Utistele sunt ca și salvate după succesul la scor de tenis din județul Bihor!

Zi pozitivă pentru Academia UTA, cu două dintre formații îndeplinindu-și – practic – obiectivul stagional. Juniroii U 17 au devenit campioni naționali după 3-0 cu Rapidul, iar fotbalistele în „roșu-alb” pot răsufla ușurate după a doua victorie la rând în Liga a 2-a.
Astăzi, arădencele s-au impus cu un spectaculos 6-3 la Aleșd, împotriva fetelor de la Asociaţia Athletic CS United Bihor. Dalia Ursuțiu-Mandoc, Diana Gomoi (șut senzațional de la 30 de metri) și Carla Kugler au marcat pentru utiste până la pauză, pentru avantajul minim 3-2. Gazdele au egalat imediat după revenirea de la cabine, dar de această dată elevele Valentinei Calalb au apăsat defintiv pe accelerator și s-au dus la 6-3. Carla Kugler a făcut „tripla” (una dintre reușite venind direct din corner), iar Adina Sârb a înscris și ea. Diferența de scor putea fi și mai mare, dacă Topalea, Gomoi și aceeași Kugler nu ar fi irosit ocazii mari.
Arădencele au 7 puncte în fața „lanternei” Sepsi, care mai trebuie să se deplaseze, printre altele, pe terenul liderului Poli, în condițiile în care mai sunt doar 9 puncte puse în joc. Doar ocupanta ultimul loc în clasament cade în eșalonul terț. „Încetul cu încetul mergem spre îndeplinirea obiectivului și anume menținerea în eșalonul al doilea la fotbal feminin. Sunt mulțumită de atitudinea fetelor, am fost peste adversarele noastre din toate punctele de vedere. Felicit fetele și continuăm lupta, mai sunt trei etape”, afirmă Vali Calalb.
UTA a început meciul cu: Casiana Roz – Laura Mihăieș, Cătălina Topalea, Alexandra Gligor, Dalia Ursuțiu-Mandoc – Cristina Laszlo, Carla Kugler, Raluca Răzban, Raysa Nuhaiu – Jasmine Ursuțiu-Mandoc, Diana Gomoi, de pe bancă mai venind Bianca Todor și Adina Sârb.
Clasament


