David nu s-a prezentat la meciul UTA-ei din Liga de Tineret și se va antrena cu juniorii, Dumiter – din nou la dispoziția lui Rednic!

Golul de 1-1 contra Oțelului, din minutele de prelungiri, a însemnat o zi liberă pentru utiști din partea lui Mircea Rednic. Când rezultatele sunt negative, „Puriul” obișnuiește să-și cheme jucătorii la antrenament și a doua zi, dar nu a fost cazul de această dată. Excepțiile s-au numit Darius Iurasciuc, Valentin Borcea, Raul Stanciu și Alessio Calotă, care au jucat pentru echipa de juniori în succesul cu 2-1 în prima rundă a Ligii de Tineret, cu Universitatea Cluj.
Pe teren ar fi trebuit să se afle și Andrei David, dar fotbalistul a invocat o stare de rău în dimineața jocului și a rămas la hotel. Cu siguranță, nu l-a convins pe Mircea Rednic, care nu l-a mai primit la antrenamentul din această dimineață, ci l-a trimis să se pregătească cu juniorii, sub comanda lui Costel Bogoșel și Mihai Petcuț. Fostul mijlocaș al Fiorentinei e la a doua abatere într-o săptămână, căci și el s-a aflat printre petrecăreții de la ziua lui Costache și chiar a fost unul dintre cei mai puțin cuminți. David a evoluat în acest sezon doar 21 de minute în SuperLigă, pe finalul disputei interne cu U. Cluj (0-0).
Altfel, sub comanda staffului tehnic a revenit Andrei Dumiter, care a petrecut ultimele două săptămâni la o clinică din București, unde s-a tratat de pubalgie. Fostul atacant al celor de la FC Voluntari, FCSB sau Sepsi trebuie să-i câștige încrederea „principalului” arădenilor, care e dezamăgit de cum acesta și-a început aventura în „alb-roșu”. „Nici eu nu pot să-l judec. Nu l-am propus eu, dar în momentul când s-a propus, eu l-am văzut la un meci. Jucam cu Voluntariul aici, în play-out și l-am văzut la acel mici și chiar mi-a plăcut. De aia zic că am avut impresia că l-am adus pe fratele său, că nu era el. De aia am fost un pic supărat că din momentul în care el s-a antrenat cu ceva dureri, nu fost bine. Nici pregătire n-a făcut 100% și n-am putut să mă bazez pe el. L-am băgat la două meciuri, a fost și titular și a și intrat pe parcurs și nu am văzut ceva wow. Eu știu un alt Dumiter, acum vedem, poate o să vină altfel. Eu mi-aș dori pentru că e un transfer făcut nu pe bani puțini. Acum vedem, să nu fim negativi”, spunea Rednic înainte de meciul cu Oțelul.
Rămâne de văzut dacă fotbalistul timișorean va fi apt pentru deplasarea de la Botoșani, cum și condiția nigerianului Jordan Kadiri, așteptat marți la Arad, trebuie verificată. În schimb, portarul Deja Iliev are șanse mici să fie apt pentru deplasarea din nordul Moldovei.


Sincer sa fiu nu stiu ce face baiatul – Andrei David- asta la UTA si cine il tine in brate pentru ca doar ocupa locul in echipa degeaba.
Va rog sa-mi scuzati limbajul…Cand esti prost,esti mai mult decat prost si fudul…David nu e prost,ci este ceva de genul Denis Rusu….Impresarul „punga lunga”…
Pai,mai baiete,eu as fi pariat pe tine…Daca noaptea,te-ar trezi cineva din staff,sa bagi 4 ture,ca nu iti ies parametri,ar trebui sa bagi 8…De asta se pierd juniorii…Nu degeaba forurile vor sa limiteze procentul samsarilor…
Vei ajunge,cam pe unde a ajuns Denis Rusu…Pacat…
Cei cu ceva talent, se considera gata formați. Sindrom întâlnit, pare și la disparutul Negoescu. Antrenorii, de orice fel nu admit asemenea ieșiri vizibil vedetism neacoperit. Tot antrenorii au și ei copii cu ieșiri solitare din anumite limite. Ei înțeleg, și mai lasă de la ei. La fotbal nu merge. Ieșirea din front, mâine înseamnă ieșirea din filozofia de joc. Nu dam exemplu, de trista amintire, când juniorul cară geanta titularului, și mai lua și câte un șut în fund, la pase greșite. E bine ca se fac cunoscute la timp aceste lucruri. Ca sa nu întrebam mai apoi, dar unde e cutarica și de ce se renunță la el. !
Fără a fi în măsură să analizez corect raportul valoare/talent/efort al tânărului David, care, totuși, dacă a fost până și pentru scurt timp în curtea Fiorentinei înseamnă că ceva peste medie poate arăta, aleg să extrag din acest articol doar ultima frază. Sincer Iliev mi-a făcut impresia unui portar peste media celor avuți de noi de la promovare încoace. Un portar apt, prin gabarit și curaj, apt să iasă pe centrări și chiar să le rețină, fapt care îți dă un plus de siguranță la fazele fixe. Îi doresc însănătoșire grabnică și să continue în aceeași notă, ferit de accidentări.