UTA Arad

Mircea Rednic l-a lăsat acasă pe Ghezali, dar contează în premieră pe M ‘Poku: Van Durmen, Râpă sau Rassoul ar putea intra și ei la Buzău!


Delegația „Bătrânei Doamne” a zburat în această dimineață spre București, în vederea deplasării de la Buzău, pentru meciul din cadrul penultimei etape din sezonul regular al SuperLigii, de luni, de la ora 17. La orele amiezii, Mircea Rednic și „secunzii” au condus un antrenament pe unul dintre terenurile Centrului Național Buftea.

Experimentatul tehnician nu a vorbit deloc despre meciul cu echipa lui Eugen Neagoe la conferința de presă de vineri, ci doar despre dificultățile pe care le întâmpină în acest sezon la UTA. A enumerat doar jucătorii care vor absenta mâine din cauza problemelor cu accidentările (Dussaut și Vuletich) și suspendarăile, adică Mabea. Ulterior, „Puriul” a decis să-l mai lase acasă pe Lamine Ghezali, ale cărui evoluții nu l-au convins în ultimul timp și pe care l-ar și putea scoate de pe lista LPF în curând.

În rest, „Puriul” contează pe toți restul fotbaliștilor din lot, cu excepția nigerianului Nsungusi Effiong. Atacantul de 1,95 metri încă nu a ajuns la Arad și, evident, nu e disponibil. În schimb, Rednic l-a inclus în premieră în lot pe Paul-José M ‘Poku, „decarul” congolez de 32 de ani cu care a mai lucrat la Standard Liege. La dispoziția antrenorului de 62 de ani se află din nou și Khadim Rassoul, care e de joi seara la Arad și va fi pe bancă mâine, ca și Alexandru Benga sau Benjamin Van Durmen, reveniți și ei după accidentări. În lot se află și Cornel Râpă, care se îmbolnăvise în dimineața meciului cu Sepsi, iar prezența sa e importantă, atâta timp cât deja lipsesc doi dintre fundașii laterali, Dussaut și Mabea.

Și, pentru că și-a cam recuperat jucătorii cu experiență, Rednic nu i-a mai deplasat pe tinerii Matei, Dragoș, Țăroi sau Hodoșan, care au rămas să joace meciuri oficiale cu echipele Academiei UTA. Prin urmare, pe foaia de joc a partidei cu buzoienii vor fi trecuți trei jucători Under, Cristian Mihai, Marian Danciu și Raoul Cristea.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Dor de fotbal ! Mai mereu Buzăul poarta în traista pentru UTA, otrava dispariției. Reîntâlnire cu Tescan, Dumitrașcu, și… Luckassen. După punctaj gazdele par un cuțit tocit.In realitate e foarte ascuțit și a primit mai târziu lecții de atac. AS cuțitul vine de la doua, trei nume de fotbaliști. Olandezul De Noojer, Tavarez, și mingicarul Budescu, deși cu fizic de antrenor secund. Pentru UTA exista un singur mod de abordare. Cum lucrează specialistul când recoltează veninul de la cobre. Orice punct, puncte sunt binevenite. Apa în desert. BAFTA.!!

    22
    0
  2. ar trebui sa castigam maine,,in tur si-au dat ei autogol ,apoi ne-au dominat tot meciul,am castigat cu noroc,poate maine o sa invingem fiind mai buni….GHEZALI nu e o pierdere,nu e jucator de nivelul primei ligi cum nu erau nici kadiri,ezekiel si multi altii,,,am incredere ca cei care au ramasa sa joace finalul asta de sezon,o vor face la nivelul potentialului lor maxim ..ca sa batem toate recordurile,ar trebui sa debutam jucatori chiar si in ultima etapa…poate se ia vreun bonus …dupa regula jucatorului sub varsta ,federatia ar trebui sa impuna obligativitatea debutului a cel putin unui jucator in fiecare etapa..cine nu se conformeaza,pierde co o-3..precis am iesi campioni!

    4
    0
  3. Avind in vedere ca in sfirsit putem utiliza noii veniti Paul-José M ‘Poku, si Khadim Rassoul, precum si pe Alexandru Benga si Benjamin Van Durmen sint vesti foarte bune.

    Fie ca vor intra ca titulari sau de pe banca acestia pot ajuta echipa printr-un plus de experienta binevenit, la momentul oportun.

    Avem oportunitatea de a ne desprinde decisiv si din timp de „colegele” de play-out prin obtinerea celor trei puncte puse in joc astazi.

    N-ar trebuii sa ratam aceasta sansa !

    Multa BAFTA UTA !

    7
    0
  4. Daca nu bate BUZAUL sper ca pleaca STRAMBUL!?
    Dupa ce Otelul a castigat vineri si dupa victoria Botosaniului la Cluj si a IASULUI cu Petrolul ,UTA nu are decat varianta VICTORIEI la Buzau ,ORICE ALT REZULTAT o duce pe UTA mai aproape ca oricand de zona RETROGRADARII!!!
    Le tinem pumnii baietilor si cred ca NU SE ACCEPTA NICI O SCUZA ptr un eventual alt REZULTAT!
    HAIDE UTA!!!

    3
    5
  5. Sursa GSP: „41 jucători au utilizat buzoienii în primele 28 etape, cei mai mulți dintre toate competitoarele din Superligă, 16 aflându-se la debut. În schimb, UTA s-a bazat pe 36 jucători, dintre care 15 au reușit să și marcheze.”
    Deci si la altii e dever mare….

    2
    0
  6. MICULESCULE !!! Nu cred ca, pleaca Mircea Rednic, nici daca UTA. doamne fereste , retrogradeaza in liga2a. Asta a declarat Domnul MESZAR la emisiunea lui Ivanovici, FANATIK !!!

    0
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button