Gloria LT Cermei - arhivă Liga 3

Cermeiul a spart gheața, dar a tremurat serios în fața celor de la Șag! Polgar: „Am avut atitudine” v.s. Urican: „Ratezi și fotbalul te pedepsește” +FOTO


Nu aduce turul ce aduce etapa cu numărul 7 în seria a 9-a a Ligii a III-a, adică primele puncte stagionale ale celor de la Gloria Lunca Teuz Cermei. Iar după prima repriză a confruntării interne cu Timișul Șag, rezultatul nu era deloc scontat, căci nou promovata din județul Timiș s-a jucat cu ocaziile. Însă, o mare parte de „vină” o are și portarul Robi Rusu, care a sărit din bară în bară. Nici reușita lui Pașcalău, ce a adus toate punctele în contul „sămădăilor” nu a fost foarte lucrată și e mai degrabă meritul tânărului fotbalist și al instinctului său de vârf.

Polgar: „Toată săptămână băieții s-au pregătit 200%, au răspuns senzațional și Dumnezeu ne ajută”

Dar, la urma urmei, victorie e victorie și aduce moralul și încrederea în tabăra unei formații ce era căzută la un moment dat după atâtea înfrângeri la rând. Iar un merit îl are și stafful tehnic, care a făcut niște mutări inspirate, cum a fost cea a trecerii lui Filimon pe postul de fundaș stânga. „Am suferit foarte tare în prima repriză, nu am reușit să îndepărtăm presiunea adversarilor. Ne-au surprins puțin, au venit mult peste noi, au făcut un pressing agresiv, ne-au luat din terenul nostru și – din păcate – nu am reușit să ținem de minge. L-am avut pe Robi Rusu în poartă, care a avut în prima repriză o evoluție extraordinară, a avut niște intervenții de portar de mare clasă. Ăsta este rolul lui, să fie îngerul nostru păzitor. La pauză am schimbat, am simțit o presiune mai mare pe partea stângă și am gândit-o cu Filimon care este fundaș stânga la bază. Am mutat inspirat și am echilibrat jocul, după care am dominat noi. Am mutat câteva posturi și am arătat mult mai bine, am reușit să și marcăm, plus alte două-trei oportunități foarte bune. Problema este că este al doilea meci la rând în care conducem și apoi luăm roșu. A fost Siminic, acum e Vasiu, am fost obligați să ne retragem. Mă bucur că azi am avut atitudine și nu am luat gol. Urmează o deplasare foarte grea la Lupeni, avem o serie echilibrată, și la adversarul de azi s-a văzut calitatea mai ales în prima repriză. Sper să fie un restart, după ce am pierdut la Ghiroda total nemeritat. Astăzi am reușit să facem o a doua repriză foarte bună, după ce prima a fost slabă, dar e bine. Toată săptămână băieții s-au pregătit 200%, au răspuns senzațional și Dumnezeu ne ajută. Chiar dacă am fost cu om în minus, am câștigat”, a declarat Norbert Polgar, care – iată – a debutat cu un succes la un meci acasă pe banca celor din Cermei.

Urican: „Am făcut poate cea mai bună repriză, doar că nu am concretizat nimic din cele șase ocazii”

După ce a produs surpriza la Pecica, Șagul a bifat două insuccese la același scor, 0-1, cu Lotus Băile Felix și azi la Cermei. „Am făcut poate cea mai bună repriză, doar că nu am concretizat nimic din cele șase ocazii pe care le-am avut. După pauză, gazdele au venit foarte montate de la cabine, am luat golul cum l-am luat dintr-o greșeală și am ratat la final prin Zalusch. Ăsta este fotbalul, trebuie să ne mai pregătim. Felicit adversarul pentru dăruirea din repriza a doua, noi mai avem de muncit, avem o mare problemă, ca și etapa trecută, nu marcăm. Avem jucători, am avut ocazii, dar, dacă nu dai gol, fotbalul te pedepsește. Am preluat Timișul Șag din mers, jocul a crescut, dar nu aducem puncte, din păcate și trebuie să începem să o facem. Este o serie interesantă după rezultate, se pot obține puncte din orice parte, dar e de muncă”, a punctat Ciprian Urican, experimentatul tehnician al Timușului.

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Timişul Şag 1-0

Cum s-a marcat golul:

1-0 (Min. 74): Acțiune În careul advers, Mercioiu vrea să şuteze, dar trimite în fața porții la colțul lung, unde Patrick Pășcălău plonjează și marchează de lângă bară

Cartonaș roșu: (min. 80): Bruno Vasiu primește al doilea cartonaș galben și este eliminat,

Formații:

Cermei: R. Rusu – Joldea, Pașca, Vasiu, Tomuț (46 Sevici) – Iosu, Piț – Mercioiu (86 Stamorean), Dinu (89 Mitu), Filimon – Pașcalău (90+2 Steleac). Antrenor: Norbert Polgar

Șag: Iovicin – Micșa (76 Popa), Podină, Lungu (57 Mediop), Zaharia – Făgărășanu – Cr. Munteanu, Briciu (85 Viașu), Ivanovici (85 Drăghici), Candreanu – Românu (76 Zaluschi). Antrenor: Ciprian Urican

Arbitri: Horațiu Mailat (Cristesti – Mureş) – Cristian Cherteș, Alexandru Cozma. Rezervă: George Madarasz (toți din Târgu Mureş)

Observatori: Sebastian Moisin (Oradea), Teodor Biriş (Hunedoara)

Galerie foto de la partida dinrte Gloria Lunca Teuz Cermei și Timișul Șag, scor 1-0 








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Aoleu, altul cu declaratii in stilul Becali „Dumnezeu ne ajuta” … Dumnezeu v ajuta pe voi iar pe ceilalti nu, Dumnezeu e subiectiv?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button