Istvan Kovacs „fluieră” în premieră în play-out, rezultate simetrice pentru UTA și Petrolul cu arbitrul din Carei la centru!

Arbitrul numărul 1 al României, despre care se spune că are șanse să conducă finala Champions League în acest an, se întoarce pentru a patra oară la Arad în acest sezon. Istvan Kovacs, căci despre el este vorba, a mai „fluierat-o” pe UTA în sezonul regular în remizele albe cu U. Cluj și Poli Iași, dar și în eșecul clar, 1-4, cu CFR Cluj. Acum, „centralul” de 40 de ani arbitrează în premieră o partidă din play-outul SuperLigii și o face chiar pe arena „Francisc Neuman”, luni, începând cu ora 17,30, când „Bătrâna Doamnă” o găzduiește pe Petrolul. Interesant este că precedentul meci din play-otul primei ligi, sătămăreanul l-a condus în ultima etapă a stagiunii precedente: Dinamo – UTA 2-0!
Pe Petrolul, Kovacs a mai arbitrat-o de trei ori în acest sezon, tot în sezonul regular. Într-o remiză internă (0-0), cu Gloria Buzău, într-un succes cu 4-1, cu Hermannstadt, pe „Ilie Oană“, dar și într-un …1-4 pe „Cluj Arena”, cu Universitatea. Adică simetrie perfectă, trei rezultate de 0-0 și trei de 4-1 cu UTA și Petrolul printre protagoniste.
Altfel, precedenta partidă arbitrată de „fluierașul” din Carei în SuperLigă a fost derby-ul de titlu, FCSB – CFR Cluj (scor 3-2), ocazie cu care a acordat 7 cartonașe galbene și „roșul” pentru hențul de pe linia porții comis de Popescu.
Mâine, Istvan Kovacs va fi asistat de Ferencz Tunyogi (Zalău) și Ioan Corb (Satu Mare), iar dintre băncile de rezervă de clujeanul Sorin Vădana. În Camera VAR vor lua loc Florin Andrei, din Târgu Mureș și Alexandru Vodă, din Alba Iulia.
Brigada de arbitri va fi notată de fostul mare arbitru FIFA, Nicolae Grigorescu, din Timișoara, în timp ce observator de joc este Ioan „Limoniu” Mărginean, din Alba Iulia.

