Eșec dramatic al „galben-albastrelor”, medaliile de bronz se dau vineri pe Mureș: Rapid București – FCC UAV Arad 72-71

Prima echipă arădeană ce s-a întors pe teren după Sărbătorile de Paști a fost FCC UAV Arad, cu ocazia meciului doi al finalei mici a Ligii Naționale la Baschet Feminin, împotriva Rapidului. După ce s-au impus cu 91-77 în Polivalenta de pe Mureș, „galben-albastrele” au jucat decise să încheie conturile și au fost foarte aproape să o facă. Aradul a condus până în ultimele 10 secunde la București, dar avea să piardă dramatic, la un punct diferență: 71-72 (14-22, 19-19, 17-19, 22-11).
Alexandru Olteanu a optat pentru un prim giuleștean format din: Godri- Părău, Delic, Ivan, Mărginean și Williams, în timp ce Sladjan Ivic a răspuns cu Panait, Dickey, Zivkovic, Mititelu și Animam. Pivotul filipinez a fost cel care a deblocat tabela după câteva secunde și tot el a marcat și următorul coș al Aradului după o acțiune frumoasă făcută de Mititelu. Între timp punctaseră și rapidistele, prin Ivan și Părău și mai apoi prin Delic, autoarea primei triple a meciului. S-a mers cap la cap, până când Sara Dickey a decis să-și valorifice precizia la coșurile de la distanță. Americanca oaspetelor a reușit trei astfel de execuții, Animam a mai marcat și ea și scorul primului sfert a fost 14-22.
Fosta jucătoare a Aradului, Anemarie Godri-Părău, a fost singura care a mai reușit ceva inclusiv în startul reprizei a doua mici, doar că Podar și-a dat și ea drumul la mână cu o primă „triplă”. „Alb-vișiniile” nu au depus armele și Petrof a aruncat și ea excelent de după linia de 6,25 metri și, la scorul de 24-25, erau bine înfiipte în joc. Avea să fie un simplu foc de paie, căci jocul ofensiv al arădencelor a fost excelent și le-a mai adus în poziții clare pe Panait, Mititelu sau Dickey. Iar când Podar reușea a doua triplă personală, era clar că FCC UAV Arad va intra cu avantaj frumos la pauză, în ciuda zbaterilor acelorași Godri-Părău și Petrof: 33-41.
La cum s-a desfășurat prima parte a sfertului cu numărul trei, se părea că Aradul nu va avea probleme să-și adjudece victoria. Panait și Animam le-au ținut la respect pe adversare până în minutul 26: 37-47. Mărginean și mai ales Petrof („triplă” și fault) au anunțat revenirea amfitrioanelor, care au început să se apere tot mai bine. Mai mult, Godri-Părău a mișcat plasa de la distanță și diferența scădea dramatic pentru vizitatoare: 48-49. Doar că Dickey și Panait au urcat din nou la „catedră” în numai 80 de secunde Aradul avea din nou +10 pe tabelă: 48-58! Până la ultima pauză mică au mai înscris Williams, respectiv Panait și scorul devenea 50-60.
Animam a ratat „liberele” ce puteau tranșa lupta pentru „bronz”, Godri-Părău – impecabilă
Parcă de nicăieri, Rapidul a avut forța să revină din nou în startul sfertului patru. Aradul s-a precipitat în atac pe când Williams, dar mai ales Mărginean („dublă” și „triplă”) au aprins finalul: 57-60. Animam și Podar s-au ocupat să-și țină echipa în avantaj, doar că acesta a fost minin grație lui Williams: 60-64. Ultimele trei minute au fost extrem de echilibrate, cu o presiune ce s-a resimțit în aruncările ambelor echipe. Mai multă stăpânire de sine a avut Podar, care a pătruns până sub panou pentru 63-69, doar că tripla lui Delic a redeschis discuția. A marcat și Mărginean din „căciulă” și scorul devenea 68-69 când mai erau 90 de secunde de joc. Aradul a avut determinarea să rămână în atac aproape 1 minut, recuperând balonul după ce ratase două finalizări, totul încheindu-se cu „liberele” câștigătoare ale lui Dickey. La 68-71, Delic a punctat doar pentru două puncte și apoi FCC UAV Arad a ținut cât a putut de minge în atac. Rapidistele au faultat-o pe Animam, care a ratat ambele „libere” la 70-71, astfel că ultimul atac plin le-a aparținut. Părău a fost faultată, iar experiența sa și-a spus cuvântul. Ex. arădeanca a transformat ambele „libere” și a adus in extremis victoria echipei sale: 71-72. Și asta pentru că în cele 8 secunde rămase de jucat, Podar a aruncat imprecis, de la mare distanță.
Așadar, finala mică ajunge la meciul cu numărul 3, ce se va disputa vineri seara, în Sala Sporturilor Victoria din Arad.
Formații și marcatoare:
Rapid: Godri-Părău 19 (2×3), Petrof 18 (2×3), Williams 12, Mărgiean 12 (1×3), Delic 8 (2×3) Bobar 2, Ivan 1, Stănici Diaconu.
FCC UAV Arad: Dickey 23 (3×3), Animam 20, Panait 12 (1×3), Podar 10 (2×3), Mititelu 2, Zivkovic 2, Fota 2, Jovancevic, Zvetlikova.

