UTA Arad

Mesajul lui Rednic pentru Omondi: „M-am certat cu toată lumea pentru tine, dacă nu te impui ca atitudine, nu joci!”




La finalul meciului cu CFR Cluj, Mircea Rednic era destul de convins că Johana Eric Omondi va pleca de la UTA. Antrenorul arădenilor știa despre oferta din China pentru mijlocașul kenyan și bănuia că acesta va accepta condițiile impuse de conducerea clubului arpădean pentru a-i da transferul. S-a înșelat și Omondi a rămas sub comanda sa, iar acum trebuie gestionat cumva până la vară.

„Omondi e indolent câteodată, când pierde mingea trebuie să aibă reacție”

Pe scurt, fotbalistul de 30 de ani nu a dorit să renunțe la salariile pe care UTA mai trebuie să i le dea, trei la număr, spre deosebire de Andrej Fabry, care plecase la U. Cluj. „Omondi a ratat transferul în China din cauza lui, de exemplu, Fabry a renunțat la tot. Asta arată că poate vrea să rămână în continuare și să joace. Adică să o facă mult mai bine decât a făcut-o până acum. Vorbesc despre sezonul ăsta, că sezonul trecut a fost un jucător important pentru noi. Am spus despre Fabry și Omondi că au calitate. Luckassen e altă problemă care mă zgârie aici, la inimă, de aia nu îl pomenesc. Dar, Omondi a zis că vrea să rămână, să joace, pentru că e în interesul lui să aibă evoluții bune la Arad”, a transmis Mircea Rednic.

Întrebat despre ceea ce are de făcut kenyanul pentru a-și câștiga din nou locul în echipă, antrenorul „roș-albilor” a punctat: „În primul rând, trebuie să-și schimbe atitudinea asta. Mai ales când pierde mingea, trebuie să aibă reacție, că asta îi reproșează publicul. În momentul în care pierde mingea, pare indolent, de fapt e indolent câteodată. La el se vede clar, adică pierzi mingea și nu ai nici o reacție de recuperare. Măcar gestul să încerci să faci un fault, să te duci cu o alunecare sau să vadă lumea că dacă ai greșit vrei să repari. Și la mine lucrurile sunt clare, cine pierde mingea, el trebuie să dea tonul ca să o recupereze. El nu o face și i-am spus un lucru. Trebuie să fii conștient că eu sunt într-o situație delicată din cauza ta. Eu te-am susținut și m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine. Adică vreau și din partea ta, cum sezonul trecut ai avut o reacție bună, vreau și acum, pentru că, dacă tu nu te impui în echipă ca atitudine, nu joci. Am câștigat și fără el, și fără Fabry, meciuri grele, cu echipe care vor să se ducă în play-off. Deci găsesc soluții, dar e un jucător care poate să facă ceva în plus față de ceilalți. Are calitatea asta să accelereze, să dea la poartă”.

Rednic vrea eficiență de la Ghezali: „Nu pot să zic că m-a dezamăgit, dar vreau mai mult”

Până una alta, Omondi a prins lotul pentru meciul cu Sepsi, dar s-ar putea ca Mircea Rednic să propună formula câștigătoare de la Ploiești. Și din aceasta lipsește și Lamine Ghezali, și el titular la un moment dat la UTA. „Nu a dispărut Ghezali, doar că au fost terenuri grele pe unde am jucat. La el sigura problemă e eficiența. Și i-am zis, la mine trebuie să joci simplu și eficient. Dacă respecți astea două lucruri, ai șanse să joci. Dacă joci numai pentru spectacol, lucrurile nu mai merg ca înainte sau la fotbal de sală. Sper să înțeleagă, am purtat discuții, până acum nu pot să zic că m-a dezamăgit, dar vreau mai mult. Adică vreau și finalizare, să dea și o pasă de gol, să dea și gol. La Sibiu am avut două situații și a vrut să mai dribleze, deci nu merge. De la 20 de metri în sus îți dau libertate, dar vreau eficiență”, a mai declarat experimentatul tehnician.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Pe Omondi îl motivează doar reușitele. De alergat, aleargă, are și viziunea tablei de joc. Devine anonim, când de la el putere, lasă garda jos. Alt caracter dificil gen Fabry. Rednic a tăcut pana când și-a dat seama ca e periculos sa te lași pe mana lui. Ăștia care fac câte ceva la echipa, a doua zi vor sa plece. Acum Rednic are o soluție cu el. 20 de minute la început și 20 la sfârșit. Un loc de jucător la echipa la care tânjesc, prin munca și talent, câte 4 juniori!!

    10
    0
  2. Asa este, GHEZALI este dator suporterilor utisti pt. slabele evolutii avute pana acuma. Are dreptate M. Rednic, el trebuie sa joace simplu si eficient, sa nu mai dribleze aiurea cand nu este nevoie ca, nu este Maradona ci sa dea drumul la minge din prima la timp cand trebuie la coechipierul cel mai bine demarcat in careul advers, asa ca, lasa spectacolul Ghezali si joaca pt. echipa. Coechipierul tau care alearga pe teren de ii iese ochii pt. a se demarca cat mai bine si tu ce faci, mingicaresti mingea pana o pierzi, asta inseamna lipsa de respect. OMONDI la fel, foarte indolent, pierde mingea si sta pe loc sau merge la pas, nu mai merge asa cat de talentat ai fi ,lumea te taxeaza si apoi tot tu te superi, in alte campionate mai puternice ca, in Romania, Omondi facea tusa la greu cu, aceasta atitudine. Imi pare bine ca, MIRCEA REDNIC punctul pe I in sfarsit. In rest, numai bine si VICTORIE luni cu, Sepsi , FORTA UTA Arad !!!

    6
    0
  3. Garantez ca voi deranja acum si nu doresc asta…Sunt prea multe etnii,religii dar cel mai rau este ca sunt multi africani…Nu e problema,dar actele,birocratia,vize,drept de munca fac un imposibil de folosit…
    Nu se pune problema de jucatori non UE,am inteles cumva doar ca toti astia nu au drept de joc…Cu ce ma incalzeste pe mine,UTA ca am jucatori dar de fapt nu am???

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button