Baschet

FCC UAV Arad e obligată să câștige în Secuime pentru a juca cu trofeul pe masă! Ivic: „Responsabilitate și concentrare”




CSM Târgoviște așteaptă să-și afle adversarul din finala Ligii Naționale la Baschet Feminin (ediția 2024-2025), la capătul duelului cu numărul trei al semifinalei dintre Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FCC UAV Arad. Scorul la general e 1-1, după ce „galben-albastrele” au câștigat miercuri, în Polivalenta de pe Mureș, cu 84-71, în timp ce sâmbăta trecută, covăsnencele se impuneau la o diferență mai mică: 74-66.

Așadar, combatantele și-au valorificat până acum avantajul terenului propriu, iar Aradul e obligată să strice statistica dacă vrea să continue lupta pentru un titlu pe care îl tot vânează din anul 2013 încoace. Și speranțe ar fi, căci după mult timp, FCC UAV a reușit să închege un lot potrivit să se bată pentru „aur”, doar că și Sepsi rămâne o formație redutabilă, care și-a adjudecat primul trofeu stagional, Cupa României, chiar după Final Fourul de la Arad. Mai mult, Sepsi are 3-1 la meciuri directe în acest sezon cu Aradul, care – însă – poate invoca plusul de încredere al echipei ce vine din spate, dar și al calificării în finală, împotriva calculelor hârtiei, de anul trecut și tot pe terenul lui Sepsi.

Ivic: „Cred în apărarea noastră și în sfârșit am deschis atacul pentru obiectivul pe care îl avem”

E adevărat, mâine, de la ora 19, nu se va juca în „Sepsi Arena”, ci în vechea arenă „Kati Szabo”. FCC UAV Arad nu va conta pe Ciotir, Negru și Valea în Secuime, în timp ce slovaca și Sona Svetlikova și Bianca Fota sunt tot mai bine din punct de vedere medical. Sladjan Ivic își reia duelul personal cu Zoran Mikes de la scorul de 3-1 în favoarea sa, iar ultima victorie chiar îl inspiră pe tehnicianul sârb. „Miercuri a fost un meci foarte diferit al echipei noastre față de primul, de la Sepsi. Am început foarte tare. Am avut un singur lucru în minte, să câștigăm. Apărarea noastră a fost bună, ceea ce ne aduce întotdeauna mai multe decât atacul. Dar, până la urmă ofensiva noastră a început să meargă, ceea ce n-am avut în primul joc. Am avut procent bun la șuturi, 12 recuperări în plus față de Sepsi, ceea ce le-am spus din prima zi. Nu am pierdut atât de multe mingi, acum am avut doar 7. Am avut peste 50% la șuturile de trei puncte, dar avem încă probleme la aruncările libere. Am ratat multe și este rău. Dar nu contează, jocul colectiv a venit, toate jucătoarele au dat maximum în minutele în care au fost în teren și astfel am ajuns la 1-1. Încă o dată un mare mulțumesc fanilor noștri, care au fost al 6-lea jucător”, a declarat Ivic.

Pentru confruntarea decisivă, antrenorul de la sud de Dunăre le cere elevelor sale să reducă la maximum greșelile și să practice apărarea agresivă din meciul de la Arad.  „Cred că, analizând acest meci pe care l-am câștigat, există optimism, dar trebuie să fim foarte atenți și să ne păstrăm concentrarea în anumite părți ale jocului. Sepsi este tipul de echipă care va pedepsi orice greșeală a noastră. Sper că vom înțelege asta, pentru că este un meci foarte important. Jucăm pe terenul lor, știm care sunt cele mai periculoase jucătoare ale lor. Sper că vom avea responsabilitate pentru acest joc și vom da tot ce avem mai bun. Cred în apărarea noastră și în sfârșit am deschis atacul pentru obiectivul pe care îl avem, să câștigăm meciul. Sper că vom face pe toată lumea fericită și orașul Arad, care ne susține atât de mult. Credem în asta și am arătat că putem. Mai avem un singur pas, fetele mele trebuie să joace ca o echipă, pentru a câștiga acest meci foarte important, pe care l-am așteptat tot campionatul”, a adăugat Sladjan Ivic.

Panait: „Trebuie să începem bine meciul, să nu avem acele minute moarte”

Mihaela Panait a fost cea mai prolifică jucătoare româncă din confruntarea de miercuri și poate fi unul dintre atuurile Aradului și pentru meciul de sâmbătă seara. „Plecăm cu mare încredere că ne putem califica în finală, meciul de la Arad ne-a arătat că se poate. Trebuie să începem bine meciul, să nu avem acele minute moarte și să stăm aproape de ele. Va fi cu siguranță mai greu decât acasă, dar știm că fanii sunt alături de noi și vom da totul pentru această victorie!” , a declarat fundașul fetelor de la FCC UAV Arad.

Cel mai probabil, vicecampioana en-titre va beneficia de susținerea câtorva fani fideli în „galben-albastru”, care au fost și la partida de la Cluj, din sferturile de finală.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button