Au evitat eșecul de „Zilele Comunei”, teamul lui Filipaș – la câteva secunde de locul 6: CS Vladimirescu – CS Beliu 1-1

Campionatul s-a terminat pentru CS Vladimirescu în weekendul în care au loc „Zilele Comunei” și băieții lui Călin Dehelean își doreau să facă o figură cât mai frumoasă. De partea cealaltă, Beliu știa că are mari șanse să termine campionatul în Top 6, ținând cont că Frontiera avea meci greu cu Pâncota acasă și chiar a fost la puține secunde să-și atingă scopul. Gazdele au salvat meciul la ultima fază, prin mijlocașul Doboș, care a egalat reușita din penalty al golgheterului Mașniță.
Fomația din Vladimirescu a fost vioara întâi în prima repriză, cu toate că și belenii au avut ocaziile lor importante, prin Purtan și Mașniță, dar VârtacI a fost impecabil în fața lor. Dar, șansele mai multe și mai clare le-au avut amfitrionii, prin Petcuț, Doboș, Narsesovici și mai ales Țîru, care a nimerit bara cu un șut din 12 metri. Și, când cele două formații păreau să intre cu scor alb la cabine, Tudor Jurcă a dat penalty la un duel Crișan – Mașniță în careu și același atacant al celor de la Beliu nu a greșit de la punctul cu var pentru cel de-al 21-lea gol stagional.

Așadar, repriza secundă s-a reluat de la scorul de 1-0 pentru formația lui Costel Filipaș, care a avut șansa să închidă partida la cele 4-5 ocazii mari avute. Asta și pe fondul faptului că „Vladi” a ieșit mai mult la joc nemaiavând ce pierde. Mașniță a avut o dublă ocazie mare, din postura de unu la unu cu Vârtaci. Nici juniorul Denis Mîneran sau Purtan nu au fost mai inspirați, așa că meciul a rămas deschis și gazdele au profitat în minutul 90. După o centrare în careu, dintr-un carambol la care au participat Onețiu și Mitroi, mingea a ajuns pe capul lui Doboș, care a trimis în plasă cu puțin ajutor de la Coraș.

Dehelean: „Rezultat echitabil, i-am felicitat pentru băieți pentru returul făcut”
Așadar, s-a terminat 1-1 cu formația de la marginea Aradului ce obține in extremis un rezultat pozitiv. „A fost un meci ciudat, cu noi care ar fi trebuit să închidem conturile după prima repriză, după care, la 0-1, am riscat să luăm și golurile 2 și 3 și era clar că nu mai aveam cum să revenim. Am crezut până la capăt, deși, chiar înainte de faza de 1-1, m-am întors către managerul Flore Arhilie și i-am spus că e una dintre acele zile în care mingea nu vrea să intre în plasă. Fotbalul m-a contrazis, am egalat după un carambol, rezultatul e – până la urmă – echitabil. În sensul în care prima parte a fost a noastră, a doua, a lor și ne-am împărțit, astfel, și punctele. Știu că și ei își doreau să prindă locul 6, dar și noi nu puteam pierde acasă chiar de Zilele Comunei. La finalul meciului și al sezonului, ne-am adunat la mijlocul terenului și eu i-am felicitat pentru băieți pentru returul făcut. Am făcut destule meciuri bune, cu rezultate pe măsură cu echipe bune, chiar și cel de ieri, cu Beliu, una dintre formațiile tari din campionat. Am mai spus-o, regretul meu e legat de turul campionatului, iar în iarnă, când ne-am vorbit în față ca bărbații, chiar am pus pariu cu băieții că vom face triplul punctelor din toamnă. Am greșit cu două puncte, dar, repet, e un retur bun, de la care putem pleca în noul sezon, având sprijinul necondiționat al primăriei, căreia îi mulțumim și pe această cale. Cred că sunt mulțumiți și ei că în acest sezon am jucat cu mulți tineri, echipa de juniori e vicecampioană județeană, pe care putem să construim și pe vtiior”, afirmă Călin Dehelean, cel mai longeviv antrenor din circuitul Ligii a IV-a Mavros, cu 12 sezoane consecutive pe bancă.

Filipaș: „În tur am jucat cel mai frumos fotbal din campionat, oricum locul 7 e foarte bun pentru Beliu”
Pentru Beliu, parcursul mai bun a fost în tur, când echipa a arătat ceva mai bine. Însă, până la urmă, diferența între cele două părți ale campionatului nu a fost mare, de doar 3 puncte. „Eu cred că am fi meritat să câștigăm la Vladimirescu. Sigur, au avut și ei ceva ocazii în prima repriză, dar eu zic că nu se compară cu ale noastre din repriza secundă. Ar fi trebuit să facem 0-3, 0-4 și nu mai ajungeam să luăm acel gol decisiv, pe care nu mi-l explic, din ultimul minut. Era frumos să ajungem pe locul 6 și chiar era meritat, căci, zic eu, cel puțin în tur am jucat cel mai frumos fotbal din campionat. În iarnă am pierdut 8 titulari, 6 seniori și doi juniori și nu am mai avut același ritm din toamnă, dar, chiar și așa, pentru Beliu, locul 7 în Liga a 4-a e unul foarte bun. Personal, le mulțumesc băieților, au dat tot ce au avut mai bun, acum sper să găsesc înțelegere la conducerea comunei și clubului ca să nu mai trecem prin ceea ce am trecut în primăvară. Adică aș vrea să fim mai organizați, dar și să avem posibilitatea să ținem de jucătorii care au confirmat și, eventual, să ne mai întărim cu doi-trei cu nume. Altfel, nu trebuie să se uite că au debutat destui copii din comună sau din zonă și mă refer la Jurcă, Ardelean, Borza, Miclăuș, Moisă sau Holtreich. În fine, e o mândrie pentru Beliu că dăm golgheterul campionatului, dovadă a faptului că am și jucat un fotbal ofensiv. Vasile Mașniță a dat 21 de goluri, dar, vă spun sincer, mai putea înscrie foarte ușor încă vreo 10. A ratat ocazii mari, între care și două penalty-uri, dar e clar că e unul dintre cei mai buni atacanți din județ”, a menționat Costel Filipaș, antrenorul belenilor, care și un gol marcat în acest sezon, cel din etapa trecută din 10-1 cu Nădlac.
Formații:
Vladimirescu: P. Vîrtaci – Megyesi, I. Crișan, Vasilca, Ursoi – A. Iancu (70 Vereș), Doboș, Onețiu, Narsesovici (70 Osvath) – R. Petcuț (77 Mitroi), Țîru. Antrenor: Călin Dehelean
Beliu: B. Coraș – B. Rusu, Bier, F. Bogdan (75 S. Moisă), P. Ardelean ( 46 A. Jurcă) – Otiș (73 D. Mîneran), Berari, D. Borza, Deta – Purtan – Mașniță. Antrenor: Costel Filipaș
Arbitri: Tudor Jurcă – Rareș Popa, Ovidiu Ivan.
Observatori AJF: Leontin Buda, Daniel Scridon
FOTO: Costel Șerban

