Alte sporturi

Un „tricolor” e favorit la câștigarea turneului masculin de tenis ITF, de la Arad! Meciurile de pe tabloul principal încep marți, intrarea e liberă




Ieri, a debutat a doua ediție a turneului masculin de tenis ITF de la Arad, cu premii în valoare de 15.000 de dolari. Principalul favorit al competiței găzduite de terenurile bazei UTA – Tenis Profi este românul Nicholas Ionel, clasat pe locul 385 ATP (n.n. în momentul înscrierii, acum pe 378) și component al echipei României de Cupa Davis. Pe tabloul principal al turneului organizat cu sprijinul Fundației Țiriac se mai regăsesc și alți tenismeni tricolori, alți români putând ajunge în aceeași fază din calificări.

Director de turneu este Ovidiu Fereștean, în timp ce supervizor ITF este bucureșteanul Andrei Bardan. Calificările la ITF M15 Arad au debutat duminică, iar tabloul principal de marți, 20 august. Intrarea spectatorilor este gratuită.

Reamintim că la Arad au avut loc 15 ediții ale Trofeului „Ilie Năstase”, ultima câștigătoare fiind în 2019 Andreea Mitu, într-un turneu dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari.

Între 2004 și 2010, tot la Arad s-au desfășurat șapte ediții ale unui turneu masculin internațional ITF dotat tot cu Trofeul „Ion Țiriac”, organizat de CS Tenis Fan Arad, dar și patru turnee ATP Challenger.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button