Rădoi: „Un amical bun, am rotit jucătorii după una dintre cele mai grele săptămâni de când am venit eu” În ce fază se află Vuletich?

De la preluarea echipei arădene, Mircea Rednic nu a avut niciodată ocazia să dispute un meci amical pe arena „Francisc Neuman”. Mai mereu, gazonul (vechi sau nou) a fost protejat și asta s-ar fi întâmplat și astăzi dacă vremea nu s-ar fi îndreptat la Arad în ultimele 24 de ore. Așa stând lucrurile, UTA a putut-o găzdui acasă pe CSM Reșița, formația de pe locul 5 în liga secundă și a făcut un util antrenament având alături și 400-500 de fani.
Aceștia au văzut pe viu 7 goluri, patru în poarta bănățenilor și trei în cea a lui Mitrovic, dintre care două de la punctul cu var. Câmpanu (18), Dumiter (33), Kadiri (48) și Omondi (66) au fost marcatorii „roș-albilor”, în timp ce trupa vizitatoare a replicat prin Burlacu (42), I. Doană (77) și Dudea (81) pentru un 4-3 final, care – în mare – a mulțumit pe toată lumea.
În afara internaționalilor Popa, Mihai și Conte, stafful tehnic utist l-a mai menajat pe Valentin Costache, la care s-a acumulat o stare de oboseală după ultimele partide jucate – de altfel – foarte bine. În plus, Sorin Rădoi susține că a fost săptămână a antrenamentelor fizice solicitante la UTA. „Atâta timp cât ai un gazon atât de bun așa cum avem noi, este o plăcere să joci. În primul rând, aș vrea să le mulțumesc celor de la Reșița pentru că au venit și cred că și-au atins și ei scopul. A fost un amical bun, pentru că am putut și noi să dăm șanse tuturor jucătorilor. Trebuia să împărțim minutele, ținând cont că în această săptămână am încercat să îi stoarcem puțin de energie. Ne bucurăm că am terminat cu toții sănătoși și spun asta și pentru că, de când am venit eu, a fost una dintre cele mai grele săptămâni pe care le-au avut băieții în timpul campionatului. Așadar, am rotit jucătorii pe reprize și eu zic că a fost un joc foarte bun. Mister le-a transmis chiar ieri într-o ședință jucătorilor că noi am luat fiecare întrerupere pentru echipa națională ca o etapă și cred că începem să arătăm din ce în ce mai bine”, afirmă „secundul” lui Mircea Rednic.
Acesta a motivat și lăsarea pe margine a lui Costache: „L-am menajat, nu are niciun fel de problemă. E ok, dar trebuie să avem puțină răbdare. El nu a făcut pregătire și făcând lucrurile foarte bine în aceste zile am preferat să-l odihnim pentru acest meci”.
În minutul 70 al duelului cu reșițenii pe teren a intrat, pentru prima oară în tricoul „roș-alb” și Agustin Vuletich. Atacantul argentinian a atins de trei-patru ori mingea și niciodată periculos pentru buturile adverse. Oricum pe final de meci, s-a jucat mai mult aproape de careul UTA-ei, bănățenii marcând – de altfel – de două ori în ultimul sfert de oră și s-au apropiat la un singur gol diferență. „Venind de trei zile, e normal. I-am și dat 20 de minute, pentru că trebuie să programăm și noi lucrurile pentru el. Mai are încă o săptămână la dispoziție până la primul meci oficial. Noi sperăm să fie sănătos, să se antreneze la fel, pentru că s-a antrenat foarte bine”, mai susține Rădoi.
În condițiile în care Kadiri e suspendat, Ezekiel a semnat rezilierea, iar Zsori și Vuletich au venit târziu la echipă, în mod normal ar trebui să- vină rândul lui Andrei Dumiter. Acesta a marcat cu Reșița și ar putea primi șanse din partea lui Rednic. „Noi ne dorim ca toți atacanții să fie în formă, să marcheze, nimeni nu este titular și nimeni nu este rezervă”, a fost scurtul comentariu al lui Rădoi.
UTA are la dispoziție exact o săptămână să pregătească deplasarea de la Sfântu Gheorghe, de sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 18,15.

