UTA Academie

„Dezgheț” oficial și pentru echipele Academiei UTA: Sâmbătă și duminică, pe „Motorul”, „roș-albii” vor să-și croiască drumul în Cupă!


Urmează trei zile pline pentru echipele celor de la UTA, la Arad. Dacă echipa lui Mircea Rednic evoluează luni, de la ora 17, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, pe arena „Fancisc Neuman”, în cadrul etapei a 28-a din SuperLigă, formațiile academiei „roș-albe” au programate primele meciuri oficiale din 2025. Mai precis, grupele angrenate în Liga Elitelor au meciuri în penultima etapă din grupele Cupei României, iar trei dintre ele au șanse bune să meargă în faza următoare.

Toate partidele vor avea loc pe terenul „Motorul”, începând de sâmbătă, de la ora 12. Atunci, intră pe teren UTA U16, pregătită de Dinu Donca și Alexandru Nistor, care pare a avea cele mai mari șanse de calificare, mai ales dacă bate liderul Ripensia pe teren propriu. În aceeași zi, de 22 februarie, dar la ora 14, intră pe teren cea mai mică dintre grupe, cea de 2010, pregătită de Marius Ciubăncan. Aceasta pare are cele mai mici șanse să meargă mai departe, ținând cont de faptul că au pierdut două partide în grupă. Tot cu Ripensia joacă și UTA U15, la care va debuta Alexandru Sulea, unul dintre cei mai talentați fotbaliști arădeni, întors acasă de la Academia Iles.

Duminică, e rândul echipelor mari să intre pe teren, împotriva Academiei de Fotbal Viitorul Cluj. De la ora 10, UTA U17 are parte de un adevărat derby al grupei, cu liderul. Pentru puștii pregătiți de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Adi Ungur victoria este necesară pentru a spera la calificarea în faza următoare. Două ore mai târziu, e rândul formației de tineret (antrenori Costel Bogoșel și Sandu Gaica), care nu ar trebui să aibă mari probleme în fața trupei de pe Someș, „lanternă roșie” în grupă, iar 3 puncte ar însemna un pas mare spre faza următoare a Cupei.

Mai jos aveți clasamentele la zi ale grupelor din Cupa României în care sunt implicate formațiile Academiei UTA, cu mențiunea că echipele mari (U18 și U17) vor juca în ultima etapă, pe 2 martie, la Timișoara, cu Ripensia, iar cele mai mici (U16 și U15) vor avea deplasări tot pe Bega, pe data 1 martie, dar împotriva rivalilor de la Poli.

Cupa de Tineret, Grupa A-Vest

Cupa Elitelor U17 – Grupa A Vest

Cupa Elitelor U16 – S4 Grupa B

Cupa Elitelor U15 – S4 Grupa B








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button