UTA Academie

Marea satisfacție a weekendului pentru Academia UTA-ei, un 8-0 în derby-ul cu Poli! Juniorii mari pierd la Cluj, timișorenii și-au luat revanșa la U15!




Juniorii mari ai Academiei UTA au avut probleme la primele deplasări stagionale. Ambele formații au pierdut la Cluj, în timp ce la Arad, celelalte echipe au obținut 9 puncte din 12. Fără îndoială, rezultatul weekendului a fost succesul zdrobitor al puștilor de la U 16 în fața rivalei de la Poli, 8-0 și ca o formă de răzbunare pentru eșecul colegilor mai mici în fața „alb-violeților” de pe Bega. După Viitorul, cele mai mici grupe le-au învins clar și pe celelalte formații arădene din seria a 10-a, CSȘ Gloria.

Liga de Tineret: Viitorul Cluj – Academia UTA 2-1

În Liga de Tineret, echipa antrenată de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț a fost învinsă în deplasare de Viitorul Cluj cu scorul 2-1. Golul roș-albilor a fost înscris de Calotă (la a treia etapă la rând pe lista marcatorilor), în minutul 55, atunci când a egalat la 1-1. De menționat că la acest scor, în minutul 63, Rusu a ratat un penalty care îi putea aduce pe arădeni în avantaj.

Primul unsprezce al arădenilor: Cioară – Felea, Iurasciuc, Indreica, Ștef – Rusu, Bărbat – Stanciu, Șiclovan, Calotă, Huc. Au mai jucat Dragoș și Crainic.

Liga Elitelor U17: Viitorul Cluj – Academia UTA 3-1

Nici juniorii de la U17 nu s-au întors cu puncte de la Cluj, aceștia pierzând cu 3-1 în fața celor de la Viitorul. Pentru formația pregătită de Gaica, Ungur, Mărginean și Bogoșel a înscris Ene. Din primul minut au jucat Cutean – Glevan, Ancateu, Ene, Berar, Matei, Corchiș, Hodoșan, Țăroi, Leca, Baba. Pe parcurs și-au făcut apariția și Păduraru, Tolcea, Neamț și Tronciu.

Pentru jucătorii născuți în anul 2008 este al doilea eșec stagional, la același scor și tot în fața unei echipe din Cluj, după cel cu Universitatea, de la Arad, din runda inaugurală.

 

Liga Elitelor U16: Academia UTA – Poli Timișoara 8-0

A fost măcel, sâmbătă, pe „Motorul”, în derby-ul orgoliilor chiar și la nivelul formațiilor sub 16 ani. UTA a bătut-o la scor de polo (8-0) pe Poli, după ce scorul pauzei era 6-0.

Pentru formația pregătită de Dinu Donca și Alexandru Nistor au marcat: Picioruș (3), Ile (2), Dogan, Sabău și Spătariu.

Arădenii au început meciul cu: Șuli – Băloi, Sabău R., Sabău L., Stanciu, Dogan, Macovei, Picioruș, Ile, Orădan, Barbu. Au mai jucat Valsan, Antochi, Spătariu, Nădăban și Vălean.

Liga Elitelor U15: Academia UTA – Poli Timișoara 1-2

În schimb, echipa antrenată de Marius Ciubăncan a pierdut la limită derby-ul Vestului. Poli s-a impus cu 2-1 la Arad, în etapa a treia din Liga Elitelor U15. Golul „roș-albilor” a fost marcat de Vidac.

Primul „unsprezece” al UTA-ei a fost alcătuit din Pasquale – Olariu, Boka, Bacalu, Pop – Cotuna, Pelău – Burchardt, Burta, Aslău – Vidac. Au mai jucat Rametea, Vârciu, Sandu, Istrate și Mandea.

Liga Elitelor U14: CSȘ Gloria – Academia UTA 0-10

În Liga Elitelor U14, trupa pregătită de Mihai Roșca și Radu Anca a câștigat cu 10-0 pe terenul din Subcetate, în fața celor de la CSȘ Gloria, reușitele fiind semnate de: Baltag (2), Bud (2), Roman (2), TomoioagăMihăieșGallizioliPopa. Interesant este că profesorul Roșca se mai ocupă și de puștii de la CSȘ.

Meciul a fost început de utiști cu Coșară – Barta, Bulzan, Tomoioagă, Funău, Mihăieș, Radu, Popa, Baltag, Gallizioli, Bîtea. Au mai jucat Roman, Moise, Buzea, Fîc, Fricățel, Dinu, Bud.

Cealaltă formație arădeană din seria a 10-a, Viitorul Arad a pierdut, 1-7, pe teren propriu, cu CSM Reșița. Pentru formația pregătită de Casian Maghici și Alex Hojda a marcat Pușcașu.

Liga Elitelor U13: CSȘ Gloria – Academia UTA 1-12

O victorie clară a obținut și echipa U 13 a Academiei UTA, împotriva celor de la CSȘ Gloria. Tabela s-a oprit la scorul de 12-1, pentru formația lui Radu Anca și Abdoulaye Diarra înscriind: Talpaș (2), S. Fricățel (2), Nagy (2), Muraru (2), YonaAdamPop și Dan au fost marcatorii arădenilor. Prima garnitură utistă care a jucat în prima și a treia repriză a fost formată din: Țone – Iamandi, Secianschi, Breban, Gorea, Dan, Oprea, D. Fricățel, Adam, de pe margine mai venind Talpaș și Pop. Reprizele doi și patru au fost abordate cu Oprean – Miclea, Vinter, Mustață, Yona, Muraru, Nagy, S. Fricățel, Neagu, plus Mânuț și, Rada.

La aceeași categorie de vârstă, tot la Arad, Viitorul – CSM Reșița 3-3. Dolca, Faur, plus un autogol au fost marcatorii din dreptul trupei lui Maghici și Hojda, care joacă atât la U14, cât și U13, cu fotbaliști mai mici cu un an ca vârstă.

În weekendul ce vine, echipele mari ale Academiei UTA le întâlnesc, la Arad, pe cele ale Ripensiei Timișoara, în timp ce formațiile U16 și U15 se vor deplasa doar până la Ghiroda și Giarmata Vii. Tot cu timișenii în galben și albastru joacă și cele mai mici grupe ale Academiei UTA, dar pe „Șega”. La U13 și U 14 avem derby-ul arădean Viitorul – CSȘ Gloria.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button