Miculescu se aștepta la altceva de la fanii arădeni: „Era mai mare presiunea din tribune pe vremea mea”

Marcator în deplasarea câștigătoare de la Qarabag, din Europa League, David Miculescu are șanse mari să fie titular și joi, în marele meci al celor de la FCSB, cu Manchester United. Fostul „decar” al UTA-ei a început pe bancă partida cu fosta sa echipă, dar a intrat la pauză și a jucat destul de bine pe întreg frontul de atac al campioanei. Miculescu a ratat și ultima mare ocazie a partidei, reluând cu capul de puțin peste poartă o centrare din stânga.
La final, Miculescu a ținut să sublinieze importanța punctelor și a susținut că nu sunt rezerve și titulari la FCSB. „E foarte greu să fii plecat atâta timp de acasă, suntem bucuroși că am terminat cu două victorii. Cei care am rămas pe margine nu suntem neapărat titulari, toți suntem egali. Nu m-am gândit dacă voi juca cu Manchester United, dar pentru asta m-am apucat de fotbal, să intru în cele mai importante meciuri. Am primit cereri de bilete de la prieteni din Arad, am luat și eu 10 și le-am dat repede”, a declarat cel mai scump fotbalist din istoria echipei UTA, pentru care Gigi Becali a plătit 1,7 milioane de euro în urmă cu doi ani.
Odată cu revenirea galeriei în peluză, dar și a altor fani care s-au solidarizat cu ultrașii, arena „Francisc Neuman” a fost plină ochi la meciul cu FCSB. David Miculescu a spus, însă, că el știa altfel pe fanii arădeni. „Atmosfera a fost frumoasă, dar – parcă – înainte erau mai agresivi suporterii. Vreau să spun că era mai mare presiunea din tribune. În prima repriză parcă a fost, dar era cam liniște acum la tribuna a doua, când eram eu aici parcă era altceva”, a spus atacantul de 23 de ani originar din Timișoara.
Întrebat dacă nu se aștepta și ca jucătorii lui Mircea Rednic să fie mai determinați într-un meci acasă, cu atâția susținători în tribune, Miculescu a adăugat: „Nu neapărat, fiecare are tactica lui. Poate așa li s-a cerut jucătorilor să evolueze”.
David Miculescu a bifat meciul cu numărul 39 stagional, având cel puțin un gol în toate competițiile jucate, mai puțin Cupa României.
FOTO: FCSB (facebook)








Presiunea din public vine și de la ce se întâmplă pe gazon. Lumea crede în oamenii cu realizări imediate. Au venit sa vadă niște gladiatori, nu un grup care agita un steag alb al renunțării. Liniștea e revolta absoluta.! Gândind la evoluția lui Miculescu mergem pe o confirmare a sumei încasată pe el. Federația și liga și-ar dori o echipa UTA, cu mulți de Miculescu, ceva de Rareș Pop, Vulturar eventual doi de Man. Asta pentru politica națională de promovarea elementului autohton De aici și un interviu cu CORAS, și o adversitate explicita pe importurile UTA. În schimb UTA se aliniază trendului negativ, deocamdată, de a juca cu câte 7,8 străini în echipa de baza. Am ajuns în Martinica și cautam băieți din Oceania, pentru diversificare geografica.!!
6 (SASE )jucatori de culoare(fara sa fiu catalogat rasist) si in total 9 (noua straini in primul 11!? DESPRE CE VORBIM ?MACAR daca ar fi mai buni ca cei autohtoni ! UTA are academie si este din cate stiu eu angrenata la toate nivelurile in competitia play-off! Dar altii decid si se vad roadele!
Adevărat ce a spus David referitor la atmosfera de pe stadion, în primii 2 ani de la promovare era mult mai puternică, se scanda mai intens, tribuna a doua (unde am abonament) era mult mai vocală, asta poate pentru că atitudinea jucătorilor și jocul echipei era altul, mai agresiv cu mai mult spirit.
Într-un meci te încarci unul pe altul spectatorii jucătorii și jucătorii pe spectatori, la gol tribunele parcă iau foc, dar când jocul nu prea merge și nici dăruire din partea jucătorilor nu prea e dispare și din intensitatea tribunei.
Normal, nimeni nu mai înghite binomul meszar-costea precum și deciziile ridicole luate în ultimul timp. Echipa nu e pe drumul cel bun nici din punct de vedere sportiv nici din punct de vedere financiar. Dar noi ne permitem sa refuzăm oameni de afaceri și sponsori…
Domnul MESZAR vrea sa conduca numai dansul UTA.si sperante de 2 lei de a se califica in play-off. Vrabia malai viseaza. Cat timp MESZAR va conduce singur UTA. si nu vrea in ruptul capului sa vina langa el oameni de afaceri, sponsori , aceasta echipa fanion a Aradului, niciodata nu o sa poata spera la a face performantele de alta data si se va chinui in continuare in play-out . Domnul MESZAR nu are forta financiara decat pt. a mentine pe UTA. in Superliga dar pana cand ? De ce oare nu vrea si refuza orice intelegere ?