UTA Arad

UTA e arbitrată după un deceniu de Ovidiu Robu, „centralul” de 36 de ani tocmai a debutat și în SuperLigă!




De obicei meciurile de Cupă sunt prilej de afirmare pentru arbitrii din lotul divizionar secund, cu toate că cel care va conduce meciul de mâine, dintre Unirea Ungheni și UTA (ora 14, FRF.TV) a debutat recent și în SuperLigă. Este vorba despre Ovidiu Robu, din Chitila (Ilfov), care a condus meciul dintre Gloria Buzău și Poli Iași, de pe data de 30 noiembrie, încheiat cu succesul cu 2-0 al formației lui Eugen Neagoe.

În toată cariera sa, Robu a mai „fluierat-o” o singură dată pe UTA, în urmă cu mai bine un deceniu. Mai precis, pe 5 septembrie 2014, ilfoveanul arbitra prima deplasare a „roș-albilor” în sezonul de Liga a 3-a, tocmai la Ișalnița, acolo unde Cătălin Hlistei marca singurul gol al întâlnirii cu ACS Viitorul Municipal Craiova. Regretatul nostru coleg, Viorel Musca, v-a oferit la acea vreme fotografii de la acea partidă și una dintre ele v-o redăm și astăzi.

Mâine, Ovidiu Robu va fi asistat de bucureșteanul Cosmin Vatamanu și băcăuanul Damian Antal, în timp ce rezerva celor trei va fi clujeanul Mircea Salomir jr. Observator de meci a fost delegat Zoltan Szekely, din Baia Mare.

FOTO: Viorel Musca








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button