Baschet

Baschetbalista Marie Tyra Whitehead a fost găsită moartă la Târgoviște, pivotul american a refuzat oferta de la FCC UAV Arad!




Tragedie în baschetul românesc feminin chiar înainte de debutul noi stagiuni LNBF. Clubul CSM Târgovişte a anunţat trecerea în nefiinţă a baschetbalistei americane Marie Tyra Whitehead (26 de ani), care a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia.

Din informațiile date de oamenii legii se oare că sportiva s-ar fi spânzurat: ”La data de 7 octombrie polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără a fost găsită decedată, în locuința din localitate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie decedată, în vârstă de 26 de ani. La o examinare primară, nu ar fi prezente urme vizibile de violență, cu excepția celor specifice prin spânzurare. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

La rândul său, CSM Târgoviște a anunțat public tragedia și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților săi.  ”Deplângem dispariţia prematură a unei tinere jucătoare, iar gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către familia şi apropiaţii ei în aceste momente grele. R.I.P, Marie Tyra!”, a transmis clubul dâmbovițean.

Marie Tyra Whitehead a fost ofertată și de FCC UAV Arad în luna august

Poate soarta lui Whitehead putea fi alta dacă aceasta ar fi acceptat oferta făcută de FCC UAV Arad. Președintele Marcel Urban luase legătura cu agentul pivotului de peste Ocean, dar oferta grupării târgoviștene a fost peste cea de pe Mureș. „Este o tragedie nemăsurată, un moment foarte trist și total neașteptat. Clubul nostru transmite sincere condoleanțe familiei și este alături și de clubul din Târgoviște” – a transmis Marcel Urban.

Tyra Whitehead a semnat cu Washington Mystics, dar nu a apucat să joace în (WNBA). A trecut apoi pe la Kilsyth LC (Australia), Wetterbygden Sparks (Suedia) şi Essex Rebels (Marea Britanie). Pe 25 septembrie, CSM Târgovişte, nimeni alta decât rivala clasică a Aradului, a învins-o în deplasare pe CS Agronomia Bucureşti cu 83-38, iar Tyra Marie Whitehead a fost cea mai bună jucătoare de la învingătoare, cu 14 puncte şi 9 recuperări. Ulterior, meciul a fost omologat cu scorul de 2-0 pentru Agronomia, notează Agerpres. În tur, târgoviștencele au câștigat cu 80-40 și și-au asigurat oricum calificarea în Cupa României.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button