UPDATE! Polgar își impune disciplina la Cermei: Cristian Mitre e istorie în Țara Sămădăilor! Fotbalistul reacționează: „Probabil, a vrut să dea un exemplu!”

Gloria Lunca Teuz Cermei nu a fost departe de primul rezultat pozitiv în prezenta stagiune a Ligii a 3-a. La debutul lui Norbert Polgar pe banca tehnică, „sămădăii” au pierdut meciul de la Ghiroda și Giarmata Vii (1-2) în ultimul sfert de oră, când a și avut loc un incident pe care tânărul tehnician nu a dorit să-l treacă cu vederea.
La un moment dat, Cristian Mitre a fost scos la încălzire, dar s-a mișcat în reluare și chiar a revenit din nou pe bancă, fără să i se spună de pe margine. Polgar s-a enervat, nu l-a mai băgat pe teren pe mijlocașul de 24 de ani și astăzi l-a informat că nu mai are nevoie de serviciile sale. Și asta după ce Mitre nu s-a prezentat nici la antrenamentul de luni, din motive…logistice.
Fotbalistul s-a întâlnit cu președintele Petre Bulza pentru a-și rezilia contractul pe cale amiabilă. A fost și un semnal puternic din partea noului antrenor, care nu mai pare dispus să tolereze acte de indisciplină.
Cermeianii au rămas fără punct după șase etape și meciul de sâmbătă, de la ora 15, de acasă, cu Timișul Șag devine unul aproape crucial pentru revirimentul Gloriei.
UPDATE!
Mitre: „Faptul că am fost uitat pe bancă mi-a dat dreptul de a îmi exprima nemulțumirea într-un mod decent”
În această dimineață, Cristian Mitre și-a spus partea sa de adevăr cu privire la evenimentele din ultimele două zile, începând cu meciul de la Ghiroda și Giarmata Vii și cele întâmplate la începutul acestei săptămâni. „Pentru meciul de la Ghiroda, noul antrenor a introdus un junior în locul meu în primul 11, pe care-l cunoștea, chiar dacă acesta nu a fost la antrenamente în ultimele două săptămâni. La Ghiroda, prin minutul 60, m-a scos la încălzire, dar nu m-a introdus, așa că în minutul 90 m-am dus pe bancă și i-am spus la Gavra că mă ia antrenorul la mișto și nu are nevoie de mine. Luni nu am avut mașină să ajung la antrenament, am comunicat antrenorului care a răspuns că e Ok. Totuși, luni în vestiar a anunțat că eu nu mai fac parte din lot. Am fost sunat de președintele Bulza, care nu știa nimic, a spus că are nevoie de mine și să vin marți la antrenamant pentru o discuție. Am fost marți la teren, unde antrenorul mi-a comunicat scurt că nu mai fac parte din lot și să discut cu președintele situația mea contractuală, lucru care îl voi face zilele acestea. Din punctul meu de vedere, eu zic că m-am pregătit bine, m-am implicat la antrenamente. Ca să vin la Cermei, am refuzat două echipe din Timișoara și am făcut-o pentru Radu Popa. Am destulă experiență după șase sezoane în Liga a treia, faptul că am fost uitat pe bancă mi-a dat dreptul de a îmi exprima nemulțumirea într-un mod decent. Din păcate, reacția noului antrenor a fost disproporționată, probabil a vrut să dea un exemplu, să arate că stăpânește vestiarul și că poate să se impună prin forță în fața elevilor săi. Alte motive sunt puerile”, ne-a declarat mijlocașul de 24 de ani din Timișoara

