare) și Andrei Antonie (Bucureşti).
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj-Napoca), Viorel Ilinca (Pitești).
Min. 1: A început meciul de la Craiova, lovitura de începere a meciului a fost dată de arădeanul Adrian Ungur, fotbalist la ambele echipe ce se înfruntă azi, Universitatea și UTA. A și fost vicecampion cu „Știința” în anul 1995. Gazdele joacă în „alb-albastru”, oaspeții în roșu complet
Min. 6: J. Pedro trage de la 25 de metri, pe jos, pe lângă bara din dreapta lui Popescu
Min. 7: Mitriță dă replica cu un șut de la 22 de metri, mult peste poartă
Min. 11: Paradela pasează din stânga după o învăluire și Crețu luftează de lângă Rodrigues de pe colțul lung
Min. 12: Rodrigues pătrunde pe stânga, centrează cu exteriorul direct în brațele lui Popescu
Min. 16: Crețu trage puternic de la 28 de metri, mingea e ușor deviată și Popa prinde fără probleme. E o primă pauză de hidratare la Craiova
Min. 18: Mitriță îl lansează pe culoar pe Koljic, acesta trage puternic, de la 18 metri, mult peste poartă
Min. 26: J. Pedro insistă la un balon ce părea că iese în aut de poartă, îi pasează lui Omondi, care centrează prea puternic pentru Ezekiel, care nici nu are statură
Min. 29: Mihai pierde un balon la 25 de metri de propria poartă, Mitriță ajunge în 14 metri, trage cu stângul pe jos, exact în Koljic, care s-a mișcat greșit în careu
Min. 30: A doua pauză de hidratare a partidei
Min. 35: GOL U. Craiova! Mitriță centrare din corner, de pe dreapta și Zajkov trimite cu capul, nemarcat, din 7 metri în dreapta lui Popa, lângă bară
Min. 42: UTA recuperează sus balonul, Omondi îi pasează în dreapta lui Costache, care centrează prea tare, total greșit, fără adresă
Min. 45: GOL UTA! Van Durmen îi fură mingea lui Căpățână, combină cu Ezekiel, belgianul pătrunde în stânga, îi trimite din nou lui Ezekiel în 7 metri și nigerianul preia și trimite cu latul în plasă
Min. 45+1: E pauza la Craiova, UTA a reușit să egaleze chiar înainte de pauză
Min. 46: S-a reluat meciul de la Craiova, fără schimbări în cele două echipe
Min. 52: Contră rapidă a UTA-ei, cu Van Durmen care îi pasează în centru lui Pedro, portughezul trage cu pământul de la 23 de metri, Popescu respinge în față, dar nimeni nu urmărește
Min. 55: Schimbare la U. Craiova, iese Badelj, intră Bancu
Min. 56: Căpățână centrează din dreapta, Paradela sare peste minge, Houri preia și trage în blocajul lui Râpă
Min. 58: Schimbări la UTA, ies Mihai și Costache, intră Halaf și Cristea
Min. 59: GOL U Craiova! Conte respinge greșit un balon, Bană îi fură balonul pasează în 10 metri lui Paradela, care trage din prima, cu pământul, mingea merge în plasă pe sub brațul lui Popa
Min. 63: Pauză de hidratare
Min. 66: Căpățână centrează din dreapta, Koljic lovește puternic mingea cu capul de la 8 metri, Popa reține în doi timpi de pe linia porții
Min. 67: Schimbări la U. Craiova, ies Căpățână și Crețu și intră Vlădoiu și Mekvabishvili
Min. 70: Schimbare la UTA, iese Ezekiel, intră Dumiter
Min. 72: Schimbări la U. Craiova, ies Bană și Koljic și au intrat Mora și Baiaram
Min. 73: GOL U. Craiova! Baiaram pătrunde pe cenntru de Van Durmen, trage cu latul de la 22 de metri, Popa plonjează târziu și e bară-gol, în stânga sa
Min. 75: Pedro bate bine o lovitură liberă din stânga, Benga lovește mingea cu capul din 10 metri și apoi Popescu reține din fața lui Dumiter
Min. 78: Mekvabishvili trage de la 30 de metri, Popa respinge de lângă bara din stânga sa
Min. 79: Dublă schimbare la UTA, ies Râpă și Pedro, intră Trif și Fabry
Min. 90: Omondi îi pasează în stânga lui Trif, care trage tare ăpe colțul scurt, respinge Popescu. 5 minute de prelungire
Min. 90+1: Corner al arădenilor, mingea ajunge la Omondi la 18 metri, șut puternic Popescu respinge de lângă bară
Min. 90+2: GOL UTA! Fabry execută bine un corner din stânga, Benga marchează cu capul de la colțul lung, în cros
Min. 90+3: GOL U. Craiova! Vlădoiu recuperează un balon din picioarele lui Omondi, îi pasează lui Mitriță, care trece scurt de Conte și trage cu stângul în cros, Popa e bătut din nou
Min. 90+5: Fluier final la Craiova, unde UTA pierde primul meci al sezonului, 2-4 cu Universitatea, după o prestație modestă, cu multe greșeli care l-au expus pe portarul Popa, aflat și el într-o zi proastă
Făcură ce făcură oltenii și ne cam întrecură.
Ei Parcul Romanescu, vreo 100 ha, noi Parcul Eminescu, maxim 3 ha. Ei Pădurea Bucovăț, noi Ceala.Ei vreo 250000 de suflete, noi cu vreo 100000 mai puțin. Ei stadion, noi ,,pui de stadion”. Ei Olguța, noi Bibi.
Lotul lor, către 25 milioane, lotul nostru către 10 milioane.
Dar cu toate astea, daca UTA intra bine in joc, există șanse .
Haide UTA! Ramane sa ii temperam dupa primul sfert si sa construim cu viteza. Cred ca ajuta si temperatura dar si temperamentul! Haide UTA!
De nerecunoscut UTA in primele două etape , jucători apatici , incredibilde neputincioasă echipa …
Ce am vazut innprima repriza la echipa UTA se numeste dezastru in toate compartimentele chiar daca UTA a dat gol, fereascá ăl de sus….cu asa joc echipa retrogradeaza 100% dăo in pana mea. Sper ca Rednic sa se urce cu picioarele pe ei la pauză….
Ai noștrii joaca legați la ochi cumva?
Cu mentiunea ca Padurea Ceala face parte din Parcul Natural Lunca Muresului care se intinde pe o suprafata de 17.500ha pana la Nadlac si e unul din cele 22 de parcuri nationale si naturale din RO! Ei nu au asemenea parc natural/national!! Populatie au 234.000, Aradul in jur la 170.000 locuitori!!
Corect spus Red,
Valea a învățat lucrurile pe care le spune la grădiniță!
Angheluță IDIOTULE, ersa să faci infart că a dat UTA gol!
Sper să batem să moară comentatori de la DIGI de ciudă.
Angheluță un ratat pe lăngă care fotbalul a trecut.
Inca nu am trecut peste episodul Coltescu. UTA ar trebui sa apeleze la TAS pt a modifica scorul final. Pana la urma arbitrul deja nu avea autoritatea de a anula golul acordat, deci conform regulilor jocului UTA a castigat cu 2-1.
Din păcate cam 0 barat am fost repriza asta. Are Craiova 70% posesie cu noi zici că e Real Madrid. Noroc că și oltenii sunt slabi și greșesc pe bandă rulantă dar totuși.. să nu joci nimic o repriză întreagă e mai mult decât trist.
Craiova nu are aparare bună, dar UTA a fost de rusine , daca ataca cum au facuto in ultimele 7 minute UTA pleaca cu victoria de la olteni , doar sa joace ….incredibil de invizibila UTA! Vorba lui angheluță care nu are nici o treaba cu aceasta meserie de comentator sportiv , l-am urmărit si in alte partide de afara e penibil ……
Dacă tot crezi că ai informatii corecte.
Conform recensământului efectuat în 2021, populația municipiului Arad se ridică la 145.078 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 159.074 de locuitori.
Iar cu PNLM l-ai întins până la granița, adică vreo 50 de km. Eu mă refeream la Craiova și la municipiul Arad și proximitatea acestora .
Pune mana pe carte!
Pai Parcul Natural Lunca Muresului incepe chiar din proximitatea municipiului Arad langa aeroport acolo unde este Padurea Ceala, da si parcul tine pana la Nadlac, cum spuneam 17.500ha! Iar recensamantul nu a fost facut complet, nici la Craiova nu s-au recenzat toti, dar nici la Arad de aia e cifra raportata mai mica! Cum se explica atunci ca Aradul la alegerile locale din iunie avea… 141.000 de persoane cu drept de vot?? Ce inseamna asta?? Ca de la 0 la 18 ani mai sunt inca aproximativ 30.000 de persoane! De aici si cifra de 170.000 locuitori pe care am spus-o mai sus!!
S au dezlegat picioarele la ai noștri?
Cuvântul ,,vreo” îți spune ceva? Am scris cu vreo 100000 mai puțin. Iar pe datele recensământului ultim diferența e de aprox 90000.
Mă scuzati, domnule Precizie!
Mihai e de recunoscut , trebuie înlocuit , nu e meciul sau
…nerecunoscut..
UTA joaca f bine! Exact ce trebuie! Bravo băieți!
Între fundașii centrali ai noștri e bulevard .
Rușinos , penibil , păcat de cei care s-au deplasat la Craiova .
UTA .. KO,, nu o vad bine sezonul asta , nu stiu daca Rednic prinde 10 etape ….RUSINOS RUSINOS RUSINOS ….
Mult mai slabi decat sezonul trecut.Nu e bine ce se vede.
Baietii au intrat pe teren cu frica , nu ma asteptam sa joace chiar asa de slab,nu s-a legat nimic, toti au fost praf !!! Cum dracu dupa o saptamana de antrenamente sa joci asa de slab ? Vine U, Cluj la Arad etapa viitoare ,o echipa mai valoroasa ca, lot de jucatori, o echipa foarte incomoda si daca baietii ,nu le vine mintea la cap sa joace fotbal adevarat, nu va fi foarte bine pt. echipa. Ce sa mai, de nerecunoscut la cum sau prezentat astazi !!!
Pe teren, de cand a inceput meciul, a fost decat o singura echipa,CSU. Craiova si o echipa din pacate UTA. care nu a miscat in front si de a limita proportiile scorului. Dao dracului de treaba Mister Mircea Rednic, cum dracu ai pregatit la antrenamente acest joc ? TREZESTEI CA, NU ESTE DE BINE . 3- 2 si uite ca, au si luat gol imediat 4-2 , parca sunt adormiti, asa greseli de joc incredibile te lasa mut !!!
Ciudat este ca au facut si un cantonament afară , trebuiau sa fie cit de cit omogeni dar ne arata exact opusul…oricum jale mare la echipă
Suntem praf !! Vai de capul nostru … nici un jucător de la UTA sa nu aibă chef de fotbal…vai și amar …
Uta K.O
…joc foarte slab..iar Conte….depășit… plictisit….moale….
Conte foarte slab la fel ca Omondi, Costache, Râpă, Dumiter…
Vlaguiti fără vână Craiova era de bătut dacă aveam tupeu.
Se simte lipsa lui Stolnik, Micovschi,Pop.
Cristea a jucat foarte bine cât a jucat.
UTA cu doar 9 jucatori pe banca de rezerve din care 4 juniori, asta e diferența între UTA și Craiova.
Din păcate, din punct de vedere mental stam foarte rău. O greșeală făcută de un jucător parca se răsfrânge imediat asupra celorlalți, care greșesc apoi în cascadă! Și apoi devin toți blazați și depășiți total de situație! Azi Mihai a greșit aproape decisiv de doua ori și numai șansă a făcut să nu luăm gol! Apoi toți au început sa dea pase aiurea și să nu mai fie implicați în joc! Păcat, pentru că ceva calitate se vede dar e mult de lucru la capitolul încredere!
Mihai a jucat cu o cizma in picior si in prima repriză cu Rapidul total neinspirat , visator …..
NUMAI PESCARI AU SCRIS, ACEIAȘI HABARNISTI DE FOTBAL, MERGETI LA PESCUIT, POATE PRINDETI CEVA HAMSI….ANONIMI, SUNTETI IN VIAȚĂ, ANONIMI ȘI AICI. HAIDE UTA, ESTE UN MECI, ANUL TRECUT ERAM DEJA IN PLAY AUT SI ABIA IN ULTIMELE ETAPE NE AM RIDICAT IN CLASAMENT. POZITIVII TRAIESC MAI MULT!!!
Mai bine pescari decit inutili ca tine …..
MIHAI a jucat foarte, foarte slab, nu ma asteptam, trebuie sa iti inbunatatesti jocul, ai mult de muncit,esti pe un post foarte important la mijlocul terenului ,acolo trebuie sa fii tehnic sa le ai cu mingea, sa fii mult mai rapid in a pasa ,sa te informezi inainte de a intra in posesia mingei. CONTE, slab la golul cubanezului si mai tot meciul. Ce sa mai, baietii au jucat extrem de slab pe care nu poti explica ? min. 25 la 0-0 OMONDI scapa singur pe contraatac pe partea stanga si in loc sa paseze lui COSTACHE, singur in 6-7 m de poarte singur singurel, el alege aiurea in tranvai sa ii centreze lui EZECHEL care nu avea nicio sansa de a da gol. Domnule Mircea Rednic, faceti antrenamente cu, ei ca, lumea, sa se insiste mult mai mult pe relatiile de joc ca, altfel toate in toate meciurile care vor veni jucatorii vor avea de suferit, nu mai zic de zecile de mii de spectatori , nu poti sa joci asa de slab cu, conditii foarte bune la club cu, eforturile care li se fac si tu ca, jucator sa fii jalon pe teren si tu sa te prezinti haotic pe terenul de joc !!!
O dai la întors cu recensământul. Ok, sa luam atunci datele precedentului recensământ, sau nici asta nu îți convine?
Craiova aprox 269000
Arad aprox 159000.
Comparam Bucovăț cu Ceala pentru că sunt cam la aceeași distanță de municipii. Tu te-ai dus până la Nădlac , adică la aprox 50 de km. Compari mere cu pere, meștere!
Mă Nelule mă păi ce să mai antreneze și Rednic acolo dacă pe Omondi de exemplu nu-l duce capul să vadă că e un coechipier mult mai bine plasat lângă el? Am spus meciul trecut că trebuie să fii rapid și în picioare și în gândire ca fotbalist. Dacă jucătorii în loc să aleagă varianta simplă aleg varianta dificilă chiar dacă ei nu pot da o pasă simplă de 5 metri asta nu-ți indică ceva? Faptul că jucătorii ăia nu au o inteligență a jocului necesară unui fotbalist profesionist?? Dacă n-ai viziune degeaba ești tu atletic și rapid în picioare. Dacă creierul nu e la fel de rapid ca picioarele.. mai greu.
@ theMighty
„Dacă jucătorii în loc să aleagă varianta simplă aleg varianta dificilă chiar dacă ei nu pot da o pasă simplă de 5 metri …”
„…păi ce să mai antreneze și Rednic acolo dacă…”
Tocmai asta e, antrenorul trebuie sa antreneze si sa dispara greselile tehnico-tactice, plus sa existe pregatire fizica, iar atunci pe jucatori „ii va duce capul”. Rapiditatea in gandire vine din antrenament.
Pai tocmai asta este, chiar daca ai calitati fizice,rezistent la efort, neaparat trebuie sa ai si o inteligenta in joc, in a gasi cele mai bune variante de a pasa decisiv coechipierului tau de joc. Acolo se vede ca, esti mare jucator care faci diferenta, asa daca te dai cocos ca, tragi tu la poarta din orice pozitie fara a tine cont de cele spuse de mai sus, esti cam pe degeaba in teren , sau poate ca, il vezi pe coechipierul tau ca, este foarte bine demarcat in careul advers si te tii ambitios si nu vrei sa ii pasezi mingea ? Aceste lucruri trebuie reglate de catre Mister mircea Rednic de urgenta , ingamfarea unora din echipa care nu vor sa inteleaga, nu te joci cu, astfel de lucruri !!! A fost o faza la primul gol al celor de la Otelu in meciul cu, Botosani, cand ala de la galati a scapat pe contraatac pe partea dreapta si s-a s-a informat de 2 ori daca vine vreun coechipier in careu si a pasat extraordinar de bine si asa au inscris. OMONDI trebuie sa lase orgoliul si sa vina mintea la cap.
Si cu, Rapidul, la golul lor marcat de Braun, OMONDI trebuia sa vina dupa Braun in careu pe faza de aparare si nu a venit.Nu zic ca, nu are calitati de fotbalist dar este prea mare comoditatea la el si nu este bine pt. echipa !!!
@ Nelu, Targoviste
Inteligenta nativa o au doar jucatorii de geniu, a la Messi, a la Platini, etc., inteligenta de joc se antreneaza. Majoritatea jucatorilor „inteligenti” se formeaza din rutina invatata si practicata la antrenamente, antrenamente cu viziune de joc, adica pe niste sisteme moderne de joc. Se stie clar ca fotbalul e 10% talent si 90% munca…atunci de ce mereu uitam de munca si dam vina mereu pe lipsa de talent ? Cine trebuie sa faca munca asta, jucatorii trimisi singuri pe camp sau in parcuri sau in antrenamente conduse de antrenori ?