Victoria Felnac s-a despărțit de Dănuț Mițiți, se prefigurează revenirea lui Lucian Ciba pe banca tehnică a „roș-albilor”!

Un retur și cinci etape din sezonul 2024-2025 a Ligii a IV-a Mavros a durat aventura lui Dănuț Mițiți pe banca celor de la Victoria Felnac. Eșecul din derby-ul de sâmbătă, cu Unirea Sântana (1-2), de pe teren propriu, i-a fost fatal fostului mijlocaș al celor de la ACU sau UTA, în condițiile în care „roș-albii” au pierdut deja 5 puncte în startul noului campionat.
Ceva semnale cu privire la faptul că Mițiți nu avea în mână vestiarul felnăcanilor au apărut încă din stagiunea de primăvară. În plus, tehnicianul demis astăzi ar fi omis să le transmită jucătorilor săi despre prima specială ce îi aștepta în caz de victorie cu Sântana. Până la urmă, despărțirea de felnăcani a fost amiabilă. „Asta a fost situația, poate eu existat și ceva probleme de comunicare între antrenor și jucători, dar a cântărit mult și rezultatul și prestația de sâmbătă, cu Sântana. VI-FE e recunoscută prin agresivitate pozitivă, atitudine, determinare și noi nu am avut nici una din astea cu Sântana. Asta e, îi mulțumim lui Dănuț pentru ceea ce a făcut pentru Victoria Felnac în toate aceste luni și-i dorim mult succes în cariera sa”, a spus Marius Bătrân, președintele formației din Felnac.
Cel mai probabil, vom avea parte de revenirea spectaculoasă pe banca tehnică a lui Lucian Ciba (46 de ani). Antrenorul care a condus-o timp de 5 ani și jumătate pe Victoria Felnac se despărțise în iarnă de formația „roș-albă” din motive personale. Acum, mariajul – probabil – se va reface. „Într-adevăr, mă întâlnesc cu Lucian Ciba în această seară la Felnac. O să-i propun să reluăm colaborarea, care – din punctul meu de vedere – nu ar fi trebuit întreruptă. El și-a dorit asta, acum sper să batem din nou palma și să ne apucăm de treabă. Cunoaște jucătorii, au avut rezultate bune împreună, e clar că trebuie să începem să facem puncte și să recuperăm teren în fața echipelor din fața noastră”, a mai spus Bătrân.
Fost fotbalist la UTA, Lucian Ciba le-a mai pregătit în cariera sa pe Național Sebiș, Crișul Chișineu Criș, Progresul Pecica, Voința Macea, Crișul Alb Buteni și Păulișana Păuliș. Cu formația din Podgorie a câștigat în această vară primul trofeu din istoria clubului, dar nu a mai început campionatul Ligii a 4-a, fiindcă noua administrație locală din Păuliș a decis să nu mai susțină echipa. Ciba câștigase o Cupă și cu Victoria Felnac în urmă cu doi ani.


A venit, si-a luat banii și a plecat….
Esti un conducator de paie. Asa ai fost intotdeauna. Ce poti sa ii reprosezi lui Mititi ca a pierdut cu Santana ? Pai nu a pierdut cu Vladi sau Macea. A pierdut cu cea mai buna echipa din liga 4 singura care a transmis clar ca isi doreste promovarea . Ai pierdut vestiarul daca asta a fost reactia ta sa raspunzi pozitiv la doleantele unor jucatori. Ca nu a jucat x sau y titular ? Au intrat pe parcurs si ce au facut ? Primele se anunta in cursul saptamanii nu cu o ora inainte de meci. Sunt jucatori care la auzul primei se blocheaza si au un joc penibil. De ce nu ai anuntat tu primele ca mare conducator . Tu trebuia sa mergi in vestiar si sa spui domnilor azi jucati pe 350 lei. Nu e treaba antrenorului. Ca daca castigau si nu le.dadeai spuneai pai nu eu v-am promis…antrenorul. Acum vrei iar sa lucrezi cu Ciba ? Dupa ce la plecarea lui ai zis clar ca nu vei mai lucra cu el niciodata . Acum il pupam in dos sa vina inapoi sa te scoata din anonimat pe tine domnule presedinte. Sa nunuitam ca Mititi a fost alegerea ta ca presedinte . Ma intreb de ce nu iti dai si tu demisia . Daca el a gresit este alegerea ta. Inseamna ca ai ales gresit. Da-ti demisia.
,,Alex,, Dacă ai O.O de ce nu lași com cu numele tău? Și dacă le știi tu pe toate ?
Mai Claudiu eu asa ma numesc. Si am avut 0 0 ca am scris ce am gandit si gandesc.
Domnule ,,Alex” vezi de treaba ta ca nu a greșit mai mult ca tine, tu ești la liga 6 și acolo din umbra ca știe toți ce ai făcut cu o echipa cu buget imens.
Știm cu toții ca te roade pe stomac ca nu mai prinzi asa ciolan mare dar ești realizat pe viata:)))
Ps: cât mai are clubul sa iti datoreze??
Tu cu cine ma confunzi ? Ce liga 6 ? Ca nu inteleg ce vrei sa spui. Eu nu joc nicaieri. Nu inteleg ce scrii.
,,Alex” pana la urma în ce balta te scalzi, sau mai bine zis unde te împotmolesti pana la urma? Aaa da…unde ii ciolanul mai mare asa cum îți place ție.
Da tu nu joci, tu conduci….scuze ai condus!!!
Nu joc, nu conduc si nu am condus in afara de masina nimic. Nu stiu cu cine ma confundati dar e treaba voastra . Mi-am spus doar o parere sincera ca nu mi se pare ok ca Mititi a foat dat afara dupa 4 jocuri in care a pierdut doar unul cu o echipa mult mai buna.