Revanșă cu savoare de podium în Liga a IV-a Mavros: CS Socodor – Progresul Pecica II 8-2

Fotbalul are câteodată coincidențele sale strainii. În urmă cu un an, Progresul Pecica o bătea în ultima etapă din Liga 3-a cu 9-2 pe CS Socodor, „întorcând-o” în fotbalul județean după doar un sezon. Iar aici, formația lui Tiberiu Darazs i-a întors „favorul” teamului pecican, mai precis „satelitului”, cu un sec 8-2, tot în runda finală a sezonului, lăsându-l tot pe penultima poziție a clasamentului. Doar că asta nu înseamnă retrogradare în Liga a IV-a Mavros, ci doar un „duș rece” la peste 30 de grade Celsius. În schimb, punctele au ajutat Socodorul să termine campionatul pe podium și să-și îndeplinească, practic, obiectivul stagional. Și asta în condițiile în care mai are de jucat și finala Cupei, cu Sântana, peste 8 zile, la Curtici.
Contând doar pe trei jucători din circuitul primei echipe (Burtic, Șimăndan și Călin), ce a jucat în play-offul din C9, Pecica II nu a avut nici o șansă la Socodor. Gazdele conduceau cu 3-0 după o jumătate de oră, Ciornei marcând după un șut în cros la o pasă peste apărare (min. 13), după care Dema și Șerengău au înscris spectaculos cu execuții de la distanță, în minutele 23 și 30. De fapt, cei doi mijlocași aveau să reușească „dubla” în debutul părții secunde (48 și 52), iar vârful D. Ștefan a punctat și el repede de două ori, în minutele 62 și 64. Puștiul Călău a închis tabela pentru Socodor, în timp ce pentru pecicani Șimăndan doar a dat iluzia unei reveniri înainte de pauză (min. 40), cu un șut de pe 16 metri, iar Răchită a înscris la 7-1, cu o „scăriță” elegantă peste Mucha, de la 20 de metri.

Ciornei: „Scorul e atât de mare pentru că asta a fost diferența dintre cele două echipe azi”
Alin Ciornei a fost cel care a deschis tabela azi și s-a aflat pe teren pentru Socodor și la 2-9, în urmă cu un an. „Personal, nu m-am gândit deloc la acel meci și la răzbunare. Dar, au fost colegi care și-au amintit de acel scor, de acea înfrângere ce ne-a obligat să ne întoarcem în Liga 4-a și cred că au avut o ambiție în plus. Cel mai important era să luăm cele trei puncte, chiar și cu un 1-0 și să terminăm în obiectiv, locurile 1-3. Asta ne-am pus în cap cu Tibi la începutul sezonului, plus finala Cupei, deci suntem în grafic. Scorul e atât de mare pentru că asta a fost diferența dintre cele două echipe azi, i-am prins și pe cei de la Pecica cu destui copii și cu prea puțini jucători din Liga 3-a. Una peste alta, eu zic că am avut un sezon bun, în care, pe lângă clasarea pe locul 3, ne-am atins și celălalt scop, poate și mai important. Și anume să ne lansăm copiii din Socodor la seniori, iar azi pot spune că Belcea, Călău, Chiș, Stana, Epure sau Ivașcu chiar au intrat bine în grupul nostru. De Florea, Șerengău, Chișe sau Covaci nu mai are rost să amintesc, căci ei ne-au ajutat destul și în Liga 3-a. Ne mai rămâne să ne pregătim cât mai bine de finala Cupei și să ne batem cu cei de la Sântana, pe terenul bun din Curtici, cea mai inspirată alegere pentru locația finalei”, a spus Ciornei.

Răchită: „Cred avem și un câștig important după acest sezon, sunt copii buni la Pecica”
La Pecica, a jucat în urmă cu an, dar și azi, Vasilică Răchită. „Ca și vara trecută, azi a ieșit un rezultat conform cu realitatea din teren. Nu ne-am dorit noi să batem Socodorul cu 9-2 și cred că nici ei să ne dea azi 8. Pur și simplu, a fost raportul de forțe, diferența de pregătire și așa s-au decis cele două rezultate. Noi azi ne-am prezentat cu destui copii, dacă mai aveam măcar 3-4 jucători de la Liga 3-a, puteam emite ceva. E clar că nu ne convine că am pierdut atât de rău și nici că am terminat campionatul penultimii, dar, pe de altă parte, cred avem și un câștig important după acest sezon. Sunt copii buni la Pecica, pe care meciurile din Liga 4-a i-au ajutat mult și vorbesc despre Stanciu, Ardelean, Raul Bănățan, Todoruț, Trif, Nastor, Tutuianu sau frații Muncuți și Buz, iar la anul ne vom baza și mai mult pe ei. Vor avea și mai mult loc, căci eu, de exemplu, cel mai probabil voi pleca la o altă formație de Liga a 4-a, cu un obiectiv clar”, ne-a mărturisit mijlocașul de 21 de ani, care termină sezonul cu 10 goluri, cele mai multe din tabăra celor de la Progresul II.
Formații:
Socodor: Mucha – Belcea, Pleșca (69 E. Gheorghe), Chiș, Chișe – Dema, Epure (64 Ivașcu) – Călău, Șerengău (60 S. Florea), Ciornei (46 Pele) – D. Ștefan.
Pecica II: Burtic (79 Mario Muncuți) – Szep, Taloș, D. Nadiu (64 Mihai Muncuți), Roberto Bănățan – D. Ardelean, Călin – Raul Bănățan (46 Todoruț), Răchită, G. Stanciu – Șimăndan.
Arbitri: Sorin Saladea – Alina Mihoc, Ionuț Sîrban. Observatori AJF: Emil Arsa, Andras Mako

