Fotbal judetean

Sebișul e cea de-a 8-a forță a Ligii a IV-a Mavros! Balint: „Per total sunt mulțumit, s-a văzut progres la juniori”


Chiar dacă a jucat acasă, Național Sebiș nu a putut ține piept liderului neînvins al Ligii a IV-a Mavros. Unirea Sântana s-a impus cu un sec 5-0 pe malul Crișului Alb, profitând și de absența de pe banca tehnică a lui Dorel Balint. „Principalul” sebișenilor și-a botezat, sâmbătă, nepoțelul astfel că: „L-am rugat pe Alex Marta să-mi țină locul și a trebuit să facă multe improvizații, din cauza accindetărilor. S-a jucat și pe o căldură mare, era ultima etapă și s-a nimerit să înfruntăm și liderul. Nimeni nu avea așteptări de la acest meci”, recunoaște Balint.

Cu 8 victorii, două remize și 14 eșecuri, Naționalul a terminat sezonul pe locul 8. Și pare că a scos maximum, atâta timp cât are cel mai slab atac din campionat și a treia cea mai modestă apărare. „Ne-am fi propus locul 7, dar cu Beliu și Șimand am cedat nemeritat acasă. Raportat la numărul de ocazii era mai echitabil un egal, cu toate că am folosit câte cinci juniori. Per total sunt mulțumit, s-a văzut progres la juniori, mai ales la Dario Faur și Said Lingurar, jucători născuți în anul 2007, dar și la Luca Bogdan, de 2008. De la Lingurar mă așteptam chiar la mai mult, la fel și de la Nataniel Onoc, născut și el în 2007. Apoi, din păcate, pe parcurs i-am pierdut și pe Ștefan Onoc și Florin Voștinar, jucători experimentați, care au plecat în străinătate”, mai afirmă fostul fundaș al celor de la FC Brașov sau Oțelul Galați.

E greu de anticipat pe ce echipă vor conta sebișenii în sezonul ce vine, fiindcă jucătorii ineuani s-ar fi decis să se întoarcă acasă și să contribuie la promovarea Victoriei în Liga 4-a. „Am intrat în vacanță până la jumătatea lui iulie. Din păcate ineuanii Zdrențan, Șulumberchean și Șerban se vor orienta spre Victoria Ineu, iar lui Karmanoczki îi expiră contractul. Cred că vom ajunge să ne bazăm și mai mult pe juniorii mari și să promovăm și dintre juniorii mici, câte o repriză vor mai prinde și ei. Din păcate, a trebuit să renunțăm la unii seniori care nu au putut să participe măcar la un antrenament. Totuși, la Liga a IV-a sunt pretenții, nu se poate veni doar la meci. Prefer să lucrez cu copii care muncesc și progresează, pe care să-i pot învăța fotbalul de echipă“, mai transmite Dorel Balint.

Altfel, la nivel de rezultate și loc în clasament, Sebișul a realizat un progres, atâta timp cât vara trecută era penultima forță a Ligii a IV-a Mavros, cu doar 12 puncte strânse, în timp ce acum s-au pus la păstrare 26.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button