Fotbal judetean

Pirtea și-a taxat fosta echipă, după o primă parte în care gazdele s-au jucat cu ocaziile: CS Socodor – Podgoria Pâncota 1-3




Duel de podium în această dimineață, pe arena „Aurel Ardelean” din Chișineu Criș, acolo unde Socodorul a găzduit-o pe Podgoria Pîncota. Iar meciul a avut și aspect de derby, cu o răstunare de scor puțin neașteptată după cum au decurs lucrurile în prima repriză. Pâncotanii au fost cei care au sărbătorit la final un rezultat ce-i ține în fotoliul de vicelider, fără să-l mai împartă cu nimeni.

Echipa lui Tibi Darazs a fost cea care a început meciul mai bine, iar Ciornei și Daina au ratat ocazii imense. Primul a trimis peste poartă din doar 5 metri, iar bihoreanul a șutat exact în portar din 10 metri. Până la urmă, a venit și golul, cu 4 minute înainte de pauză, la capătul unei faze în care D. Ștefan a făcut cam totul după un aut de la margine. Fostul atacant al Păulișului a deviat un balon, care a ajuns tot la el dintr-un clinci și a șutat la colțul scurt al porții lui D. Iacob.

Repriza oaspeților a fost foarte slabă, astfel că Remus Lung a fost obligat să facă mutări la pauză.  Și au fost cele potrivite, din moment ce echipa sa a jucat altceva și a și întors meciul. Și a făcut-o pe mâna ex.-ului George Pirtea, care a egalat rapid, la 2 minute de la reluarea reprizei. A fost o acțiune creată de frații Bălăban și o minge ce a ajuns pe voleul fostului prim divizionar, în 3 metri și tabela devenea 1-1. Același Pirtea avea să facă 1-2, în minutul 65, când a beneficiat de o pasă în adâncime de la Cl. Balaban și o ieșire nehotărâtă a lui Mucha, care i-a pus mingea din nou pe voleu, pe 18 metri. „Eroul” alb-negrilor avea, însă, să fie eliminat de pe teren cu un sfert de oră înainte de final, când i-a spus franc arbitrului: „Bă, ești nebun?”. Și asta pentru Deac nu i-a fluierat un fault după duelul cu fostul său coleg, Mario Pele. Însă, chiar și în zece oameni, pâncotanii au rezistat fără mari probleme jocului cu mingi lungi ale gazdelor. Ba, mai mult, în minutul 90, C. Covaci a pierdut mingea din postură de ultim apărător, cu portarul Mucha urcat în atac la un corner al echipei sale și I. Bălăban a înscris cu poarta goală.

Pele: „a câștigat echipa mai pragmatică, mai norocoasă, azi”

Așadar, fosta divizionară terță pierde primul meci stagional și rămâne pe locul 3, după adversarul de azi și se distanțează la 7 puncte și de liderul din Sântana. „Păcat, ar fi trebuit să avem 2, 3-0 la pauză și nu cred că ne mai întorceau vreodată. Dar, am ratat, pe când ei ne-au taxat la fiecare ocază, la fiecare greșeală a noastră, au avut și noroc la primele două goluri. Asta a fost pe scurt, a câștigat echipa mai pragmatică, mai norocoasă azi, nu avem ce face decâr să mergem mai departe. Acum, la final, îmi pare rău de eliminarea lui George (n.a. Pirtea), am înțeles că i-a zis ceva arbitrului după acea fază la care ne-am ținut reciproc, așa că nu ar fi trebuit dat vreun fault, pentru mine sau pentru el”, a spus Mario Pele, fundașul de 20 de ani al celor de la Socodor.

Pirtea: „Remus Lung a făcut două mutări inspirate la pauză și am jucat cu totul altceva în repriza a doua”

Pâncotanii scot maximum dintr-o deplasare de risc maxim, iar George Pirtea susține că nu a avut ceva special de demonstrat în fața fostei sale echipe. „Doar mi-am făcut treaba pentru actuala mea echipă, ce să am de împărți cu echipa din Socodor, unde m-am simțit bine atâta timp cât am jucat acolo? Trebuie să fim sinceri, am scăpat ieftin cu 0-1 după o primă repriză foarte slabă pentru noi, parcă eram o echipă de Liga a 5-a ce s-a văzut deloc la teren. Remus Lung a făcut două mutări inspirate la pauză și am jucat cu totul altceva în repriza a doua. Au venit și golurile, cu ceva șansă, am fost pragmatici, este și asta o calitate a echipelor bune. Îmi pare foarte rău că am fost eliminat, nu am înjurat, poate am zis ceva nepotrivit la adresa arbitrului, dar nu a fost ceva grav. Asta e, îmi pare rău că acum nu voi juca din nou după ce am fost și accidentat și urmează cu adevărat meciuri grele pentru noi. Ne bucurăm că suntem acolo sus, să vedem cât putem rezista, căci sunt echipe ce ar putea avea pretenții mai mari decât ale noastre”, a spus Pirtea, care a ajuns la cota trei goluri în acest sezon.

Formații:

Socodor: Mucha – Țoca, Pleșca, Pele, C. Covaci – Dema, S. Florea (64 Călău) – Ciornei, Lezeu, Daina (64 Unc) – D. Ștefan (78 Cană). Antrenor: Tiberiu Darazs

Pâncota: D. Iacob – Brad, Paven, Al Gligor (48 Bulza), Pușcaș – Cl. Bălăban, Gîrna – Stanciu (46 Țop), Pirtea, I. Bălăban – T. Ștefan. Antrenor: Remus Lung

Arbitri: Alin Deac – Andrei Pîslaru, Cristian Căşuţ. Observatori AJF: Traian Enoiu, Daniel Scridon








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button