Polgar pune pe seama „centralului” eșecul Cermeiului la Șag: „Penibil, ne-au anulat două goluri la faze simple”

Cermeiul începe cu un duș rece anul 2025. Nu neapărat din punct de vedere al jocului și al implicării jucătorilor, cât al rezultatului ce redeschide serios lupta pentru salvarea de la retrogradare. Timișul Șag a profitat de avantajul terenului propriu, dar și „black-outul” de la mijlocul primei reprize al „sămădăilor” și s-a impus cu 2-1. Pe lista marcatorii au apărut trei fotbaliști cu mare experiență, toți foști prim divizionari: Ivanovici și Zaluschi, pentru timișeni, respectiv Gavra pentru formația arădeană.
La finalul meciului, Norbert Polgar a acuzat fără perdea și arbitrajul și se declară mulțumit de cum a arătat echipa sa. „Am început bine, am avut 3-4 situații, dar nu am profitat de ele și ne-am trezit de abia după 2-0. Am redus prin Gavra și până la pauză am mai avut o ocazie mare prin Filimon. Din punctul meu de vedere, în repriza a doua a fost doar o echipă pe teren. Am avut ocazii multe, dar arbitrajul a fost penibil, ne-au anulat două goluri la faze simple. Am fost tot timpul în jumătatea lor, am dominat și am căutat golul, care – din păcate – nu a mai venit. Sunt mulțumit de joc și de atitudine, am dat tot ce am putut, dar cred eu că arbitrul nu ne-a doar un punct, ci trei puncte, pentru că am controlat jocul în totalitate”, susține antrenorul Gloriei.
Peste 8 zile, Cermeiul e gazdă pentru Minerul Lupeni, formație ce luptă pentru un loc în play-off, iar defensiva este decimată. „Din păcate, îi pierdem pe Pașca și pe Joldea pentru cumul de cartonașe, dar îi recuperăm pe Dinu și pe Pășcălău. Lupeniul are echipă bună, întărită după promovare, dar și în această iarnă, este chiar un adversar redutabil”, adaugă Polgar.
Timişul Şag – Gloria Lunca-Teuz Cermei 2-1
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 17): Petre Ivanovici marchează din unghi la colțul lung de la 12 metri, din pasa lui Făgărășanu.
2-0 (Min. 21): O pasă în adâncime, Adrian Zaluschi a driblat doi fundași în careu și a marcat în stânga lui Robert Rusu.
2-1 (Min. 28): T. Bodri o șutat pe jos de la 20 de metri și Cristian Gavra a deviat din 6 metri în plasă.
Formații:
Șag: Antonescu – Viașu (60 Toader), Moţiu, Rosuş, Podină (78 Malacu) – Făgărăşanu, Zaluschi – Micşa (70 Chiorean), Ivanovici, R. Popa – Mediop. Antrenor: Ciprian Urican
Observatori: Alexandru Dan Miholcea (Bocşa), Cristian Tuligă-Ghiţă (Drobeta-Turnu Severin).
Sursa foto : Codruța Vodă ( asistent medical CS Timișul Șag)


Motive găsim tot timpu cred ca începi să-l copii pe STRAMBUL și nu I bine deloc trebuie sa ți asumi și plusurile și minusurile oricum mai slabi ca cermeiul anula asta nu cred ca este echipa în liga3 ,poate Periamul dar mai un pic și vedem !? Oricum la anul va invita din nou burleanu asa ca continuați sa mâncați banii publice pe degeaba!???