Superliga

SuperLiga, etapa a 8-a (play-off): Campioana FCSB a făcut spectacol pe „Cluj Arena“ și ajută indirect Rapidul!




Sărbătorind al doilea titlu consecutiv sâmbătă noaptea, la hotel, fotbaliștii de la FCSB au intrat mai greu în meciul de pe „Cluj Arena”. Cu ex. utistul Fabry printre titulari, Universitatea a fost echipa mai prezentă în atac în prima repriză, iar Thiam și Cristea l-au întins serios pe Târnovanu și Masoero a nimerit transversala. Marian Barbu s-a făcut de râs cu acordarea unui penalty pentru gazde, pe care l-a anulat apoi după ce a constatat că Blănuță nu a fost faultat de Crețu. Macalou a mai avut o ultimă zvâcnire pentru „șepci” cu un șut de puțin pe lângă poartă, după care campionii au făcut spectacol. Proaspăt intrat pe gazon, Ștefănescu a reușit „dubla”, mai întâi din pasa lui Radunovic și după ce l-a driblat și pe Gertmonas și apoi după o așezare involuntară a lui Gele. Același jucător a mai avut alte două ocazii, dar de această dată a portarul lui Sabău a răspuns prezent. Bucureștenii au sărbătorit alături de fani victoria, dar și titlu de campioană. Cei de la Rapid se bucură de acest rezultat, căci au șansa să intre în lupta pentru locul 4 (de baraj pentru Conference) dacă îi bat luni seara, pe cei de la Dinamo. Craiovenii rămân și ei pe podium.

Play-off

Sâmbătă, 10 mai

Universitatea Craiova – CFR Cluj  2-2

Mitriță 50 – penalty, 67 / Emerllahu 53, Nkololo 58

rezumat video

Duminică, 11 mai 

Universitatea Cluj – FCSB 0-2

/ Ștefănescu 73, 78

rezumat video

Luni, 12 mai

Ora 21:00: Dinamo – Rapid

Clasament play-off

Etapa următoare (16-19): FCSB – U Craiova, Rapid – CFR Cluj, Dinamo – U Cluj

FOTO: FCSB (facebook)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button