Fotbal judetean

Voința Macea – singura prim divizionară județeană ce a părăsit Cupa în turul doi, emoții și pentru Sebiș, Pâncota și mai ales Socodor!




De câteva minute, s-au încheiat partidele din cadrul 16-imilor Cupei României – faza județeană. S-au jucat doar 15 întâlniri, căci Zăbraniul, așa cum vă informam încă de ieri, a depus azi la sediul AJF Arad solicitatea de retragere din campionatul Ligii a IV-a și – evident – nu s-a mai prezentat la meciul de Cupă, de la Săvârșin.

Singura surpriză majoră a produs-i Team United Sânpaul, care a trecut de Voința Macea, după un meci cu patru cartonașe roșii, câte două de fiecare echipă. Apoi, Socodorul a avut nevoie de prelungiri pentru a se impune în vecini, la Pilu, dar Dezna sau Târnova s-au predat greu în compania vecinilor din Sebiș și Pâncota. Scorurile rundei le-au făcut echipele din Satu Nou (care a jucat tot cu o formație din Liga 5-a), plus favoritele la câștigarea Ligii a IV-a Arad Mavros, Unirea Sântana și Victoria Felnac.

Iată mai jos rezultatele cu mențiunea că formațiile subliniate cu roșu ating faza optimilor de finală:

Miercuri, 11 septembrie, ora 16.30

Viitorul Pereg – CS Vladimirescu   2-4

Team United Sânpaul – Voința Macea  3-1

Progresul Hălmagiu – ACS Vârfurile   1-2

Cetate Săvârşin – Victoria Zăbrani   3-0, oaspeții s-au retras din campionat

Cetate Dezna – Național Sebiș  2-3

Avântul 2008 Tirnova – Podgoria Pâncota  1-2

Real Horia – Frontiera Curtici 2004  1-3

Șiriana 20-20 Șiria – Banatul Arad  4-0

Crişul Chişineu Criş – Şoimii Şimand   2-5 (foto)

Voinţa Mailat – Athletico Vinga  1-3

Viitorul Satu Nou – Voința Sintea Mare  12-3

Spicul Olari – Unirea Sântana  1-9

Mureşul Zădăreni – Victoria Felnac  0-7

Frontiera Pilu – CS Socodor  3-4

Unirea Şeitin – Victoria Nădlac  0-4

Olimpia Bocsig – CS Beliu   2-4

 








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button