UTA Arad

Rednic, tot cu gânduri de plecare de la UTA: „AMR 8, dragi suporteri, ajutați clubul și scăpați și de mine!”




Primăria Arad a anunțat public că UTA va fi finanțată cu până la 6 milioane de lei din bani publici în anul 2025, dar nu a dat alte detalii despre concursul de proiecte din cadrul Centrului Cultural Municipal. Până una alta, gruparea arădeană se zbate să facă rost de fonduri pentru a mai acoperi din restanțele salariale către jucători și stafful tehnic. „Banii de la primărie încă nu-s 100%, așa că nu are rost să vorbim pe ceva ce încă nu e. Nu se știe suma, nu se știe data. V-aș putea da o soluție, dar nu știu, la unii o să le convină, la alții nu o să le convină. Nu știu dacă avantajează, poate așa, un procent mic. Păi dacă vreți să scăpați de mine, să-mi plătiți clauza și ajutați și clubul. Sunt 50 de mii (n.a. de euro) dacă e pe cale amiabilă, dacă nu, e mai mult. Mă ofer, dragi suporteri, ăștia care vreți să scăpați de mine, mă ofer. Adunați bani, îi dați și ajutați clubul și scăpați și de mine!”, a spus pe un ton de glumă Mircea Rednic.

Întrebat dacă a rămas ferm pe poziții și intenționează să plece de la UTA la finalul sezonului, Mircea Rednic a spus: ”AMR 8 meciuri și după aia…Altfel, cu sănătatea sunt bine, am fost la control, de aia sunt îmbrăcat sport elegant. Totul e ok, mi-am mai scos un medicament, asta e bine”.

Mircea Rednic are un contract valabil cu UTA până în vara anului 2026, dar a spus recent că va pleca de la Arad la finalul acestei stagiuni. Într-adevăr, există o clauză pe care ambele părți trebuie să o achite dacă înțelegerea se rupe mai repde, dar Alexandru Meszar a spus în diverse rânduri că l-ar înțelege pe Rednic dacă ar dori să facă un pas înapoi invocând motive de sănătate.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Și dacă era pe locul 6, Rednic tot pleca. E aproape. Motivul va fi un mix. Capacitatea clubului limitata, sănătatea si sub înțeles nereușite la nivelul celor care au abandonat. Cu Rednic se închide un cerc care nu a dus nicăieri. De la amatorismul unui, Balint, la fotbal catedra, Badea, la nervii lui Mihalcea, se ajunge la cartea de vizita, uzata , a lui Rednic. La Rednic, cu precădere și contestații puternice la Meszar. În plus Rednic cu auto asumări generale neavenit și diminuare progresiva financiara de la primărie. UTA, nu e scăpată de griji. Mabea nu a plecat pe ușa, rămasă deschisa. A fugit pe fereastra.!! Gest care cam spune, fără cuvinte ce e pe la club. UTA, trebuie să-și vadă de drum, iar cei responsabili , sa înceapă tatonarea unor antrenori.. Vorbim de un cuplu sudat, necesar la o viitoare ediție după cum vedem în creștere valorica și demna de publicul prezent pe Neuman..

    24
    6
    1. Care, următoarea ediție…. Cine mai vrea ca UTA să rămână în Liga 1-a ?…. În afară de noii, suporterii….?
      O să asistați la niște suprize de proporții….

      7
      13
  2. Si daca vine Maxim carcotasii vor incepe din nou cu filiera Apostol, Parerea mea e ca Rednic e un antrenor bun dar posibilitatile clubului sunt reduse. Uta nu are putere de Play Off si nici nu va avea.
    Nici Next Gen si alte posibile tentative nu vor avea succes, cine e fraier sa bage bani si sa piarda si mai mult decat atat de la un moment data sa fie injurat si terfelit de suporteri.
    Din pacate locul nostru este in Play Out, nu e putere de mai mult.

    12
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button