Minifotbal, futsal

Unirea Șeitin și-a luat biletele pentru finala campionatului județean de futsal după victorii pe linie, la Ghioroc!


Ultima „zonă” a campionatului județean de futsal s-a jucat duminică la Ghioroc, acolo unde Unirea Șeitin a bătut tot. Formațiile din Podgorie și de pe Valea Mureșului nu au dat o replică rea, dar campioana en-titre a avut argumente mai puternice pentru a se bucura la final.

Iată cele întâmplate, la fluierul lui Ciprian Pătroi, Radu Iluna și Patrick Dehlean, supervizați de Andras Mako, Leontin Buda și Ionel Iovescu:

Podgoria Ghioroc – Șiriana Șiria 4-2

Viitorul Olimpia Bârzava – ACS Sâmbăteni 3-1

Șoimii Lipova – Șiriana Șiria 2-2

Viitorul Olimpia Bârzava – Unirea Șeitin 2-3

Podgoria Ghioroc – Șoimii Lipova 3-2

ACS Sâmbăteni – Unirea Șeitin 2-6

Clasament grupa A

1. Podgoria Ghioroc  2 2 0 0 7-4  6 pct.

2. Șoimii Lipova  2 0 1 1 4-5  1 pct.

3. Șiriana Șiria  2 0 1 1 4-6  1 pct.

Clasament gupa B

1. Unirea Șeitin  2 2 0 0 9-4  6 pct.

2. Viitorul Olimpia Bârzava  2 1 0 1 5-4 3 pct.

3. ACS Sâmbăteni  2 0 0 2 3-9  0 pct.

loc 5-6:  Șiriana Șiria – ACS Sâmbăteni  2-4

Semifinala 1:  Podgoria Ghioroc – Viitorul Olimpia Bârzava  1-2

Semifinala 2: Șoimii Lipova – Unirea Șeitin  2-3

Finala mică: Podgoria Ghioroc – Șoimii Lipova  3-2

Finala mare: Unirea Șeitin – Viitorul Olimpia Bârzava  5-2

Așadar, Șeitinul și-a luat biletele pentru turneul final de pe 23 februarie, în formula: Răzvan Guzei, Florian Burtic, Sorin Vandor, Mihai Ciorna, Sebastian Popa, Adrian Corbu, Ștefan Gyebnar, David Caba, Alexandru Ștefănică, Claudiu Apostol, Mihăiță Marin, Lucian Leuca, Călin Șiclovan și Robert Drîglă.

Dacă în faza grupelor Șeitinul a avut ceva probleme cu Bârzava, în finală diferența a fost netă, făcută prin golurile lui  Șiclovan, Corbu, Ciorna și Drîglă 2. „Am respectat competiția, mai ales că am câștigat anul trecut, ne-am atins primul obiectiv și acum, cu seriozitate, vrem să ne apărăm titlul tot la Ghioroc, duminica viitoare. A fost destul de echilibrată zona față de anul trecut la Pecica, au fost echipe bune, am avut un pic de emoții încă din primul joc. După finală, pe 28 februarie, mergem la Moneasa într-un cantonament de o săptămână cu echipa din Liga a 5-a. Vrem să terminăm pe primul loc, ne organizăm mai bine, ne mai întărim cu patru jucători cu experiență și ne dorim să și promovăm la Liga a 4-a”, anunță Adrian Cap, antrenorul Unirii.

Veteranul Adrian Corbu face încă diferența atât pe teren mare cât și în sală. Am pornit încrezători prima partidă din grupe, după câteva ratări ale noastre, era 2-0 pentru Bârzava, dar am întors la 3-2. În finală iar am întâlnit Bârzava, am condus cu 3-0, am ieșit eu și Drîglă și s-au apropiat la 3-2, dar am câștigat . Am sperat să ne calificăm la turneul final, suntem mulțumiți, mai ales că au fost echipe bune. Vom merge la finală, va fi duminica viitoare tot la Ghioroc, în cea mai nouă și cea mai modernă sală. A fost organizare bună, am câștigat pe merit. La finală după cum îmi amintesc de anul trecut, vom avea adversari puternici, Bocsig, Pecica, Șimand, va fi mult mai greu, dar vrem să ne apărăm trofeul luat anul trecut”, afirmă „Dobrin”.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button