UTA Arad

Adrian Mihalcea își începe treaba la UTA cu evaluarea unui număr mare de jucători tineri, Râpă, Trif sau Costache sunt așteptați și ei la reunire!


Trei săptămâni de vacanță au avut utiștii, care de luni, 9 iunie, încep pregătirea cu un nou antrenor. Adrian Mihalcea ajunge în această seară la Arad, mâine, la ora 11, va vorbi pentru prima oară cu presa în calitate de „principal” al arădenilor, iar de la ora 17,30 va conduce un prim antrenament.

Ca și Mircea Rednic în verile precedente, fostul atacant al lui Dinamo va avea în primă fază sub comandă foarte mulți jucători tineri aflați sub contract cu UTA, care revin din împrumuturile de la alte formații sau au evoluat pentru echipele de juniori ale academiei în stagiunea precedentă.

Dintre seniorii bătuți în cuie pentru sezonul ce vine, din câte se pare, vor fi foarte puțini la reunirea de mâine. Iliev și Tzionis au treabă la echipele naționale ale Macedoniei de Nord și Ciprului, iar Poulolo, Conte, Van Durmen, Pospelov și Dumiter au cerut câteva zile în plus de vacanță. Așadar, doar Gorcea, Benga, Hrezdac, Danciu și Zsori  ar trebui să-l cunoască de mâine pe Adrian Mihalcea și pe preparatorul fizic, Bogdan Hetco, dar și Cornel Râpă, Răzvan Trif și Valentin Costache s-au anunțat la antrenamentul de mâine. Cei trei mai au contracte valabile cu UTA până pe 30 iunie și respectă, așadar, programul. Și, dacă lui Râpă nu i s-a propus reînnoirea contractului, Trif și Costache încă sunt la ora la care cântăresc oferta „Bătrânei Doamne”. Iar cel puțin golgheterul stagiunii trecute în „alb-roșu” are pe masă o ofertă tentantă.

Totodată, mai trebuie spus că au expirat și înțelegerile clubului cu cei doi tineri care nu au crescut la Academia UTA, respectiv portarul Patric Toderean și atacantul Raoul Cristea și nici unul dintre ei nu vor rămâne la Arad.

Probabil, pe tot parcursul săptămânii, dar mai ales în săptămâna de dinaintea plecării echipei arădene în cantonamentul din Slovenia, Mihalcea va mai primi întăriri. Există discuții deschise cu destui fotbaliști, unii dintre ei disputând barajele de menținere/promovare în SuperLigă și, astfel, oricum nu se puteau prezenta încă la pregătire.








Articole de la JOHNNYBET



13 comentarii

  1. Văd că nu îl anunți pe Gele la UTA, in Sport. ro e anunțat la UTA.

    Becali zice că sa înțeles cu UTA și are să primească 120.000 de Euro pe an.
    E o știre reală ?

    3
    3
  2. Portarului Cristian Blaga îi expiră împrumutul la Corvinul și îndeplinește și regula U21.
    La fel expiră și împrumutul lui Tudor Telcean care a făcut o impresie bună la Ceahlăul Piatra Neamț.
    Gele e scump mai bine Marius Coman.

    2
    6
    1. Ne tot uitam anapoda…Uite,portar pe Robi Rusu 2007,din generatia crescuta de domnul profesor Adrian Petrut…Titular cert la Cermei.De fapt a fost convertit in portar…History…comic…Parca ieri,alaltaieri il duceam acasa,azi e fratele lui „fura becuri”…Incredibil…
      De ce sa aduc de pe la naiba,daca ii am in apropiere???
      Poate ca nici nu vrea varianta 2 sau 3 la UTA si prefera titular la 18 ani altundeva(de inteles,doar si Duckadam,a fost la fel(RIP)…Aici se mananca altfel….Adi Rusu,tatal sau a fost fotbalist…Caracterul se mosteneste.
      Si sunt extrem de multi,imprastiati si uitati apoi…
      Cine stie de unde sare iepurele?Din 10-15,unul sau doi sa puste si e in regula…
      Atentie mare,inca si iar spun,la Academie…nu este gestionata bine..Din prieteni,nu vreau sa-mi fac dusmani…
      Frana…ca iar se supara Lucian pe mine…UTA este totul si asa va ramane!

      9
      4
      1. Vezi Giro că pe transfermakt Robi Rusu este jucătorul CraiOlguței,apare împrumutat de CSU la Cermei.

        7
        0
  3. @Denis…Stiu…asta a fost demult…Nu intru in polemici…Ma mananca degetele sa scriu…Multe si marunte…
    Mai bine imi tai o rosie,o clisa si o telemea de la Radesti…

    6
    4
  4. Ce nevoie ar avea suporterii să vadă prima conferință de presă a noului antrenor?
    Mă gândeam că o vor transmite…vai și amar de noi.

    5
    0
  5. Fiecare cu, parerea lui dar Adrian Mihalcea stie el ce are de facut in ceea ce priveste aducerea de jucatori la UTA. impreuna cu, staful lui. FORTA UTA Arad , cred ca, va face echipa buna la UTA. !!!

    2
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button