UTA Arad

Mabea susține că nu a plecat de capul lui, ci a notificat-o pe UTA cu privire la terminarea unilaterală a contractului: „Trebuia să fac ceva!”





În ziua meciului de la Iași, Kouya Mabea își spune punctul de vedere după ce a părăsit-o pe UTA. Fotbalistul ivorian susține că a plecat în Portugalia, unde se află alături de familie și se va război cu formația arădeană prin intermediul avocatului. Fundașul de bandă lasă să se înțeleagă că trupa de pe Mureș ar fi trebuit să se fi așteptat la „dezertarea” sa din moment ce a trimis notificări în care-și solicita restanțele financiare și mai apoi terminarea unilaterală a contractului.

Joi, la conferința de presă ce a precedat partida cu Poli Iași, Mircea spunea despre Mabea: „Ce să mai trag la răspundere, că a dispărut? Nici nu am pe cine trage la răspundere. Mabea nu mai e, s-a retras în glorie. Nu mai e pe aici, și-a făcut bagajul și a plecat!”, completat fiind de directorul sportiv Dorin Stana: „Mabea lipsește nemotivat de la echipă, a plecat fără să anunțe, el fiind sub contract. Clubul se va îndrepta împotriva lui și el riscă să fie suspendat sau va suporta sancțiuni financiare”, a precizat directorul administrativ al UTA-ei.

Mabea: „Ca toată lumea, am vrut doar să fiu plătit pentru munca mea, nimic mai mult”

Contactat de colegii de la digisport.ro, fotbalistul are versiunea sa, considerând că notificările trimise clubului arădean cu privire la restanțele sale financiare explică plecarea sa de la Arad. În ultima dintre acestea este vorba despre terminarea unilaterală a contractului pentru neplata salariilor. „Nu e adevărat că am plecat fără să anunț. Am trimis pe 6 martie o notificare în care am cerut banii pe cele 4 luni în care nu mi-am primit salariul. Am lăsat un termen de 15 zile pentru răspuns. Nu mi-au zis nimic și, mai mult, m-au scos de pe lista pentru campionat. Mi-au vorbit urât în timpul antrenamentelor, dar eu nu am dat replica. Am respectat clubul și am făcut totul pentru a-i face fericiți pe cei de acolo. M-am luptat pentru locul meu și nu am vrut decât ce e mai bine pentru UTA. După cele 15 zile în care am așteptat o reacție, am trimis o nouă notificare în privința terminării unilaterale a contractului meu pentru neplata salariilor. UTA e un club bun, am fost fericit la Arad. Suporterii sunt extraordinari, am simțit ce înseamnă UTA pentru ei. Ca toată lumea, am vrut doar să fiu plătit pentru munca mea, nimic mai mult”, a declarat Mabea, care vorbește de 4 luni restante invocând și martie, deși, conform acordului semnat cu clubul, banii pe această lună trebuie virați până pe 25 aprilie.

Întrebat dacă mai este cale de întoarcere la UTA, ivorianul spune: „Decizia mea este finală. Acum sunt în Portugalia, alături de familia mea. Mi-a plăcut România, m-am bucurat să joc în SuperLigă. Fanii sunt buni cam peste tot. Dacă mai vine o ofertă, o iau, categoric, în calcul”.

Tot pentru digisport.ro, Kouya Mabea susține că nu și-ar fi dorit să ajungă în situația de a o da în judecată pe UTA și a pleca de la echipă când mai sunt 8 etape de disputat. După ce am trimis notificarea de încetare a contractului, am fost contactat pentru negocieri. Le-am zis celor de la UTA că nu mai trebuie să discute cu mine, ci cu avocatul pe care-l am. De atunci, orice comunicare a fost prin avocat. Sunt trist că citesc ceea ce citesc despre mine. Timp de 8 luni, am luptat să-mi câștig locul și să ajut echipa. Am dat totul pentru clubul ăsta. Am o familie, am o casă, am cheltuieli. E greu să trăiești în liniște când știi că dai tot și nu-ți primești salariul. Nu puteam să dorm, trăiam într-un mare stres, mă tot gândeam cum voi putea să trec încă o lună fără să fiu plătit. Chiar n-am vrut să ajung la o dispută cu UTA, dar situația nu mi-a dat de ales. A trebuit să fac ceva”, încheie Mabea.

Meszar:El (n.a. Mabea) vrea să negociem, noi nu suntem de acord. O să suporte consecințele”

Sâmbătă, Alexandru Meszar a vorbit pe scurt despre „speța Mabea” pentru colegii de la iamsport. „Într-adevăr, Mabea a avut o mini-vacanță și nu a revenit. (n.r. Ați mai discutat cu el?) Da, sigur. El vrea să negociem, noi nu suntem de acord. O să suporte consecințele. El zice că are probleme familiale și din cauza aceasta nu are cum să se întoarcă, dar nu putem accepta acest lucru”, a declarat conducătorul de facto al UTA-ei pentru sursa menționată.

Kouya Mabea a jucat la Guimaraes, Westerlo, Hapoel Hedera și Rishon leZion, înainte de a semna cu UTA în luna iulie. Ivorianul a jucat 18 partide în tricoul „roș-alb”, în campionat și Cupă, a marcat un gol în victoria (2-0) cu FC Botoșani și a provocat autogolul de 3 puncte al lui Ferrareso, ce i-a adus 3 puncte formației de pe Mureș cu Buzăul, la Arad.










Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Dacă face dovada notificării e mai grav. Altfel înțelegeri cu unii și neînțelegeri cu alții. E dreptul jucătorului sa acționeze pe la patru luni de neplata. E chestie de orientare. Unii vad ca se depun eforturi, alții ca decorul și atmosfera de sărbătoare fotbalistica cvasi-permanenta, nu poate sfârși lamentabil. Mai puțini iau frica insolvenței unde datoriile financiare sunt amputate legal.

    11
    1
  2. Este și vină clubului !
    Dacă știi că nu poți plăti jucătorii la timp,nu aduci 100 de jucători în lot ,pe care doar îi plătești fără să joace nici un minut.
    Ai un lot de 18- 21jucatori este suficient la ce perspective are clubul.

    10
    0
  3. Este și vina clubului !
    Dacă știi că nu poți plăti jucătorii la timp,nu aduci 100 de jucători în lot ,pe care doar îi plătești fără să joace nici un minut.
    Ai un lot de 18- 21jucatori este suficient la ce perspective are clubul.Mai poți complecta lotul cu trei-patru juniori care sunt mult mai ieftini.

    5
    0
  4. Farul are doar 16 seniori plus juniori pe langa iar UTA are 22 de seniori plus juniori in lotul echipei mari. Pe langa vechea problema cu o gramada de jucatori rulati …. bani la reziliere contract,bani de comision ,bani de avion, bani de chirie,bani la jucatorii ce sunt in lot fara drept de joc… rezulta un management falimentar!

    13
    0
  5. Părerea mea este că o să retrogradam cu succes….când schimbi peste 80 jucători și ai datorii la echipa plus alte 5 milioane euro, alta varianta nu e…

    6
    0
  6. Problema e pe Meszar lumea nu îl mai crede după ce a zis la Fanatik ca se apropie ee 2 luni restantele. După care la 3 zile Rednic la conferinta sa netvat si a spus ca aicea sunt deja 3 luni restante la salarii

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button