Andreea Șușcă ridică steagul la alte trei partide internaționale, ce se dispută în Albania!

Deținătoare a ecusonului FIFA de la finalul anului trecut, Andreea Șușcă a susținut testele împreună cu arbitrii primi divizionari, la mijlocul lunii ianuarie, împreună cu Ovidiu Hațegan (doar la VAR începând din acest an). Prin urmare, asistentul de 24 de ani a fost a devenit „bun de joc” pentru turneul de calificare ce se desfășoară în aceste zile în Albania, valabil pentru preliminariile Campionatului European feminin 2025 rezervat echipelor Under 19.
Șușcă a ridicat deja steagul în meciul dintre Irlanda de Nord și Albania (scor 4-0) și mai are treabă în alte două întâlniri. Acestea se vor disputa vineri, de la ora 15,30, între Alania și Azerbaidjan și luni, tot de la ora 15,30, între Azerbaidjan și Muntenegru.
Cel mai probabil, în stagiunea de primăvară arădeanca va prinde și câteva partide în eșalonul secund al fotbalului românesc. De la promovarea din octombrie 2023, Andreea Șușcă a fost la tușă la două partide din liga secundă, respectiv Csikszereda – Metalul Buzau 4-2 și Viitorul Pandurii – Chindia Târgoviște 0-3.

