S-a născut Liga a IV-a Mavros! „Suntem încântați să avem alături de noi un partener care susține nu doar sportul, ci mișcarea în general”

Din acest sezon, Mavros Consult SRL devine partener al Asociației Județene de Fotbal Arad, iar primul eșalon județean se va numi Liga a IV-a Mavros. Parteneriatul dintre Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Arad și Mavros Consult SRL marchează un nou pas în susținerea sportului local, oferind noi oportunități pentru tinerii sportivi și comunitatea fotbalistică din județ.
În cadrul acestui parteneriat, Mavros Consult SRL nu doar că sprijină financiar activitățile AJF Arad, dar se implică și în promovarea valorilor sportului, cum ar fi fair-play-ul, disciplina și munca în echipă. „Suntem încântați să avem alături de noi un partener care susține nu doar sportul, ci mișcarea în general, promovând un stil de viață activ și sănătos în comunitatea locală. Împreună ne dorim să contribuim activ la dezvoltarea fotbalului județean și local, ridicând nivelul acestuia la cel mai înalt standard,” a declarat Răzvan Cadar, președinte al AJF Arad.
Prin acest parteneriat vor fi finanțate deplasările echipelor arădene la competiții, organizarea de evenimente sportive la nivel local și susținerea unor inițiative de formare și pregătire pentru antrenori și jucători. În plus, prin colaborarea cu Mavros Consult SRL, AJF Arad își propune să atragă și alți parteneri din mediul privat care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii sportive din județ.
Obiectivul principal al AJF Arad este organizarea, coordonarea și controlul activităților fotbalistice din județ, dar și promovarea imaginii fotbalului arădean atât pe plan național, cât și internațional. În acest sens, parteneriatul cu Mavros Consult SRL vine ca o confirmare a angajamentului AJF Arad de a ridica standardele fotbalului din județ, oferind în același timp un exemplu de bună practică în ceea ce privește colaborarea între sectorul sportiv și cel privat.
Mavros Consult SRL este o firmă specializată pe transportul național și internațional de mărfuri și este unul dintre sponsorii echipei de fotbal Frontiera Curtici, și ea componentă a Ligii a IV-a Arad. Vă reamintim că prima rundă a Ligii a IV-a Mavros se va disputa mâine, 24 august, după următorul program:
Oa 11
Arbitri: Dorinel Herțeg – Andrei Pîslaru, Cristian Cojocariu. Observatori AJF: Gabor Biro, Daniel Scridon
CS Socodor – Național Sebiș
Arbitri: Ionuț Nicoraș – Paul Iovescu, Denis Calnacov. Observatori AJF: Mircea Bondar, Andras Mako
Frontiera Curtici – CS Beliu
Arbitri: Alexandru Gornic – Patrick Dehelean, Remus Naghi. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Mircea Gornic
CS Vladimirescu – Victoria Zăbrani
Arbitri: Sorin Saladea – Florin Vesa, Ionuț Sîrban. Observatori AJF: Leontin Buda, Ioan Hamza
Ora 18
Voința Macea – Podgoria Pâncota
Arbitri: Cristian Coroban- Sergiu Găluți, Ovidiu Dașcău. Observatori AJF: Mircea Toderici, Marian Miron
Victoria Felnac – Șoimii Șimand
Arbitri: Tudor Jurcă – Sebastian Pantea, Emil Cristea. Observatori AJF: Marian Nedelea, Emil Arsa
Progresul Pecica II – Athletico Vinga
Arbitri: Răzvan Rusu – Sergiu Cîrmaci, Nicoale Iacob. Observatori AJF: Mihai Jivan, Eugen Roșu







