Fabry a vorbit despre viitor și acesta pare să fie tot la UTA: „Anul viitor sper să vină mai mulți suporteri și să avem rezultate mai bune”

UTA a câștigat cu 2-0 în fața celor de la FC Botoșani, bifează al șaselea său succes stagional și încheie anul pe poziția a 10-a. Andrej Fabry a oferit cea de-a treia pasă decisivă stagională, pentru Vuletich și a fost desemnat de LPF omul meciului.
La finalul partidei, Mircea Rednic declara că slovacul, dar și Eric Omondi își doresc să plece de la UTA, invocând criticile primite de la suporteri. Însă, „decarul” arădenilor nu a pomenit nimic la flash-interviuri și chiar a vorbit despre viitor. „A fost un meci greu, ne-am dorit victoria. În prima repriză am avut multe ocazii, doar eu am avut vreo trei bune. E bine că s-a marcat și am câștigat. Suntem pe locul 10, mai bine decât anul trecut, acum trebuie să continuăm tot așa, să fim pregătiți la fiecare meci și foarte importante este să marcăm. Ce a fost a fost anul acesta a trecut, anul viitor sper să vină mai mulți suporteri și să avem rezultate mai bune”, a declarat Fabry după meciul cu Botoșaniul, în care a purtat – din nou – banderola de căpitan.
Andrej Fabry este cel mai vechi jucător străin din lotul UTA-ei, aflându-se la echipă din vara lui 2023, timp în care a strâns 52 de prezențe în tricoul UTA-ei în Superligă. A înscris șapte goluri și oferind șapte pase decisive.


La UTA așteptările la fotbal au fost mereu peste ceea ce se petrecea pe gazon. Pretenția nu vine de la fotbal. Arădeanul a moștenit multe calități interbelice. Vorba sa fie vorba, niciodată sub fapta. Rednic surprins. ,, Parca mereu erați în lupta pentru titlu ” !! UTA, nu a fost mereu în prim plan, dar publicul da . Asa se face ca și fotbaliști talentați, gen Fabry se mira de fenomen. Se vede ca pe unde a jucat lumea ori necăjita social, ori nu trăia cu echipa etapa de etapa. Aradul, publicul care nu face rabat la calitate și atmosfera unei întâlniri de dragoste cu propria echipa. S-ar zice ca asa e și pe la alții. Asa e, dar cu un amendament.UTA-istii veritabili nu sunt buni de nimic doua zile și la înfrângeri, ca și la victorii.!!
Crăciun fericit la toată lumea, nu în ultimul rand domnului Lucian !