Start în semifinala FCC UAV Arad – Sepsi, cu primul episod în Secuime și cu Ivic în avantaj în duelurile cu Mikes: „Nu avem alibi, mergem să câștigăm!”

FCC UAV Arad intră în linia dreaptă ce duce spre podiumul Ligii Naționale la Baschet Feminin, sezonul 2024-2025. Evident, „galben-albastrele” își doresc să urce pe o treaptă cât mai înaltă și un indiciu important va veni după semifinala cu Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. Aceasta începe sâmbătă, seara, la ora 19, în sala „Kati Szabo” al orașului covăsnean, formația pregătită de Zoran Mikes beneficiind de avantajul terenului propriu în duelul cu vicecampioana en-titre. Și asta pentru că se joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri, cu dublă întâlnire în Secuime și una în Polivalenta din orașul nostru.
Dar, nu mai departe de primăvara anului trecut, FCC UAV Arad a scos-o din lupta pentru titlu chiar pe Sepsi, după aceeași „rețetă”. Cu toate că a fost o semifinală inedită, cu Mititelu și colegele ei câștigând de două ori în „Sepsi Arena” și pierzându-și jocul în „vulcanul” de pe Mureș. Scenariul din semifinala din acest an va începe să se scrie mâine seară, cu delegația Aradului ce a plecat spre Sfântu Gheorghe fără Valea și Ciotir, dar cu Svetlikova, cea care a avut ceva probleme la spate în această săptămână.

Ivic: „Îl respect pe Mikes, dar sper să obțin a treia victorie împotriva lui”
Sladjan Ivic a avut ocazia să o studieze atent pe Sepsi, cu ocazia finalei Cupei României, câștigată de covăsnence chiar la Arad (64-43) în fața lui CSM Târgoviște, în urmă cu o lună. Sârbul a fost spectator după ce echipa sa a pierdut semifinala cu dâmbovițencele și a putut să-și facă o idee despre ce echipă va avea în față fetele sale. În plus, Ivic are și un ascendent moral asupra lui Zoran Mikes, după ce a câștigat de două în fața echipelor antrenate de tehnicianul bosniac. „Mergem la echipa care a câștigat Cupa României în acest sezon, antrenată de mulți ani de Zoran Mikes, pe care îl respect foarte mult. La Sepsi toate lumea trebuie să joace cum spune Mikes. Robinson și Johnson sunt cele mai bune jucătoare ale lor, trebuie să le oprim, dar nu neglijez alte jucătoare, pentru că au arătat în finală cât de bune sunt ca echipă. Noi avem colectivul nostru puternic, chimia în echipa noastră este bună, asta îmi place. Până acum, în cariera de antrenor l-am înfruntat de două ori pe Mikes. De fiecare dată am câștigat și sper că voi continua seria și voi obține a treia victorie. În afara terenului ne respectăm, dar în teren luptăm pentru echipele noastre. Echipa mai bună va câștiga acest meci”, transmite sârbul.
„Suntem o echipă ce dă atât de mult în defensivă și cred că procentajele noastre la aruncări vor fi mai bune”
Ivic dezvăluie și câteva dintre aspectele din jocul echipei sale pe care a încercat să le îmbunătățească și susține că elevele sale nu vor avea presiune la jocul de mâine. „Echipa noastră este foarte motivată pentru acest meci, scopul fiind victoria. Această luptă va fi finala de dinaintea finalei. Toată lumea va privi și se va bucura de acest meci. Am petrecut mult timp analizând Sepsi, le știm punctele tari și slabe, dar ne concentrăm mult pe noi. Până acum, în toate jocurile pe care le-am câștigat, am remarcat câteva aspecte mai puțin bune ale jocului nostru, câteva detalii, de care mă preocup mult. Asta vreau să învăț echipa noastră, lucrăm în fiecare zi să reparăm asta. Suntem o echipă care dă atât de mult în defensivă. Avem jucătoare bune în atac, dar procentajele noastre la șuturi nu au fost foarte bune. Eu cred că va fi mult mai bine în aceste partide. Ca să fiu sincer, îmi plac aceste jocuri cu miză. Nu avem presiune, mergem pe terenul adversarei să câștigăm. Nu avem alibi, ne-am concentrat atât de mult pe noi și pe adversari și suntem pregătiți”, a adăugat tehnicianul de 61 de ani, sosit la Arad în luna februarie, în locul conaționalului său, Miroslav Popv, după interimatul profesorului Moraru.

Zivkovic: „Fiecare jucătoare își va da sufletul pe teren!”
Despre meciul de la Sfântu Gheorghe a vorbit și campioana en-titre, Dragana Zivkovic. Muntenegreana de națională este una dintre jucătoarele cu experiență care pot face diferența în semifinala cu Sepsi. „Știm că ele au o echipă bună și că va fi un meci foarte dificil. Dar suntem pregătite să dăm tot ce avem pe teren. Fiecare jucătoare își va da sufletul pe teren! Cred că apărarea noastră poate să aibă cel mai mare impact în joc. Trebuie să fim agresive din primul moment, să ne facem jocul, să practicăm un baschet rapid”.
Se vând bilete la meciul doi al semifinalei
În altă ordine de idei, gruparea arădeană privește deja și spre jocul doi al semifibalei. Astfel, biletele pentru meciul de miercuri, de la ora 18,30, din Polivalenta arădeană, au fost puse deja în vânzare și sunt disponibile online aici: https://www.blt.ro/selectie-locuri.html?evId=11507. Tichetele se vor vinde și la sală, înaintea partidei, dar acolo nu este posibilă plata cu cardul.
Cealaltă semifinală a LNBF începe tot mâine seară (ora 19), la Târgoviște, între CSM-ul din localitate și Rapid.

