Stranieri aradeni

Bogdan Miron și Laurențiu Roșu au lucrat împreună la UTA și acum au devenit fin și naș!




Laurențiu Roșu devenea antrenorul UTA-ei în octombrie 2016, înlocuindu-l pe Roland Nagy, cel care a venit cu actuala echipă fanion a Aradului din Liga 4-a până în eșalonul secund, fiind la un baraj distanță (1-3 la general cu FC Voluntari) de Liga 1. Așadar, în urmă cu aproape 8 ani, se petrecea o ștefată între foști steliști pe banca „Bătrânei Doamne”, iar Roșu a lucrat – printre alții – și cu Bogdan Miron.

Acesta a rămas titularul postului de portar în „alb-roșu”, iar după ratarea celui de-al doilea baraj consecutiv de UTA (2-5 la general cu Poli Timișoara), atât Roșu, cât și Miron au plecat de la Arad. Doar că relația dintre cei doi a rămas apropiată și asta în special datorită faptului că Laurențiu Roșu trăiește în Spania foarte aproape de localitatea unde s-au stabilit și părinții lui Bogdan Miron. Cei doi s-au întâlnit deseori în vacanță, iar în această vară antrenorul de 48 de ani și-a nășit fostul elev.

Nunta dintre Bogdan și Alexandra, care sunt de 11 ani împreună, a avut loc în luna iunie la Satu Mare, iar Laurențiu și Monica le-au devenit părinți spirituali.

După plecarea de la UTA, Bogdan Miron a mai apărat buturile lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Energeticianul (Șirineasa), Cigand (Ungaria) și mai ales SCM Zalău. După patru ani la formația din județul Sălaj, goal-keeperul de 34 de ani s-a întors acasă la Satu Mare, unde joacă pentru divizionara terță CSM Olimpia Satu Mare. Aici, Miron este coleg cu arădeanul Paul Copaci, dar și cu fostul junior al UTA-ei, Marco Bota, care e sătmărean de loc.

De când a plecat de la UTA, Laurențiu Roșu a mai pregătit-o pe CS Mioveni (în Liga a 2-a), dar a și fost selecționerul naționalelor U 18 și U19 ale României. Ulterior, fostul internațional l-a ajutat pe Cosmin Contra la Al-Ittihad și acum la Damac, în Saudi Pro League.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button