Utiștii, între atmosfera apăstoare de la începutul săptămânii și vizita la bancomate: „Suntem pregătiți să înfruntăm Botoșaniul!”

UTA și-a complicat situația în play-outul SuperLigii după eșecul dur, 0-4, de la Iași. Moldovenii au taxat toate erorile defensive ale arădenilor, care au avut degeaba statisticele de partea lor, căci deznodământul e crunt.
Sorin Rădoi a revenit puțin asupra disputei din Copou și a exagerat când a afirmat că rezultatul echitabil ar fi fost remiza. „A fost destul de apăsător începutul de săptămână, pentru că, așa cum știți, veneam după o înfrângere destul de dureroasă. Nu meritam să pierdem așa de drastic, dar eu cred că băieții au înțeles mesajele care le-au fost transmise și cu siguranță suntem pregătiți de acest meci care urmează sâmbătă. Trebuie să facem ce știm noi mai bine, să jucăm un fotbal bun, plăcut ochiului, în primul rând. Pentru că în ultimele două meciuri de campionat, atât acasă, cât și la Iași, eu cred că echipa noastră a încercat să joace. Chiar dacă la Iași am pierdut cu 4-0, cred că nemeritat, pentru că eu cred că am controlat pe statistică și pe absolut tot. Probabil, un rezultat de egalitate era mai echitabil, dar – din păcate – am pierdut și am pierdut destul de rușinos”, a declarat antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.
După cum vă informam ieri, Cristian Mihai a fost vândut la Dinamo, iar în conturile clubului arădean au intrat pe loc 250 de mii de euro. O parte din bani au fost folosiți de arădeni să achite unul dintre cele trei salarii restante, chiar în săptămâna în care au promis acest lucru. „Jucătorii au fost la bancomat, s-au reglat unele lucruri ieri și din punctul ăsta de vedere suntem liniștiți și pregătiți să înfruntăm Botoșaniul. Jucătorii au primit un salariu, urmează să se mai primească bani, așa că noi cred că din punctul ăsta de vedere suntem destul de liniștiți”, a mai menționat Sorin Rădoi.

