Despărțire emoționantă a lui Cristi Mihai de UTA, e rândul campionilor naționali U 17 să intre în lumina reflectoarelor!

”Când o ușă se închide, o alta se deschide”, așa poate fi descris în două cuvinte ceea ce s-a întâmplat ieri, cu ocazia meciului dintre UTA și Gloria Buzău (scor 0-0). Cristian Mihai și-a luat rămas bun de la publicul arădean după două sezoane intense jucate pentru „Bătrâna Doamnă” în SuperLigă, prestațiile sale propulsându-l spre Dinamo. Mijlocașul de 20 de ani a adus (pentru moment) 350 de mii de euro în conturile grupării „roș-albe”, probabil decisive pentru reconectarea echipei lui Mircea Rednic la fotbal și obținerea punctelor ce au dus la îndeplinirea obiectivului fixat de prin februarie încoace, salvarea de la retrogradare.
Mihai și-ar fi dorit mult să se despartă mai frumos de publicul său. Eventual cu un gol, cu o pasă decisivă, dar sigur cu o victorie. „Închizătorul” a fost cel care a dat mai mereu tonul pressingului utist, dar nu prea a vut cu cine. Cristi Mihai afost înlocuit de Mircea Rednic după o oră de joc cu Denis Țăroi, moment în care a strâns aplauzele unui întreg stadion. Vizibil emoționat, fotbalistul a fost chemat de galerie la salut și a transmis alături de ultrași un ultim „mesaj de bine” pentru rivalii de la Poli Timișoara. Din păcate, ultimul meci al fotbalistului crescut de Dinu Donca la UTA a trecut în planul secund, după ce Rednic și-a anunțat – la rându-i – plecarea de la Arad.
Și, dacă Mihai închide ușa, generația 2008 a „roș-albilor” o deschide. Echipa pregătita de Sandu Gaica, Adrian Ungur și Radu Mărginean a devenit campioană națională în Liga Elitelor U17 și a pășit pe gazon în pauza partidei cu Buzăul pentru „porția” de aplauze a celor aproximativ 6 mii de spectatori prezenți la meci. Țăroi, Hodoșan, Matei sau Tolcea și colegii lor au cântat alături de galerie, ce le-au transmis tinerilor: ”Echipa mea, să nu te temi, orice ar fii aici suntem!” Vă reamintim că azi, în jurul orei 16, pe „Motorul”, la finalul disputei cu FC Botoșani, UTA U17 va primi și trofeul de campioană din partea reprezentanților FRF.


Mult succes Cristi!!!Esti un baiat extraordinar.