Dorit de CFR Cluj, Dinamo și Hermannstadt, Vali Costache așteaptă oferta finală de la UTA!

Chiar dacă nu a făcut un play-out grozav, Valentin Costache a fost printre cei mai constanți fotbaliști ai UTA-ei în stagiunea 2024-2025. Până la urmă, mijlocașul lateral de 26 de ani e golgheterul sezonului în „alb-roșu”, cu 6 reușite, la care s-au adăugat trei pase decisive. Fotbalistul e recordmanul stagional de prezențe, cu 41 meciuri în toate competițiile, fiind la un moment dat și căpitanul echipei.
În urmă cu un an, când a semnat cu arădenii, după aventura în Cipru, la Apollon Limassol, Costache spunea deschis cine l-a convins să vină la UTA. „Am avut câteva oferte, chiar și din Liga 1, dar a contat foarte mult că sunt aici George Țucudean și Mister, domnul Mircea Rednic și am ales UTA. Pe George îl știu de la CFR și suntem și puțin mai apropiați, el este nașul meu de cununie și a contat mult asta”, afirma cvintuplul campion al României cu CFR Cluj.
Chiar formația lui Dan Petrescu și l-ar dori înapoi pe Costache, mai ales că vorbim despre un fotbalist liber de contract, însă mijlocașul mai are oferte de pe masă de la Dinamo și Hermannstadt. Sibienii chiar nu și-au ascuns intenția de a-l transfera pe fotbalistul UTA-ei prin vocea finanțatorului Claudiu Rotar, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport: „În mare parte avem făcute transferurile, doar trebuie să le închidem. Am așteptat să semneze Marius Măldărășanu prelungirea și după să vedem ce jucători căutăm. Vor veni patru jucători. Doi sunt români, din campionat. Ne place mult Costache de la UTA. Și Florin Ștefan de la Sepsi este o variantă”.
Așadar, din moment de Mircea Rednic nu mai este la UTA, Costache mai are un singur motiv să rămână deocamdată pe loc la Arad și anume…George Țucudean. Fostul atacant al echipei naționale și-a convins finul să aștepte oferta finală a conducerii „Bătrânei Doamne”, care – însă – nu ar trebui să coboare sub 11-12 mii de euro pe lună.


Costache ar putea fi unul din cei doi, trei jucători pentru o continuare. Ar putea fi deoarece altele sunt calculele în puzzelul salarial. El a făcut tot ce putea și ce puteau alții. Legăturile familiare numai joaca un rol. E dorit, va alege și tot cei vreo trei care merita sa rămână, în condiții radicale nu sunt de neînlocuit. Costache ar putea fi și cu 50% mai bun în condiții de aducere a alți doi, trei jucători de valoare. Ori acest deziderat e și greu de atins și greu de plătit.
Costache, jucat pe postul sau, nu folosit aiurea, cum o facea Rednic, din lipsa de alte solutii, poate fi un jucator foar util echipei.
Parerea mea e ca se pot folosi 4, 5 jucatori mai scumpi, salariu pe la 10-12.000 euro, care sa fie nucleul echipei, iar pe langa ei sa creasca tinerii. Ar fi mai ieftin decat o hoarda de 20 de jucatori, platiti la 6-7000 bucata, pentru dubluri si alte avioane.
Da, a fost cel mai muncitor si constant jucator. Ar trebui facute eforturi financiare pentru continuarea cu el. Pacat de ratarile numeroase avute in campionatul trecut, multe situatii de 1 la 1 cu portarul advers, sau executii fanteziste, dar este un jucator foarte util echipei. Sa vedem cine va fi antrenor, cred ca si asta conteaza in ramanerea lui Costache la UTA.
consider ca , Costache merita sa ramana la UTA. Este intradevar constant in evolutii si cu inca 1-2 jucatori de valoare ar putea forma un atac bun pentru UTA. Nu poti sa plafonezi salariul pentru toti jucatorii, Acestia sunt la diverse nivele de competente. Jucatori de valoare trebuie platiti altef iar avem jucatori de 2 bani care vin si trebuie sa se pregateasca 2luin pemai pregatire fizica. trebuie jucatori care vin pregati si cu jocuri in picioare in ultimul timp
Daca chiar se doreste o echipa formata majoritar din Români, Costache, Benga sau Trif trebuie sa ramana…dar prin faptul ca sa prelungit doar contractul lui Iliev mi se pare tot mai clar ca vom ramane o echipa cosmopolită in continuare. Lotul trebuie complectat cat mai urgent, altfel iar vor urma scuzele cu lipsa de timp…