Fotbal judetean

Sântana rămâne în cursă pentru toate obiectivele, Felnacul le-a ratat! Abrudean: „Avem continuitate, ritm” v.s. Ciba: „Am arătat bine, nu am avut nici noroc” + FOTO




Chiar dacă a primit din nou gol de la Victoria Felnac, pe sinteticul din Sântana, Unirea a reușit să redreseze semifinala Cupei României și să lupte pentru event în compania celor de la CS Socodor, pe 14 iunie. Șutul deviat în plasă al lui Gabi Pop le-a dat speranțe felnăcanilor, însă Susan și Vasinc (și acesta cu ajutorul unui adversar) le-au adus succesul „roș-negrilor”, cu scorul de 2-1.

Abrudean: „Felnacul e o echipă bună, mă bucur că am avut parte de un meci tare”

La peste 30 de grade Celsius, Adrian Abrudean a luat foc și la faza din care au deschis scorul băieții lui Ciba, fiind supărat în special pe Susan, care mai apoi s-a revanșat cu golul egalizator. Și, până la urmă, echipa sa și-a câștigat dreptul să mai joace un meci cu miză, cu adversitate, înainte de barajul în dublă manșă cu cărășenii de la Nera Bogodinț. „Mă bucur în special pentru că am revenit, că avem continuitate și că, pe lângă ultima etapă, mai jucăm și o finală de Cupă. Și asta într-un moment, într-o perioadă importantă pentru noi. Îi felicit pe jucători pentru efortul depus astăzi, puteam să avem o evoluție și mai bună, dar a fost și foarte cald, dar a existat și un pic de teamă să nu ne accidentăm. Păcat că am luat un gol într-un moment în care controlam jocul destul de autoritar, dar, până la urmă, băieții au reușit să întoarcă rezultatul și asta este cel mai important. Sunt sigur că Felnacul și-a dorit și ea foarte mult să ajungă în finală, întotdeauna am spus că au o echipă bună, așa că mă bucur că am avut parte de un meci tare. Asta este și scopul, să avem adversari buni pe acest final de sezon. Felicit ambele echipe, pentru că ambele au jucat pe căldură și, până la urmă, cred că – totuși – victoria este meritată. Am controlat mai mult jocul, chiar dacă, în unele momente, și Felnacul a demonstrat că sunt o echipă bună. Până la meciurile de baraj mai este timp, finala o vom aborda la modul cel mai serios. E important e să avem ritm, așa că nu sunt neapărat adeptul odihnirii jucătorilor și așa mai departe. Important e să aibă continuitate, ritm și atunci totul este normal. Sunt sigur că va fi un meci mai disputat decât cel de campionat, câștigat recent de noi (n.a. 3-0). Totuși, e un trofeu pus în joc, iar Socodorul, la fel, formează o echipă bună, cu destui jucători de valoare. Chiar mă bucur că avem parte de un adversar valoros în finală, pentru noi va fi o repetiție foarte bună pentru baraj”, a declarat Abrudean după succesul din semifinala cu Felnacul.

Ciba: „I-am întins puțin pe cei de la Sântana, îmi pare rău că am luat două goluri pe chestiuni pe care le-am vorbit”

Victoria Felnac ratează și ultimul obiectiv stagional, după ce a compromis prezența pe podium. Adică e greu de crezut că Socodorul se va încurca pe teren propriu cu Pecica II sâmbătă. „Calificarea în finală era unul dintre obiective, celălalt s-a dus prea devreme. Dar, eram conștient că va fi greu, mai ales când nu ești obișnuit cu sinteticul ăsta, s-a și jucat la 31 de grade…I-am anunțat de luni pe băieți că va fi foarte greu, pentru căldura mare pe care o emană sinteticul. Trebuia să facem efort mare și trebuia să avem și puțin noroc, iar eu zic că nu am avut șansă astăzi. Ce am pregătit, mi-a ieșit foarte bine. În rest, că scapăm contraatac și avem situații bune, de trei contra trei, iar continuarea nu e ok…Aici deja intervine altă problemă. Ca și așezare și ce am pregătit, ne-am ținut de sarcini și i-am întins un pic pe Sântana. Eu nu pot decât să fiu mulțumit, în primul rând, pentru efortul lor. Le-am spus și la pauză că au făcut un efort foarte mare. Au alergat, au acoperit toate zonele, au coborât și mijlocașii și atacanții în permanență. Iar pentru asta îți trebuie caracter, dorință, altfel nu poți să faci acest efort pe căldura asta. Și la capitolul ăsta chiar am arătat foarte bine. Iar din punctul meu de vedere și după minutul 60, mi s-a părut că suntem echipa mai proaspătă, cu toate că nu am făcut decât o schimbare. Și am avut probleme, căci ne-au lipsit Țugulescu și Dancă, Pasăre care s-a accidentat, nu s-a refăcut și nu am vrut să-l forțez. Iar Istin a jucat într-un picior, dar până la urmă, așa cum am fost, eu zic că am arătat bine. Îmi pare rău că am luat două goluri pe chestiuni pe care le-am vorbit, căci, altfel, am arătat bine”, a spus Lucian Ciba despre disputa cu Sântana, din semifinala Cupei.

Antrenorul lui VI-FE se pune la dispoziția conducerii

Antrenorul lui VI-FE se pune, cumva, la dispoziția conducerii, căci nu e mulțumit de cum a decurs sezonul echipei pe care o antrenează. „Nu știu ce va fi din vară, eu cel puțin aștept meciul de sâmbătă, nici nu mai îi adun la antrenament, la ce efort au făcut astăzi… O să stăm să discutăm, să vedem. În primul și primul rând eu am fost cel care a fixat obiectivul locurilor 1-3, așa eu sunt cel care nu e în obiectiv. Așadar, eu sunt cel care ar trebui să răspundă pentru asta. Matematic mai sunt șanse, dar sunt realist… O să vedem, o să avem o discuție, eu sunt dispus să mă retrag, pentru că am cerut jucători, mi-au adus jucători. Am cerut să mărească bugetul și l-au mărit, ne-au luat mingi când am avut nevoie. Am avut totul la dispoziție, doar că am avut niște momente, cel puțin în returul ăsta, în care nu am fost ceea ce trebuia și aici eu sunt vinovatul principal. Trebuia să fac ca lucurile să meargă altfel și probabil nu am reușit, eu îmi asum. Vom vedea, nu știu, urmează să discutăm ce se va întâmpla din sezonul ce vine”, a adăugat Ciba, care ar trebui să aibă discuția despre viitorul cu primarul Ionică Malița. Altfel, se știe că președintele clubului este din această iarnă Migricel Istin, care își face treaba și în iarbă.

Unirea Sântana încheie campionatul Ligii a IV-a la Sebiș, iar Victoria Felnac, acasă, cu Vinga. Ambele meciuri se joacă sâmbătă, la ora 11.

Galerie FOTO de la meciul Unirea Sântana – Victoria Felnac, scor 2-1








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button