UTA Arad

Rednic l-a vrut pe Budescu, dar: „A căzut la grupa de la club, ne mai și sfătuim”




Înainte de meciul de la Sfântu Gheorghe, Mircea Rednic îl remarca pe Cosmin Matei și „decarul” lui Sepsi marca singurul gol al meciului cu UTA. Înainte de vizita Buzăului, „Puriul” remarca forma sportivă a lui Constantin Budescu, dar căpitanul oaspeților de azi, de pe arena „Francisc Neuman”, nu a reușit mare lucru.

Provocat pe subiect, Rednic a dat din casă, susținând că și el l-a dorit la Arad pe fotbalistul de 35 de ani, dar comisa de la sediul clubului de pe strada Victoriei, ce face și ea muncă de scounting și vizionare, ar fi dat aviz negativ. „Nu am avut o tactică specială pentru Budesc, dar și când a mișcat a avut câteva pase decisive. Adică au fost 2-3 situații în care cei care au ajuns în fața porții ori au ajuns prea târziu. Bine că n-au fost acolo, dar Budescu în momentul când îi lași spațiu, e periculos. Eu l-am vrut pe Budescu aici, dar a căzut la grupa de la club. Da, acolo n-am primit acordul. Dar de ce? Înseamnă că nu e numai Rednic care decide, mai ne și sfătuim”, au fost cuvintele „Puriului”.

Constantin Budescu a jucat în absolut toate meciurile din acest sezon al SuperLigii pentru buzoieni, ajungând la cota 5 goluri marcate.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. În gândirea antrenorului. Dacă UTA, cauta și găsește greu poteca unei stabilității, e și alegerea unui autohton ca stindard și mesaj. S-a încercat timid, neconvingător ba chiar catastrofal. Avem un Benga. Modest muncitor și atât. Cel de care vorbim ar trebui sa fie pe la mijloc, ca sa nu zicem, în prima linie. Reamintim, autohton. Adevărat ca și un străin poate fi totul. Ce te faci când nu e nici străinul.? O scalzi între bine și rău.!!

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button